SUPERLATIV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus.

superlativ, ~ă [At: VĂCĂRESCU, GR. 27/3 / Pl: ~i, ~e / E: fr superlatif] 1-2 sn, a (Grm; șîs grad ~) Grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt (absolut) sau la gradul cel mai înalt (relativ de superioritate) ori cel mai scăzut cu însușirile de aceeași natură ale altor obiecte Si: (îvr) grad covârșitor (4). 3-4 sn, a (Pex; ccr) Cuvânt, calificativ sau formulare (orală sau scrisă) care exprimă gradul foarte (sau cel mai) înalt al unei calități. 5-6 sn, a (Pex) (Formulare extrem de) laudativă. 7-8 (Îljv) La ~ (Care este) în cel mai înalt grad. 9 a (Fam) Suprem (7). 10 a (D. calificative sau d. formulări orale sau scrise) Care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități, definite absolut sau raportate la o altă calitate sau ansamblu de calități.

SUPERLATIV, -Ă, superlativi, -e, adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ (și substantivat, n.) = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. – Din fr. superlatif, lat. superlativus.

SUPERLATIV, -Ă, superlativi, -e, adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. Termeni superlativi. ◊ Gradul superlativ (și substantivat, n.) = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea unui obiect este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt în comparație cu altele. Superlativ relativ. Superlativ absolut.

SUPERLATIV, -Ă adj. Care arată, exprimă o calitate aflată în cel mai înalt grad. ♦ Grad superlativ (și s.n.) = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că o însușire este în gradul cel mai înalt sau la un grad foarte înalt în comparație cu altele. [Cf. lat. superlativus, fr. superlatif].

SUPERLATIV, -Ă adj. care exprimă o calitate în cel mai înalt grad. ♦ (gram.) grad ~ (și s. n.) = grad de comparație al adjectivului și al adverbului prin care se arată că o însușire există în cea mai înaltă măsură. (< fr. superlatif, lat. superlativus)

SUPERLATIV² ~ă (~i, ~e) (despre aprecieri sau calificative) Care este deosebit de favorabil. ◊ (Grad) ~ categorie gramaticală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. /<fr. superlatif, lat. superlativus

superlativ a. și n. Gram. Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt.

*superlatív, -ă adj. (lat. super-lativus. V. re-lativ). Gram. Care exprimă o calitate În cel maĭ înalt grad: terminațiune superlativă. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad de comparațiune: cel maĭ bun (superlativu relativ), foarte bun (superlativu absolut). La superlativ, exprimat în gradu superlativ: a pune un adjectiv la superlativ. Cuvînt pus în gradu superlativ: prim, minim îs superlative latine. Adv. Fam. Extrem, foarte.

superlativ¹ adj. m., pl. superlativi; f. superlativă, pl. superlative

superlativ¹ adj. m., pl. superlativi; f. superlativă, pl. superlative

superlativ adj. m., pl. superlativi; f. sg. superlativă, pl. superlative

SUPERLATIVE. Subst. Gradul superlativ, superlativ. Adj. Excepțional, excelent, eminent, ieșit din comun, extraordinar, extra, superior, extrem, deosebit, neîntrecut, remarcabil, formidabil; uimitor, uluitor; minunat, admirabil, încîntător, impresionant, fascinant, fascinator (rar); măreț, grandios, colosal, superb; grozav, teribil; neobișnuit, nemaipomenit, nemaivăzut, neauzit; unic, inimitabil, fără precedent, fără pereche; neasemuit, fără seamăn, neasemănat; (de) necrezut, incredibil; (de) neînchipuit, inimaginabil, neimaginabil. Arhi- (arhicunoscut; arhiplin etc.). Prea- (preacinstit; preafrumos; preaînălțat; preaînțelept etc.). Super- (superfin etc.). Ultra- (ultramodern; ultraprogresist; ultrarapid; ultrareacționar; ultrasensibil etc.). Adv. La superlativ, în cel mai înalt grad. Foarte, extrem, peste măsură; maximum. V. admirație, calitate, desăvîrșire, exagerare, frumusețe, grandoare.