sută [At: COD. VOR². 27^r/10 / Pl: ~te / E: cuvânt autohton, cf vsl съто] 1 nc (Adesea în componența unor numerale cardinale compuse; de obicei precedă substantivul determinat, de care este legat prin prepoziția „de”) Numărul care, în numărătoare, are locul între 99 și 101 Si: sutar (2), sutime. 2 nc (Reg; îe) A-i da (cuiva) o ~ înainte Exprimă convingerea că cel despre care se vorbește este priceput, inteligent Si: (pfm) a-i da (cuiva) o mie înainte. 3 nc (D. dobânzi, procente; precedă un numeral cardinal; îla) La (sau, înv, din) ~ (Care este în raport) proporțional cu o cantitate de o sută de unități. 4-5 nc (Îljv) ~ la (sau în) ~ (Care este) în întregime. 6-7 (Pex; îal) Sigur (1). 8 nc (Fam; îe) Unde s-a dus (sau a mers) mia ducă-se (sau meargă) și ~ Exprimă o pierdere mai mică, după una mai mare. 9 nc (Lpl; adesea prin exagerare) Număr foarte mare, nedeterminat. 10 nc (În legătură cu alte numerale cardinale zeci și sute) Număr aproximativ, nedefinit. 11-12 nc (Îla; îlav) Cu sutele (Care este) în cantitate sau în număr foarte mare Si: cu miile. 13 sf Semn grafic (cifră sau literă) care reprezintă numărul sută (1). 14 Bancnotă cu valoarede o sută de lei Si: (fam) sutar (3). 15 sf (Înv) Secol (1).

SUTĂ, sute, num. card. (Adesea precedat de alt numeral, care indică despre cîte sute e vorba) Numărul care își are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu. Pot să-ți descriu, după documente precise, cum a fost viața de aci acum cincizeci, o sută ori două de ani. C. PETRESCU, V. 351. Dar nu făcu ca la o sută de pași și iată că dete peste un tăune. ISPIRESCU, L. 44. A petrecut zile întregi la capul meu, fără a închide ochii. De-aș trăi o sută de ani, nu voi uita că-i sînt datoare cu viața. ALECSANDRI, T. I 341. Mai bine o pasăre în colivie decît o sută pe gard ( = mai bine mai puțin și sigur decît mult și nesigur). ◊ Loc. adj. (Despre dobînzi, procente) La sută = corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei, unei cantități de o sută de unități. Dobînda se socotește cu atîta la sută. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin, cu totul; p. ext. sigur, fără îndoială. Planul a fost realizat sută la sută. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = un număr mare, nedeterminat. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu, că doar sute și mii de brațe trebuie acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 155. Maică, fericirea mea, Ești bătrînă și nu crezi... Și nici nu vezi Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului... Că te pune pe-un genunche Și-ți tot minte mii și sute, Și mai mari, și mai mărunte. id. ib. 276. ◊ (Formînd numeralul adverbial corespunzător) Ți-am spus de o sută de ori acest lucru. ♦ (Substantivat) a) Cifra care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. Am scris o sută pe tablă. b) Monedă de o sută. Săracele sutele, Cum mărită mutele!... Lăcomii și eu la sută, Și luai și eu o mută. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 455. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică.

SUTĂ² ~e f. 1) Număr constând din o sută de unități. ◊ La ~ raportat la o sumă de o sută de unități. ~ la ~ a) în întregime; complet; b) exact; sigur; fără îndoială; cu siguranță. ~e și mii o cantitate foarte mare. 2) Cifra 100 sau C. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<sl. suto

sútă f., pl. e (vsl. sŭto, lat. centum, vgr. ’ekatón, scr. çatam, vgot. hund). Cantitate de zece orĭ maĭ mare de cît zece. Sută de francĭ (saŭ alte monete): se vedeaŭ sutele în ladă. Prov. Sutele mărită slutele, și miile urgiile, baniĭ fac să se mărite urîtele. O sută (num.), de 10 orĭ 10: o sută de anĭ, două sute de francĭ. Număr mare: ți-am spus de o sută de orĭ, de sute de orĭ (de foarte multe orĭ). Miĭ și sute, foarte mult, foarte multe. O sută de miĭ, o zecime din milion.

sută² s. f., art. suta, g.-d. art. sutei; pl. sute, art. sutele (prima sută de lei)

sută² s. f. (prima ~ de lei), g.-d. art. sutei; pl. sute

sută s. f., pl. sute

SUTĂ s. v. secol, veac.

SUTĂ s. (fam.) sutar. (Împrumută-mă cu o ~.)

SUTĂ s. (fam.) sutar. (Împrumută-mă cu o ~.)

sută s. v. SECOL. VEAC.

sută (-te), s. f. – Numărul care urmează după nouăzeci și nouă. – Mr., megl. sută. Sl. suto (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 381), cf. bg., sb., cr., ceh., pol., rus. sto. Trecerea lui ŭ › u este greu de explicat, cf. Meillet, Bull. Soc. Linguist., XIX, 91 și Skok, Slavia, IV, 132, și i-a determinat pe unii cercetători să gîndească la o proveniență persană a cuvîntului rom. și nu sl. (G. Meyer, Alb. St., IV, 47). Este singurul numeral rom. de origine nelatină. Der. sutar, s. n. (sută, centenar; Arg., bilet de o sută de lei); sutaș, s. m. (centurion); sutălea (var. sutelea), num. ord.; sutime, s. f. (a suta parte; centenar); însuti, vb. (a multiplica cu o sută).

a fi îmbrăcat la opt sute și un pol expr. a avea haine scumpe, a fi elegant.

la opt sute și un pol expr. (înv.) elegant.