TRIBUNAL, tribunale, s. n. 1. Organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și Curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Clădirea în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet de judecată la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal.

tribunal sn [At: SIMION DASC. ap. LET. 93 / V: (reg) trăb~, treb~, trebunar, ~ar / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr, lat tribunal, pn trybunal] 1 For superior care controlează legalitatea și temeinicia sentințelor pronunțate de către judecătorii și care judecă în primă instanță anumite cauze date prin lege Si: tablă¹ (60). 2 (În vechea organizare judecătorească a țării) Instanță de judecată cu competență generală, intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 3 (În vechea organizare judecătorească a țării; îs) ~ de comerț (sau comercial) Instanță care avea în competența sa rezolvarea litigiilor comerciale. 4 (În vechea organizare judecătorească a țării) ~ corecțional Instanță care judeca delictele săvârșite de minori. 5 (Îs) ~ militar Instanță specială care judecă infracțiunile săvârșite de militari sau cele care privesc securitatea statului. 6 (Îs) ~ suprem Instanță supremă care are în competența sa judecarea anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară. 7 Local în care funcționează tribunalul (1, 5-6). 8 (Prc) Complet de judecată la un tribunal (1, 5-6).

TRIBUNAL, tribunale, s. n. 1. Instanță judecătorească (cu atribuții determinate). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Local în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet care judecă o cauză, un proces la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal.

TRIBUNAL, tribunale, s. n. 1. Instanță judecătorească. Tribunalele apără regimul de democrație populară și cuceririle poporului muncitor: asigură legalitatea populară, proprietatea obștească și drepturile cetățenilor. CONST. R.P.R. 33. ◊ Tribunal popular (de oraș, de raion, de raion orășenesc) = instanță ordinară competentă să judece în fond toate cauzele, de orice natură (cu excepția celor date prin lege în competința altor instanțe). Tribunal regional (și tribunalul capitalei R.P.R.) = instanțe ordinare de recurs (sau, în mod excepțional, instanțe de fond). Tribunal militar = instanță specială care judecă infracțiunile săvîrșite de militari sau cele care privesc securitatea statului. Tribunal suprem = instanță care are în competința sa judecarea numai a anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță de judecată cu competință generală, intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. Slimuiesc asupră-mi o jalobă întinsă Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal. NEGRUZZI, S. II 214. ◊ Fig. Voi apela la tribunalul imparțial al marelui public. CARAGIALE, O. VII 506. 2. Sediul tribunalului (1). Năpăstuiți ai soartei tîrîți pe treptele tribunalelor. BOGZA, A. Î. 489. Ce vrei să aflu de la tine?... Că te vei duce de aci la fabrică sau pe șantier sau la tribunal, unde muncești. SEBASTIAN, T. 169. Am început a merge regulat la tribunal. ALECSANDRI, T. I 371. 3. Completul care judecă o cauză, un proces. – Pl. și: tribunaluri (HASDEU, I. V. 200, NEGRUZZI, S. I 63). – Variante: (popular) trebunal (DUMITRIU, B. F. 107, MAT. FOLK. 667), trebunar (CARAGIALE, T. II 29) s. n.

TRIBUNAL s.n. 1. Instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale). 2. Local unde funcționează o astfel de instanță. 3. Complet care judecă o cauză, un proces. [Pl. -le, -luri. / < fr. tribunal, cf. lat. tribunal].

TRIBUNAL s. n. 1. estradă amenajată într-o bazilică romană sau într-o unitate militară, pe care stăteau magistrații și, respectiv, comandanții. 2. instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale). 3. local în care funcționează o astfel de instanță. 4. complet care judecă o cauză, un proces. (< fr., lat. tribunal)

TRIBUNAL ~e n. 1) Organ judiciar care rezolvă litigiile și recursurile. 2) Local unde funcționează acest organ. ◊ ~ militar judecătorie care examinează infracțiunile comise de militari. 3) Complet de judecată care judecă asemenea infracțiuni. 4) Clădire unde se află o asemenea judecătorie. /<lat., fr. tribunal

tribunal n. 1. jurisdicțiunea unui magistrat sau a mai multora cari judecă împreună: tribunal civil, comercial, corecțional; 2. înșiși acești magistrați: tribunalul va decide; 3. locul unde rezidă: s’a dus la tribunal; 4. fig. jurisdicțiunea lucrurilor morale: tribunalul opiniunii, tribunalul conștiinței.

*tribunál n., pl. e (lat. tribúnal, tribunális). Judecătorie maĭ mare de cît judecătoria propriŭ zisă și maĭ mică de cît curtea de apel: tribunal civil, comercial, corecțional. Magistrațiĭ care compun această judecătorie: tot tribunalu, prezident de tribunal. Fig. Jurisdicțiune morală: tribunalu conștiințeĭ.

crebunal sn vz tribunal

trăbunal sn vz tribunal

trebunal sn vz tribunal

trebunar sn vz tribunal

tribunar sn vz tribunal

TREBUNAL s. n. v. tribunal.

TREBUNAR s. n. v. tribunal.

tribunal s. n., pl. tribunale

tribunal s. n., pl. tribunale

tribunal s. n., pl. tribunale

TRIBUNAL s. (JUR.) (înv.) pretoriu, scaun, (rusism înv.) presustvie, (înv., în Transilv.) tabulă.

TRIBUNAL s. (JUR.) (înv.) pretoriu, scaun, (rusism înv.) presustvie, (înv., în Transilv.) tabulă.

TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (în engl.: European Union Civil Service Tribunal), instanță specializată a U.E. cu sediul la Luxembourg, înființată în 2004 cu rolul de a prelua o parte din atribuțiile Tribunalului de Primă Instanță și anume cele care conferă competențe în ceea ce privește judecarea disputelor dintre U.E. și funcționarii săi publici.