TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Ustensilă pentru scris sau desenat cu cerneală ori cu tuș făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., sb. tok.

toc³ sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 194/5 / V: (pop) tioc sn, (reg) tioacă, tiocă sf / Pl: ~uri, (îvr) ~ure / E: mg tok cf srb tok] 1 Cutie de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente. 2 Teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). 3 (Îrg) Tolbă (1) pentru săgeți. 4 (Rar) Teacă de sabie. 5 Teacă în care se păstrează cutea pentru coasă Si: (reg) tiocuș (2). 6 (Reg) Vas de lemn în care se păstrează brânză, lapte, apă etc. Si: (reg) bărbânță. 7 (Reg) Vas făcut dintr-un trunchi² de copac scobit, în care se opăresc rufele. 8 (Reg; îf tioc) Ceaun mic. 9 (Ban; îaf) Ciob (1). 10 (Trs) Pâlnie făcută din scoarță de arbore (mai ales de brad), în care se pune rășină. 11 (Reg) Cornet de hârtie Si: (reg) tiocuș (3). 12 (Trs) Învelitoare în care se pun penele unei perne Si: (reg) coș, dos, tocar (1). 13 (Reg) Veșcă făcută din coajă de copac, așezată înjurai pietrelor morii țărănești pentrua împiedica risipirea făinii Si: (pop) ocol, văcălie, (reg) obod. 14 (Trs) Membrană în care este învelit bobul unor plante (mai ales la grâu) Si: (pop) cămașă, găoace. 15 (Înv; îf tioc) Caliciu la flori. 16 (Reg) Boboc de floare. 17 (Reg) Înveliș al cornului la bou. 18 (Reg) Cochilie a melcului. 19 (Ban; îf tioc) Polonic. 20 (Reg) Cupă la moară. 21 (Reg; îf tiocă) Groapă în pământ, căptușită cu scânduri, care se folosește pentru stingerea varului Si: varniță. 22 (Reg; îf tioc) Gaură în pământ, la jocul în nasturi. 23 Cadru de lemn, de metal etc., în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. 24 (Dlg) Matcă. 25 (Dlg) Partea de jos a rindelei în care intră cuțitul. 26 Ustensilă pentru scris (cu cerneală sau cu tuș), constituită dintr-o tijă prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a peniței Si: condei, (reg) tonjâc. 27 (Șîs ~ rezervor) Stilou. 28 (Reg) Țigaret. 29 (Olt) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 30 (Olt) Melodie după care se execută dansul tocul¹ (29). 31 (Reg) Cutie de chibrituri.

TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Unealtă de scris cu cerneală făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. ◊ Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., scr. tok.

TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie de lemn, de metal sau de piele, putînd avea diverse forme și mărimi și în care se păstrează anumite arme, instrumente sau aparate; teacă de piele, de carton etc. în care se țin obiecte mici (piepteni, ochelari etc.). Deodată Mișu se dădu îndărăt, scotocindu-și tocul revolverului. DUMITRIU, N. 123. Ana Lipan își cercetă în oglinda poșetei obrazul și răsuci roșul în tocul de metal. C. PETRESCU, C. V. 197. Două tocuri de pieptine de catife... cu fluturi. ALECSANDRI, T. I 141. Păstorul la care șădem mi-au dat o părechi de călămări foarte frumoase și fimeia lui un toc de ceasornic. KOGĂLNICEANU, S. 78. ♦ (Rar) Teacă de sabie. Gheorghilaș nu se-nvoia, Sabia din toc scotea, Pe nalt cer o ascuțea. BIBICESCU, P. P. 337. ♦ (Rar) Cornet de hîrtie. Ana își descărcă toată indignarea pe Sabina, care sosea cu tocul de castane. C. PETRESCU, C. V. 116. 2. Cadru de lemn (mai rar de metal) în care se fixează, la o construcție, ușile și ferestrele. Pe lîngă unelte de gospodărie sătească, meșteri tîmplari produceau în serie tocuri de ferestre, mese și scaune de tei. SADOVEANU, M. C. 111. Dădu să-i lucreze un dulgher tocuri pentru uși și ferestre. CAMIL PETRESCU, O. I 82. [Încăperile] răspundeau toate în horă, prin niște uși cu tocuri de piatră. ODOBESCU, S. I 128. 3. Unealtă de scris, făcută din lemn, os sau metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. V. pană. După douăzeci și patru de semnături, colonelul a lăsat tocul jos. SAHIA, N. 72. Căpitanul, cu tocul în mînă, cu foaia albă dinainte, alunecă tot mai adînc în ipotezele fără sfîrșit ale unei metafizici încîlcite. BART, S. M. 78. Să învețe... mai tîrziu a învîrti tocul chiar și pe hîrtie, ca niște logofeți. DELAVRANCEA, S. 217. ◊ Toc rezervor = stilou.

