topire sf [At: DRLU / Pl: ~ri / E: topi] 1 Trecere a unei substanțe din stare solidă în stare lichidă, sub acțiunea căldurii Si: topit¹ (1), (înv) topeală (1). 2 (Îs) Punct (sau temperatură) de ~ Temperatură la care un corp începe să se topească. 3 Pierdere a consistenței sub efectul căldurii Si: înmuiere. 4 Dizolvare a unei substanțe în apă sau în alt lichid. 5 (Fig) Contopire (1). 6 Operație de fermentare în apă la care sunt supuse plantele textile pentrua se distruge substanțele cleioase care țin legate fibrele textile de partea lemnoasă a tulpinii Si: topit¹ (2), (reg) topeală, (îrg) topitură (5). 7 (Îvr; fig) Istovire. 8 (Îvr; fig) Nimicire.

TOPIRE s. f. Acțiunea de a (se) topi. 1. Trecerea unei substanțe din stare solidă în stare lichidă, sub acțiunea căldurii. Și dacă n-a ajunge, voi pune la topire Icoane, policandre, cruci, tot! ALECSANDRI, T. II 170. ◊ Punct de topire = temperatura la care un corp începe să se topească. 2. Operație de fermentare în apă, la care sînt supuse plantele textile pentru a se distruge substanțele cleioase care țin legate fibrele textile de partea lemnoasă a tulpinii.

topire s. f., g.-d. art. topirii

topire s. f., g.-d. art. topirii

topire s. f., g.-d. art. topirii; pl. topiri

TOPIRE s. 1. (FIZ.) fuziune. (Punct de ~.) 2. dizolvare, solvire, topit. (~ zahărului în apă.) 3. v. lichefiere.

TOPIRE s. 1. (FIZ.) fuziune. (Punct de ~.) 2. dizolvare, solvire, topit. (~ zahărului în apă.)