STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi.

strigoi², ~oaie [At: LEX. MARS. 222 / V: (îvp) ~râgoi^[1], (reg) stereg~, steri~, stir~ sm, ~regoaie^[2] sf, ~rug~ smf, știr~ sm / Pl: ~, ~ / E: strigă + -oi] 1 smf (În superstiții; rar la f.) Materializare a sufletului unui om despre care se crede că a murit neiertat de păcate, că a fost vrăjit, că i s-au zidit dimensiunile umbrei în temelia unei clădiri etc. și că ar apărea mai ales în timpul nopții, arătându-se prin locuri și clădiri pustii Si: apariție (4), arătare (27), duh¹ (14), fantasmă (1), fantomă (1), nălucă, spectru, spirit, stafie (1), vedenie, (îvp) năzăritură, (pop) iazmă, (îrg) nălucitură, (înv) vedere, zare, (reg) arătanie, moromet, mortăciune, năhoadă, necurățenie, pater², vidmă Vz moroi², pricolici, strigă, strigoaică¹, șișcoi², vârcolac. 2 smf (Trs) Duh rău la vite Si: (reg) strigă (9), strigoaică¹ (2). 3 smf (Îvp; în superstiții; mai ales la f.) Om despre care se crede că are coadă, că este în legătură cu diavolul și că se ocupă cu vrăji și cu farmece, pricinuind mari neajunsuri celor din jur Vz strigă, strigoaică¹, vrăjitoare. 4 smf (Trs) Ursitoare. 5 smf (Îvr) Zeitate. 6 smf Epitet dat unui om rău, ursuz (mai ales unui bătrân cu apucături demodate). 7 sf (Reg; îf stregoaie) Nasture folosit în jocul de copii „de-a pietricica”. 8 smf (Ent; reg) Strigă (2) (Acherontia atropos). 9 smf (Ent; Ban; Trs) Ochiul-păunului (Saturnia pyri). 10 sf (Bot; reg) Spânz¹ (Heleborus niger). corectat(ă)

strigoi¹ vr [At: ALR II, 4 234/833 / Pzi: ? / E: strigoi²] (Reg) A se preface în strigoi² (1).

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (În superstiții) Sufletul unui om (mort sau viu) care s-ar transforma în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, pricinuind neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, care s-ar afla în legătură cu diavolul și s-ar ocupa cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi.

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (În superstiții) Om născut sub zodii rele, care este în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece; sufletul unui mort care își părăsește noaptea mormîntul (uneori schimbat în animal) și se întoarce între cei vii, pentru a-i chinui și a le pricinui tot felul de neajunsuri. V. pricolici, stafie. Astă-noapte, în livadă, un strigoi mi s-arătat. EFTIMIU, Î. 74. Dădaca, chemată să ne crească, Zadarnic cu strigoii ar vrea să ne-ngrozească. MACEDONSKI, O. I 43. Alții ziceau că e strigoaie și-și omoară ea copiii ori îi mănîncă. RETEGANUL, P. V 20. [Începură a vorbi] despre strigoi și cîte alte năzdrăvănii înfiorătoare. CREANGĂ, P. 14. ◊ Fig. Mitrea oftă și-și plecă fruntea. Avea în el strigoiul amintirii. SADOVEANU, M. C. 118. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz (în special unui bătrîn cu apucături demodate). Strigoi adesea-mi zic tot ei – Bătrîn, în ultimul resort. MACEDONSKI, O. I 184. Unia, în aprinderea lor, numeau pe cei bătrîni: «rugini învechite, ișlicari, strigoi», și cîte li mai venea în minte. CREANGĂ, A. 153. Lasă, lasă, Chirițoaie, Babă cloanță, ră strigoaie, Îi păți tu, vai de tine, Multe șotii de la mine! ALECSANDRI, T. I 191.

STRIGOI ~ m. 1) (în superstiții) Sufletul unui mort despre care se crede că ar ieși noaptea din mormânt pentru a pricinui rele celor vii; moroi. * A umbla ca un ~ a umbla noaptea târziu fără nici un scop. A trăi ca un ~ a trăi izolat. 2) rar depr. Om rău și închis în sine. /strigă + suf. ~oi

strigóĭ m., pl. tot așa (d. strigă, ca it. stregone, vrăjitor, d. strega, vrăjitoare, de unde și nsl. štregon, strigoĭ. V. strigă 1). După credința poporuluĭ, om mort prefăcut în vedenie care vine și turbură pe ceĭ viĭ și chear le suge sîngele. Epitet cu care demagogiĭ îi gratifică pe „boĭeri” fiind-că reprezentă o lume dispărută și chear... „sug sîngele poporului”!!! V. moroĭ, stahie, vampir.

steregoi, ~oaie smf vz strigoi²

sterigoi, ~oaie smf vz strigoi²

stirigie^2[1] sf vz strigoi

strâgoi, ~oaie smf vz strigoi²

strugoi, ~oaie smf vz strigoi²

strigoiu m. 1. om mort ce se crede că iese din mormânt în noaptea spre sfântu Andreiu și cu cosciugul pe cap merge de cercetează pe ai săi apoi strângându-se cu alții pe la răspântii, trag hora lor macabră: strigoii au o coadă mică pe dinapoi și se pot preface în diferite animale (lupi, câini, etc.): vin strigoii, s’adună părăsind a lor sicrii Al.; 2. fig. porecla vechilor boieri, retrograd: ne chem pe noi ruginiți, strigoi AL.; 3. Bot. praful strigoilor. V. praf [V. strigă: lit. vrăjitor (care poate lua forme diferite)].

strigoi s. m., pl. strigoi, art. strigoii

strigoi s. m., pl. strigoi, art. strigoii

strigoi s. m., pl. strigoi, art. strigoii

strigoi

strigoiu, -goi; strigoaică, -ce.

STRIGOI s. 1. (MITOL. POP.) stafie, (pop.) moroi, pricolici, vârcolac, (Transilv.) șișcoi. 2. v. fantomă.

STRIGOI s. 1. stafie, (pop.) moroi, pricolici, vîrcolac, (Transilv.) șișcoi. 2. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare.

strâgoi, s.m. – (mit.) Duh rău; apariție fantomatică: „Și moroii, / Și strâgoii, / Și d’eot’itorii” (Papahagi, 1925: 283). – Din strigă + suf. -oi (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

strâgoi, s.m. – (mit.) Duh rău; apariție fantomatică: „Și moroii, / Și strâgoii, / Și d’eot’itorii” (Papahagi 1925: 283). – Din strigă + -oi.