târî [At: PSALT. 219 / V: (reg) tăria (P: ~ri-a), ~ria (P: ~ri-a; Pzi: târiu), (înv) tiri / Pzi: ~răsc / E: vsl трѣти, тьрѫ] 1 vt (Înv) A nimici. 2 vt (C. i. un obiect) A mișca (cu greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos după sine Si: (îrg) a tăgârța, (pop) a târâi¹ (1). 3 vt (C. i. un om, un animal) A trage, silindu-l să meargă după sine Si: (pop) a târâi¹ (2), (reg) a trămăța (4). 4 vt (Pop; îe) A-și ~ viața (zilele etc.) A trăi lipsit de demnitate. 5 vt (Pop; îae; șîe a ~ barca pe uscat) A trăi greu. 6 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în noroi A dezonora pe cineva. 7 vt (Pfm; îae) A îndemna (pe cineva) la o faptă josnică. 8 vt (Reg; îe) A ~ piciorul A șchiopăta. 9 vt (Mun; îe) A târât piciorul A face o faptă pe care o vor face și alții. 10 vt A târșâi (1) încălțămintea Si: (pop) a târâi¹ (3). 11 vt A lua cu sine Si: (pop) a târâi¹ (4). 12 vt A determina să meargă (cu sine) Si: (pop) a târâi¹ (5). 13 vt A îndemna pe cineva spre ceva (reprobabil) Si: (pop) a târâi¹ (6). 14 vr A înainta atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta Si: (pop) a târâi¹ (7), (reg) a se târșâi (2), (îvp) a se trage (68). 15 vr (D. anumite animale) A înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ Si: (pop) a târâi¹ (8), (înv) a se trage (66). 16 vr (Înv; pex; d. anumite animale) A se mișca. 17 vr (Înv; fig) A se înjosi. 18 vr (D. plante) A crește cu tulpina întinsă pe pământ Si: (pop) a târâi¹ (9). 19 vr (Fig) A-și schimba locul inutil (stricându-se, murdărindu-se) Si: (pop) a târâi¹ (10). 20 vr A merge încet, cu greu (abia mișcându-și picioarele) Si: (pop) a târâi¹ (11), (pop) a se trage (69). 21 vt (Cu subiectul „picioarele”) A purta cu greu Si: (pop) a târâi¹ (12). 22 vr (Fig; d. lichide) A curge încet Si: (pop) a târâi¹ (13). 23 vr (Îvp; d. obiecte care atârnă) A atinge pământul cu capătul de jos, frecându-se de el Si: (pop) a târâi¹ (14), (pop) a se trage (70). 24 vt (Reg; c. i. iarba) A călca.

A TÂRÎ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau ființe) A face să se miște, ducând cu greu (după sine); a trage. ◊ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti

A SE TÂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu, cu trupul lipit de pământ. ◊ ~ în fața cuiva a manifesta servilism față se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-și picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mișcării). /<sl. trĕti

târî v. 1. a trage pe pământ, pe jos: a târî în robie; 2. a trage, a mișca cu anevoie: a-și târî picioarele; fig. a-și târî zilele, a duce o existență penibilă; 3. a păși cu greu: abia se târăște; 4. a se trage pe pântece ca șerpii; 5. fig. a se înjosi peste măsură înaintea celor mari. [Slav. TRĬETI, a freca, a călca].

