treasc² sn [At: ARH. OLT. IX, 249 / Pl: ? / E: bg треска, srb treska „așchie”] (Olt; Mun) 1 Ogrinji¹. 2 (Gmț; îe) A fi la ~ul său A fi la casa sa. 3 Gunoi¹ (4). 4 Ceea ce rămâne în cazan după fierberea săpunului.

treasc¹ sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) tra~, ~ure s / Pl: ~uri / E: srb tresk] 1 (Îrg) Tun¹ mic, primitiv, care se încărca pe la gura țevii, folosit pentrua produce pocnituri sau focuri de artificii la serbări, petreceri etc. Si: (înv) săcăluș, (îrg) piuă, (reg) mojar. 2 (Îvr) Tun¹ (8).

TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut la petreceri, pentru a produce jocuri de artificii sau pocnituri; piuă. Cînd alaiul s-a oprit Și Paltin crai a stărostit, A prins să sune sunet viu De treasc și trîmbiți. COȘBUC, P. I 56.

treasc n. veselie sgomotoasă: sunet viu de treasc și trâmbiți și de chiu (COȘBUC). [Slav. TRĬESKŬ, sunet, sgomot].

treasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. trĭeskŭ, pîrîĭală, tunet; bg. sîrb. treska, așchie, gălăgie. V. trosc). Ban. Mortier de produs detunăturĭ la sărbărĭ. Trans. (Cjb.). Veselie zgomotoasă. Olt. Munt. vest. Colb orĭ gunoaĭe din scuturătură, din fîn orĭ din paĭe (Boc. și rev. I. Crg. 9, 126).

trasc sn vz treasc¹

treascure s vz treasc¹

treasc s. n., pl. treascuri

treasc s. n., pl. treascuri

treasc s. n., pl. treascuri

TREASC s. v. piuă.

treasc s. v. PIUĂ.

treasc, treascuri, s.n. (înv.) 1. tun mic, primitiv, pentru producerea focurilor de artificii la serbări. 2. veselie. 3. ogrinji, gunoi.

treasc, treascuri, s.n. – (reg.; înv.) Tun mic folosit pentru a produce jocuri de artificii (Coman, 2004). – Din sl. trĕskŭ „sunet, zgomot, tunet” (Șăineanu, Scriban, DEX); din srb. tresk (MDA).

treasc, -uri, s.n. – Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce jocuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări (Coman 2004). – Din sl. trĕskŭ (DEX).