opțiuni
  • info

14 definiții pentru supletiv

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPLETIV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif.

SUPLETIV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif.

supletiv, ~ă a [At: ALEXI, W. / Pl: ~i, ~e / E: fr suppltétif] 1 (Grm; d. forme gramaticale ale aceleiași paradigme) Care provine de la o rădăcină diferită de cea de bază Si: (rar) completiv. 2 (Jur; d. o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel în actele juridice pe care le încheie. 3 (Pex) Facultativ.

SUPLETIV, -Ă, supletivi, -e, adj. (Despre forme gramaticale) Care întregește, completează schema flexionară a unui cuvînt. Verbul «a fi» are în flexiunea sa formele supletive «sînt» și «este», care provin de la alte radicale decît verbul «a fi».

SUPLETIV, -Ă adj. (Despre forme gramaticale) Care completează schema flexionară a unui cuvînt. [< fr. supplétif, cf. lat. suppletus].

SUPLETIV, -Ă adj. 1. (despre forme gramaticale) care completează schema flexionară a unui cuvânt. 2. (despre o normă legală) care se aplică în măsura în care părțile nu convin altfel, prin actele juridice pe care le încheie; interpretativ, facultativ. (< fr. supplétif)

SUPLETIV ~ă (~i, ~e) (despre forme gramaticale) Care completează paradigma formelor flexionare ale unui cuvânt; care își modifică radicalul. [Sil. su-ple-] /<fr. suppletif

supletiv a. care completează.

*supletív, -ă adj. (lat. suppletivus). Gram. Suplementar, care completează înțelesu cuvîntuluĭ principal.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

supletiv (desp. su-ple-) adj. m., pl. supletivi; f. supletivă, pl. supletive

supletiv (su-ple-) adj. m., pl. supletivi; f. supletivă, pl. supletive

supletiv adj. m. (sil. -ple-), pl. supletivi; f. sg. supletivă, pl. supletive

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SUPLETIV adj. (JUR.) facultativ. (O normă legală ~.)

SUPLETIV adj. (JUR.) facultativ. (O normă legală ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SUPLETIV, -Ă adj. (< fr. supplétif, cf. lat. suppletus): în sintagma formă supletivă (v.).

Intrare: supletiv
supletiv adjectiv
  • silabație: su-ple-tiv info
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • supletiv
  • supletivul
  • supletivu‑
  • supletivă
  • supletiva
plural
  • supletivi
  • supletivii
  • supletive
  • supletivele
genitiv-dativ singular
  • supletiv
  • supletivului
  • supletive
  • supletivei
plural
  • supletivi
  • supletivilor
  • supletive
  • supletivelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

supletiv, supletivăadjectiv

  • 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Verbul «a fi» are în flexiunea sa formele supletive «sunt» și «este», care provin de la alte radicale decât verbul «a fi». DLRLC
  • 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie. DEX '09 DEX '98 MDN '00
    sinonime: facultativ
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.