tăria v vz târî

târia v vz târî

tiri⁵ v vz târî

TÎRÎ, tîrăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru cu greu dintr-un loc într-altul, trăgîndu-l pe jos după sine; a trage un om, un animal, silindu-l să meargă după sine. Boii noștri erau mărunți, bătrîni. Abia tîrau plugul. STANCU, D. 229. Dis-de-dimineață o vezi pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru. AGÎRBICEANU, S. P. 68. Bistrița... curgînd mi se părea, în fantasmagoria dintre vis și aievea, că mă tîrăște, cu mal cu tot, pe cursul ei la vale. HOGAȘ, M. N. 62. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște abia-abia. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Cu fruntea răzimată-n cer... Tîrăsc în urma mea trecutul. BENIUC, V. 54. Cele două partide tîrau după ele păcate grele. C. PETRESCU, C. V. 102. M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234. ◊ Expr. A tîrî barca pe uscat = a o duce greu; a trage mîța de coadă. A tîrî pe cineva în noroi = a) a terfeli onoarea cuiva; b) a îndemna pe cineva la o faptă josnică, a-l antrena pe un drum greșit. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. Mă tîrăște seară de seară prin toate localurile. CAMIL PETRESCU, T. II 102. ♦ A îndemna, a împinge (spre ceva), a antrena. Dușmancele m-au urît, Tot la rele m-au tîrît. TEODORESCU, P. P. 317. 2. Refl. A merge, a înainta atingînd pămîntul cu genunchii, cu coatele; (despre anumite animale) a înainta prin mișcări specifice ale trupului, lipit de pămînt. Chemată adesea peste noapte de bolnav, se tîra pe brînci pînă la patul lui ca să-l ajute. CĂLINESCU, E. 40. M-am tîrît pe brînci, pe fundul șanțului. GALACTION, O. I 108. S-a trîntit la pămînt și s-a tîrît de-a bușelea, în lanul de peste drum. POPA, V. 177. Se tîrăsc rîmele pe pămînt. ȘEZ. IV 120. ◊ Fig. Un nor galben de praf se tîra... ca o uriașă vită ascultătoare cu trupul de fum auriu. DUMITRIU, N. 223. Trei catarge se deosebesc bine; ca trei suliți înălțate parcă anume să spargă norii ce se tîrăsc așa de jos. BART, S. M. 18. Neguri dese-ncep să cadă Se tîrăsc în jos pe plai. TOPÎRCEANU, B. 24. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcîndu-și picioarele. Cînd se apropie de casă, abia se mai tîra. DUMITRIU, N. 152. Florea s-a tîrît cu sacul lui cu linguri la mînăstire. PAS, Z. I 162. Printr-o sforțare de voință se tîrî pînă la fereastră. BART, E. 249. Unchiul îl cheamă în odaie; nepotul ascultă, d-abia tîrîndu-se pe picioare. CARAGIALE, P. 48. ◊ Fig. Cred că și judecata are să-mi găsească dreptate, deși nu m-am tîrît prin judecăți de cînd sînt. CREANGĂ, A. 145. 3. Refl. (Despre obiecte care atîrnă) A atinge pămîntul cu capătul de jos, a se freca de pămînt.

tirésc v. tr. (vsl. tirati, a freca, trĭeti, a freca, a treĭera; lat. térere. E rudă cu tîrlie și tîrnîĭ. V. tîrăsc, zătărăsc și treĭer). Vechĭ. Zdrobesc, sfărîm. – Și tîrăsc și întîrăsc, a -î.

tîrăsc, a -î (vest) și tîrîĭ, a -í (est) v. tr. (var. din tiresc. Cp. cu vir). Vechĭ (tîrăsc). Tiresc. Azĭ. Trag pe jos, pe pămînt: guzganu abea tira o bucată de carne. Mișc cu greŭ: abea putea să-șĭ tirască picĭoarele de osteneală. Duc fără energie, fără demnitate: a-țĭ tîrî zilele, o vĭață păcătoasă. Duc cu mine, fac să mă urmeze: a tîrî cu tine o ceată de slugĭ. Fig. A tîrî pe cineva în noroĭ, a-l compromite, a-ĭ mînji numele. V. refl. Merg atingîndu-mĭ trupu de pămînt: șerpiĭ se tîrăsc, copiiĭ se tîrăsc deprinzîndu-se să umble. Merg (înaintez) cu greŭ: rănitu se tîrî pînă acasă, vaporu avariat se tîrî pînă la mal. Fig. Mă înjosesc peste măsură în fața celor marĭ: nu te tîrî! V. remorchez.

târî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, 3 sg. târăște, imperf. 1 târam; conj. prez. 1 sg. să târăsc, 3 să târască

târî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târa, perf. s. 3 sg. târî, 3 pl. târâră; conj. prez. 3 să târască; ger. târând; part. târât

târî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târa; conj. prez. 3 sg. și pl. târască

tîrî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tîrăsc, imperf. tîra, conj. tîrască)

târăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -râi 1 aor.

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târșâi, a trage, (reg.) a tăgârța. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târșâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranșee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

tîri vb. v. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.

TÎRÎ vb. 1. a tîrîi, a tîrșîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se tîrșîi, (Mold.) a se tăbîrci. (Se ~ pînă la tranșee.) 3. (pop.) a mîna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

tîrî (tîrăsc, tîrît), vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înșfăca, a înhăța. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s. m. (zdrențăros, golan); tîrîș (Mold., tîrîiș), adv. (pe jos); tîrîș, s. n. (buștean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăște); tîrîtoare, s. f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s. f. (tîrîre, acțiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s. m. (buștean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s. f. (derdeluș), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.

UT FATA TRAHUNT (lat.) cum le-o târî soarta – A te lăsa în voia soartei, a lăsa ceva la voia întâmplării.

a-și târî gazometrul expr. (iron. – d. femei) a avea picioare scurte.