trăncăni² vt(a) [At: H XVII, 312 / Pzi: 3 trăncăne / E: ns cf treanc] (Reg; subiectul este calul) A mânca.

trăncăni¹ vi [At: POLIZU / Pzi: ~nesc, (reg) 2 trăncăni, 3 trăncăne / E: tranc¹ + -ăni] 1 (Reg) A troncăni (1). 2 (Olt; Trs; d. clopot) A bate (170). 3 (Olt; Mun; d. căruță) A zdruncina. 4 (Pfm) A vorbi mult și fără rost Si: (pfm) a flecări, a melița, a pălăvrăgi, a sporovăi, (reg) a leorbăi, a tălăpăni (2), a tărămtăti, a tocăni (3), a tolocăni (3), a tonoci (1), a torosi, a troncăi (2), a troncăni (2), a troscoti. 5 (Reg) A spune minciuni.

TRĂNCĂNI, trăncănesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. Aide, lăsați gura, c-ați trăncănit destul. REBREANU, R. I 145. Și trăncănea înainte, cu acea exasperantă vervă și uitare de sine a oamenilor bolnavi de limbuție. VLAHUȚĂ, O. A. III 70. Ia nu mai trăncăni și tu de acolo... îi ziseră frații rîzînd. ISPIRESCU, L. 313. ◊ Tranz. Bătrîna... trăncănește verzi și uscate. ODOBESCU, S. III 120. 2. A face zgomot, lovind anumite obiecte unele de altele; a hodorogi, a troncăni.

A TRĂNCĂNI ~esc 1. intranz. 1) A vorbi mult și fără rost; a flecări; a pălăvrăgi; a bârfi. 2) v. A TRONCĂNI. 2. tranz. (nimicuri, fleacuri etc.) A debita în număr mare. /tranc + suf. ~ani

trăncănì v. 1. a face sgomot cu ceva; 2. fam. a vorbi întruna; 3. fig. a bârfi. [V. tranc!].

trăncănésc v. intr. (d. tranca-tranca și rudă cu a zdrăngăni. D. rom. vine ung. trankálni). Flecăresc, fleoncănesc, vorbesc prea mult, bat capu cuĭva: ĭa nu maĭ trăncăni, măĭ! V. troncănesc, turuĭ.

trăncăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănesc, 3 sg. trăncănește, imperf. 1 trăncăneam; conj. prez. 1 sg. să trăncănesc, 3 să trăncănească

trăncăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănesc, imperf. 3 sg. trăncănea; conj. prez. 3 să trăncănească

trăncăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănesc, imperf. 3 sg. trăncănea; conj. prez. 3 sg. și pl. trăncănească

TRĂNCĂNI vb. v. durăi, durui, hodorogi, hurui.

TRĂNCĂNI vb. v. flecări.

TRĂNCĂNI vb. a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, (pop.) a cățăi, a dondăni, a flencăni, a fleoncăni, a tăinui, a troncăni, (înv. și reg.) a spori, (reg.) a hondrăni, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a tăini, a tălălăi, a tolocăni, a torosi, a zăgrăi, (Mold.) a lehăi, a leorbăi, (prin nord-estul Olt.) a prociti, (prin Mold.) a pruji, (Transilv.) a stroncăni, (prin Munt.) a tîndăli, (Ban.) a tonoci, (înv.) a bîrfi, a limbuți, a vorovi, (fam.) a pupăi, (fig.) a clămpăni, a clănțăni, a cotcodăci, a dîrdîi, a hodorogi, a măcina, a melița, a toca. (A ~ toată ziua.)

trăncăni vb. v. DURĂI. DURUI. HODOROGI. HURUI.

trăncăni, trăncănesc, vb. intranz. – A vorbi întruna, fără rost. – Din tranc + suf. -ăni (Șăineanu, DEX, MDA); din tranca-tranca (Scriban). Cuv. rom. > magh. trankálni (Scriban).