TOC² ~uri m. Unealtă de scris în formă de bețișor, prevăzut la un capăt cu un dispozitiv în care se introduce penița; condei. ◊ ~ rezervor toc având un rezervor umplut cu cerneală, care ajunge automat până la vârful peniței; stilou. /<ung., sb. tok

TOC⁴ ~uri n. 1) Cutie specială în care se țin unele obiecte sau instrumente. ~ de ochelari. 2) rar Teacă de sabie. 3) Cadru prins în zidărie, în care se fixează ușile și ferestrele. /<ung., sb. tok

toc n. 1. cutie lungăreață de păstrat ceva; 2. cutioară de carton sau lemn de mărimea lucrului păstrat; 3. teacă de piele, atârnată de oblâncul șelei, de ținut pistoalele; 4. tocul, prins de brâu cu un cârlig, în care țăranul ține gresia sau cutea; 5. suport de ușă sau de fereastră: uși cu tocuri de piatră OD.; 6. partea din afară a cornului; 7. văcălia morii; 8. un fel de mâner la capătul căruia se fixează penițele de scris. [Croat TOK, teacă].

1) toc n., pl. urĭ (ung. sîrb. tok, toc, cutie. V. chĭoc). Cutie de forma obĭectuluĭ pe care trebuĭe să-l păstreze (precum: cutia în care se poartă un instrument muzical, o tabachere, un binoclu, niște ochelarĭ, niște compasurĭ, o armă de foc, maĭ ales un pistol ș. a.). Vasu de tinichea în care cosașu-șĭ ține cutea cînd cosește. Cadru (pervazu) ușiĭ saŭ ferestreĭ (V. ușor 1). Partea de afară a cornuluĭ la boŭ. Cornet de bomboane. Sud. Condeĭ de scris (adică „tocu penițeĭ”, bucata de tinichea care ține penița). – În nord teoc (o silabă). În Ban. teoc, cĭob, hîrb, pl. și teoace. V. cîlîf.

tioacă³ sf vz toc³

tioc² sn vz toc³

tiocă sf vz toc³

tioc n. Mold. V. toc.

toc¹ s. n., pl. tocuri

toc² s. n., pl. tocuri

toc (de protejat obiecte, de scris, la ușă, la pantof) s. n., pl. tocuri

toc, -curi.

TOC s. v. cornet, dos, fișic, polonic, putină, șiștar, teacă, tolbă.

TOC s. I. portochelari. II. 1. condei. (~ cu peniță.) 2. toc rezervor = stilou, (rar) stilograf. (Scrie cu ~.) III. 1. cadru, cercevea, ramă. (~ de fereastră.) 2. (TEHN.) matcă. (~ de la colțarul dulgherului.)

TOC s. 1. portochelari. 2. condei. (~ cu peniță.) 3. toc rezervor = stilou, (rar) stilograf. (Scrie cu ~.) 4. cadru, cercevea, ramă. (~ de fereastră.) 5. (TEHN.) matcă. (~ de la colțarul dulgherului.)

toc s. v. CORNET. DOS. FIȘIC. POLONIC. PUTINĂ. ȘIȘTAR. TEACĂ. TOLBĂ.

toc (-curi), s. n. – 1. Teacă, învelitoare. – 2. Vas de lemn dintr-o singură bucată, putină. – 3. Cadru de ușă sau de fereastră. – 4. Condei. – 5. Cutie în care se ține piatra de ascuțit. – 6. (Rar) Cornet. – Var. Mold. tioc. Sl. tokŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 68; cf. Gáldi, Dict., 164), cf. sb., cr., slov., mag. tok.

toc, tocuri, s.n. – 1. Teacă. 2. Vas de lemn în forma unui trunchi de con; bute, bărbânță, putină; cofă, jântălău (ALRRM, 1971: 356). 3. Învelitoare, pânză în care se pun penele la pernă; dos de perină, perinoc, toc de căpătâi. Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). 4. Cadru de ușă sau de fereastră. 5. Condei. – Din sl., magh. tok (DEX, MDA).

toc, -uri, s.n. – 1. Teacă. 2. Vas de lemn în forma unui trunchi de con; bute, bărbânță, putină; cofă, jântălău (ALR 1971: 356). 3. Învelitoare, pânză în care se pun penele la pernă; dos de perină, perinoc, toc de căpătâi. 4. Cadru de ușă sau de fereastră. 5. Condei. – Sl. tokŭ, cf. magh. tok.