timbru sn [At: BARIȚIU, P. A. II, 668 / V: (fer) ~blu / Pl: ~re, (11-12) ~uri / E: fr timbre, it timbro] 1 (Șîs ~ fiscal) Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe anumite acte oficiale, costul lui reprezentând un impozit, o taxă, o cotizație. 2 (Șîs ~ poștal) Imprimat aplicat pe oscrisoare și reprezentând taxa de transport. 3 (Îs) ~ comemorativ Timbru (2) tipărit ocazional pentra comemorarea unui eveniment și folosit în locul timbrelor obișnuite. 4 (Îs) ~ sec Ștampilă în relief, fără tuș, imprimată pe anumite acte, cu o mașină specială. 5 (Șîs taxă de ~) Taxă reprezentând valoarea unui timbru (1), plătită direct, în numerar, unei administrații publice. 6 Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 7 (Fig) Marcă². 8 (Rar) Etichetă (1). 9 (Frî) Clopot (1). 10 (Cdp ger Glockenspiel; îs) Joc de ~re Instrument muzical de percuție, alcătuit la început din clopoței, iar ulterior din lame metalice așezate pe un suport și lovite cu ciocănele de lemn sau din lame dispuse în interiorul unei cutii cu claviatură. 11 (Fiz; Muz) Însușire a sunetelor complexe, determinată de frecvențele și de intensitățile sunetelor care le alcătuiesc și care permite să se distingă între ele sunetele cu înălțimi și cu tării egale produse de surse diferite. 12 (Muz; adesea determinat prin „de voce”, „vocal” etc.) Calitate a vocii omenești care produce o senzație auditivă caracteristică, determinată de forma rezonatorului constituit de cavitatea bucală. 13 (Fon) Particularitate a unui sunet (în special a vocalelor) care face ca acesta să fie deosebit de alt sunet rostit în condiții de durată, de înălțime și de intensitate identice. 14 (Teh; îs) ~ul căldării Presiunea nominală pentra care a fost construit un cazan cu aburi. 15 (Hld) Termen prin care se înțelege coiful heraldic cu cimierul și lambrechinii săi.

TIMBRU², timbre, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici (emis de stat sau de o instituție special autorizată) care se lipește pe anumite acte oficiale, costul lui reprezentînd un impozit, o taxă, o cotizație; (adesea determinat prin «poștal») imprimat lipit pe o scrisoare și reprezentînd taxa de transport (v. marcă). Cumpărătorul dădea imediat și chitanță pe suma de o mie de lei, întărită cu timbru. SANDU-ALDEA, D. N. 251. ◊ Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional, pentru comemorarea unui eveniment, și folosit în locul timbrelor obișnuite. Timbru sec v. sec (1). ♦ (Franțuzism învechit) Ștampilă aplicată de oficiile poștale și purtînd locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. El îmi aducea pasportul și două scrisori cu timbrul Chișinăului. NEGRUZZI, S. I 62. 2. Taxă reprezentînd valoarea unui timbru (1) și plătită direct unei administrații publice.

TIMBRU s.n. 1. Imprimat de dimensiuni mici care servește ca dovadă pentru plata unor impozite, a unor taxe sau a unor cotizații; (p. ext.) ștampilă cu care se imprimă unele imprimate de acest fel. ♦ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hîrtie, cu ajutorul unei ștampile de metal. 2. Taxă reprezentînd valoarea unui timbru (1) plătită în numerar unei administrații publice. 3. (Fiz.; muz.) Calitate a unui sunet prin care acesta se deosebește de un sunet de aceeași înălțime produs de un alt izvor sonor. 4. (Herald.) Termen prin care se înțelege coiful heraldic cu cimierul și lambrechinii săi. [< fr. timbre, cf. it. timbro].

TIMBRU s. n. I. 1. imprimat de dimensiuni mici care se lipește pe anumite acte oficiale, dovadă pentru plata unor impozite, taxe sau cotizații; imprimat aplicat pe scrisori reprezentând taxa de transport. ◊ ștampilă care se aplică pe scrisori purtând locul și data plecării sau sosirii acestora. ♦ ~ sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unei ștampile de metal. 2. (med.) bucățică de hârtie, plastic etc. care se lipește pe piele, suport pentru o substanță cu rol terapeutic. 3. taxă reprezentând valoarea unui timbru (I, 1) plătită în numerar unei administrații publice. II. calitate a unui sunet prin care acesta se deosebește de un alt sunet produs în condiții de durată, înălțime și intensitate identice. III. coiful heraldic cu cimierul și lambrechinii săi. (< fr. timbre, it. timbro)

timbru s. n. 1974 (med.) Bucățică de hârtie, plastic etc. care se lipește pe piele, servind drept suport pentru o substanță cu rol terapeutic v. chimioterapie (formal din fr. timbre; DEX, DN3 – alte sensuri)

TIMBRU¹ ~e n. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat, pentru a fi aplicat pe scrisori, drept taxă poștală, sau pe unele acte oficiale, drept impozit. [Sil. tim-bru] /<fr. timbre

timbru n. 1. sunetul vocii sau al unui instrument; 2. semn imprimat pe unele hârtii, în virtutea legii: timbru fix; timbru poștal, marcă de francat scrisori sau pachete; 3. semn particular ce fiecare biurou de poștă imprimă pe scrisori [= fr. timbre].

*tímbru n., pl. e (fr. timbre, lat. týmpanum, pop. *tymbanum, d. vgr. týmpanon. V. timpan, timpină). Felu sunetuluĭ după proveniență: timbru vociĭ omuluĭ, timbru metalic. Bucățică de hîrtie cu marca statuluĭ saŭ figura suveranuluĭ care se cumpără și se lipește pe o hîrtie pin care cerĭ ceva de la o autoritate (o înscriere într’o școală secundară orĭ superioară, chemare în judecată) saŭ pe o chitanță. (Acestea se numesc și timbre fiscale, fiind-că-s emise de ministeru de finanțe. Cele care se aplică pe scrisorĭ, peste care poșta pune stampila, se numesc timbre poștale, dar ob. mărcĭ, și-s emise de poștă. Sînt și timbre fiscale numite fixe, adică o coală de hîrtie pe care e tipărit un timbru).

timblu sn vz timbru

timbru¹ (imprimat; marcă) s. n., art. timbrul; pl. timbre

timbru¹ (imprimat) s. n., art. timbrul; pl. timbre

timbru (imprimat poștal, fiscal) s. n., art. timbrul; pl. timbre

TIMBRU s. I. marcă, (Ban.) ștamp, (Ban., Transilv., prin Maram. și Bucov.) ștempel. (~ poștal.) II. 1. v. rezonanță. 2. v. voce.

TIMBRU s. I. marcă, (Ban.) ștamp, (Ban., Transilv., prin Maram. și Bucov.) ștempel. (~ poștal.) II. 1. răsunet, rezonanță, sonoritate, ton. (~ unui flaut.) 2. glas, ton, voce. (pop.) viers. (Avea un ~ grav, plăcut etc.)

timbru de ajutor expr. (friz., înv.) bacșiș.