trimitere sf [At: DRLU / V: ~met~, (înv) trăm~, tremet~ / Pl: ~ri / E: trimite] 1 Dispunere ca cineva să se ducă sau să fie dus undeva Si: (rar) trimis² (1), (înv) trimițătură. 2 (Îs) ~ în judecată Intentare de proces. 3 Dispunere ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație Si: expediere. 4 (Jur; îe) A casa cu (sau fără) ~ A casa cu (sau fără) înaintarea cauzei în altă instanță de judecată. 5 Transmitere prin cineva a unor vești, porunci, salutări etc. 6 Dispunere ca un vehicul să plece cu o destinație precisă. 7 (Înv; ccr) Scrisoare. 8 Scrisoare (la purtător) prin care un medic sau o instituție recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt medic sau altei instituții (de obicei specializate). 9 Notă în josul paginii unui text sau la sfârșitul lui, prin care se atrage atenția cititoruluiasupra unei completări, a unui comentariu sau care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare ori consultare. 10 Referire notată prin „vezi”, prin care se indică ceva (un cuvânt, dosar etc.) pentru confruntare sau consultare.

TRIMITERE, trimiteri, s. f. Acțiunea de a trimite. 1. Poruncă, sfat, rugăminte, însărcinare dată cuiva de a pleca într-un anumit loc. 2. (Jur.; în expr.) Casare (a unei hotărîri judecătorești) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) rejudecare în fond. Trimitere în judecată = intentare de proces, dare în judecată. 3. Notă în josul paginii sau la finele unui studiu, care indică un text pentru confruntare sau consultare. – Variantă: trimetere s. f.

TRIMITERE ~i f. 1) v. A TRIMITE. 2) Indicație scrisă dată de o instituție medicală unui pacient pentru tratament sau pentru consultație (la o altă instituție sau la un medic specialist). 3) Notă bibliografică sau explicativă din josul unei pagini sau de la sfârșit. /v. a trimite

trămitere sf vz trimitere

tremetere sf vz trimitere

trimetere sf vz trimitere

trimétere f. Acțiunea de a trimete.

trimitere s. f., g.-d. art. trimiterii; pl. trimiteri

trimitere s. f., g.-d. art. trimiterii; pl. trimiteri

trimitere s. f., g.-d. art. trimiterii; pl. trimiteri

TRIMITERE s. 1. v. expediere. 2. v. înaintare. 3. comunicare, transmitere. (~ unor vești.)

TRIMITERE s. 1. expediere, expediție, trimis. (~ unui colet prin mesagerii.) 2. expediere, înaintare. (~ unei cereri.) 3. comunicare, transmitere. (~ unor vești.)