SĂPĂLIGĂ, săpăligi, s. f. Sapă¹ mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultura; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă¹ + suf. -ăligă.

săpăligă sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ~pel~, ~pul~ / Pl: ~igi, (rar) ~ige / E: sapă¹ + -ăligă] 1 Sapă¹ (1) mică Si: (pop) sapă¹ (2), (reg) ogărătoare, săpălică, săpălie, săpălucă, săpelă, săpiță (2), săpoaică, săpoichiță, săpucă, săpuliță, săpușoară, săpuță, scrapină. 2 (Spc) Unealtă asemănătoare cu o sapă¹ (1), cu lamă mai mică, oblongă, având adesea la partea opusă lamei unul sau mai mulți colți, folosită în lucrări de grădinărie și în legumicultură Si: săpiță (2), săpălugă, săpoi (2). 3 Cazma.

SĂPĂLIGĂ, săpăligi, s. f. Sapă¹ mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultură; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă¹ + suf. -ăligă.

SĂPĂLIGĂ, săpăligi și săpălige, s. f. Sapă mică, lunguiață, avînd doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în horticultură. Am scormonit cu săpăligile după rădăcini. STANCU, D. 99. Cînd a crescut (macul)... se începe prășitul prin mici săpălige. La TDRG.

SĂPĂLIGĂ ~gi f. Sapă mică, lunguiață (având în partea opusă a tăișului doi sau trei colți); sapă de plivit; sapă de grădină.[G.-D. sapăligii] /sapă + suf. ~ăligă

săpăligă f. sapă lunguiață: cu săpăliga de aur săpatu-te-am ISP.

săpălígă, săpălúgă și săpălúcă f., pl. ĭ (d. sapă cu sufixu -ligă ca’n mămă-ligă, țăp-ligă, vroti-lică). Sapă mică cu botu ca o lopățică și cu doĭ colțĭ lungĭ în partea opusă. – Și calistire și chircă. V. hîrleț.

săpelică^[1] sf vz săpăligă

săpeligă sf vz săpăligă

săpelugă^[1] sf vz săpăligă

săpuligă sf vz săpăligă

țepeligă^2[1] sf vz săpăligă

hîrléț n., pl. e (vsl. rylĭcĭ, a. î., d. rylo, rît, ryti, a rîma, a săpa; rus. ryléc, pol. rylec, a. î.). Est. Lopată de fer de săpat pămîntu împingînd cu talpa pe ĭa (numită și hîrlez în Cov., de unde poate și numele satuluĭ Virlez, și cazma în sud și’n nord). Munt. est săpăligă. V. arșăŭ.

țaparínă f., pl. e. Dobr. Prăjină de care e legată o sfoară de mătase, ĭar de sfoară-s legate 10-12 undițe și o greutate ca să se lase încet la fundu măriĭ. – Și țapaligă, pl. ĭ. V. petactar.

săpăligă s. f., g.-d. art. săpăligii; pl. săpăligi

săpăligă s. f., g.-d. art. săpăligii; pl. săpăligi

săpăligă s. f., g.-d. art. săpăligii; pl. săpăligi

SĂPĂLIGĂ s. 1. săpușoară, (reg.) săpuță. (O sapă mică sau ~.) 2. (AGRIC.) (reg.) sapă, săpălică, săpălucă, săpălugă, săpiță, săpucă, săpuliță, săpușoară, săpuță, scrapină, (Bucov. și Maram.) șpițac. (~ se folosește în legumicultură.)

SĂPĂLIGĂ s. 1. săpușoară, (reg.) săpuță. (O sapă mică sau ~.) 2. (AGRIC.) (reg.) sapă, săpălică, săpălucă, sapălugă, săpiță, săpucă, săpuliță, săpușoară, săpuță, scrapină, (Bucov. și Maram.) șpițac. (~ se folosește în legumicultură.)