tristețe sf [At: POLIZU / Pl: ~ți, (îvr) ~, ~țuri / E: trist + -ețe cf fr tristesse, it tristezza] 1 Stare sufletească apăsătoare Si: amărăciune, mâhnire, (îvr) tristă, (înv) tristeală. 2 (Pex) Părere de rău Si: regret.

TRISTEȚE, tristeți, s. f. (Și în forma tristeță) Stare de spirit apăsătoare; mîhnire, amărăciune. Surîd cu o Tristețe de moarte în suflet. CAMIL PETRESCU, U. N. 414. La voi sînt tristeți grele, iar eu, în mijlocul acestor catastrofe, sînt absorbită numai de acest sentiment nou. C. PETRESCU, Î. II 68. Treci, lăsînd în urmă, la răspîntii mute, Umbre solitare și necunoscute, Treci, ducînd o parte din tristețea lor. TOPÎRCEANU, B. 13. ♦ Părere de rău, regret. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar. EMINESCU, O. I 192. – Variantă: tristeță s. f.

TRISTEȚE s. f. stare sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; melancolie; (p. ext.) regret. (după fr. tristesse, it. tristezza)

TRISTEȚE tristeți f. Stare de spirit a unui om trist. [G.-D. tristeții] /trist + suf. -ețe

TRISTEȚĂ s. f. v. tristețe.

tristeță f. 1. starea celui trist, mâhnire; 2. melancolie de temperament; 3. fig. ceea ce inspiră tristeță: tristețea toamnei (= fr. tristesse).

*tristéță f., pl. ĭ (fr. tristesse, it. tristezza, lat. tristĭtia). Întristare: tristeța unuĭ bolnav. Melancolie: tristeța toamneĭ.

tristețe s. f., art. tristețea, g.-d. art. tristeții; pl. tristeți

tristețe s. f., art. tristețea, g.-d. art. tristeții; pl. tristeți

tristețe s. f., art. tristețea, g.-d. art. tristeții; pl. tristeți

tristețe

tristețe sb. f.

TRISTEȚE s. 1. v. mâhnire. 2. v. posomoreală. 3. duioșie, durere, întristare, jale. (~ exprimată de o doină.) 4. melancolie. (O dulce ~.)

TRISTEȚE s. 1. amărăciune, întristare, mîhnire, necaz, supărare, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scîrbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mîhneală, mîhniciune, scîrbie, (fig.) cătrănire. (Ți-a trecut ~?) 2. întristare, mîhnire, posomoreală, (rar) posăceală, (fig.) înnorare. (~ privirii.) 3. duioșie, durere, întristare, jale. (~ exprimată de o doină.) 4. melancolie. (O dulce ~.)

Tristețe ≠ bucurie, veselie, voioșie

TRISTEȚE. Subst. Tristețe, întristare, supărare, mîhnire, mîhniciune (înv.), amărăciune, amar (fig.), amărîre (rar), dezolare, mohorîre (fig.), mohoreală, înnorare (fig.), posomorîre, posomoreală, urît, indispoziție; dor, alean (pop.), melancolie, nostalgie; jale, durere, îndurerare, necaz, vai și amar, nefericire, nenorocire; chin, chinuire, chinuială (rar), suferință, suferire (înv.). Deprimare, depresiune (fig.), stare depresivă, demoralizare, demoralizație (înv.), descurajare; desperare, desperație (înv.), deznădejde (rar), deznădăjduire. Neliniște, angoasă (livr.), anxietate, neurastenie, ipohondrie. Plictiseală, plictis (înv. și fam.), apatie, indiferență, splin (spleen). Tînguire, tînguit, tînguială, jeluire, jeluit. Lacrimi, plîns, plînset, plînsoare, lamentație, văicăreală (pop. și fam.), văitare, vaiet, văitătură. Valea plîngerii (a lacrimilor). Țristimanie (rar), Tristiman (rar), ipohondru; nefericit. Adj. Trist, întristat, supărat, supărăcios (rar), mîhnit, mîhnicios (rar), amărît, amar, abătut, mohorît, înnorat (fig.), plouat (fig.), posomorît, posac, morocănos, indispus, prost dispus, întunecat (fig.), întunecos (fig.), dosădit (înv. și pop. ), sumbru; melancolic, nostalgic, elegiac; îndurerat, necăjit, nefericit, nenorocit; neconsolat, neconsolabil, nemîngîiat, chinuit, suferitor (rar). Deprimat, descurajat, demoralizat, dezolat, desperat, deznădăjduit. Neliniștit anxios, îngrijorat; depresiv, ipohondru. Plictisit, apatic, indiferent. Tînguitor, tînguios, tînguibil, jalnic, jeluit (pop.), plin de jale; plîngător, plîngăreț, plîngăcios, văitător (rar), văităreț (rar). Funebru, sinistru, funest, lugubru, macabru. Întristător, deprimant, dezolant (livr.), dezolator (rar), mîhnitor (rar), apăsător, descurajant, descurajator, demoralizant. Vb. A fi trist, a fi întristat, a fi copleșit de tristețe, a fi supărat (mihnit, amărît, posomorit), a fi rău (prost) dispus, a fi indispus, a fi abătut, a se scula cu dosul (fundul) în sus, a sta supărat, a sta drîmboi, a fi (a sta, a ședea, a umbla) ca o curcă plouată, a nu-i arde (cuiva) de glumă, a nu-i fi (cuiva) boii acasă, a i se îneca corăbiile, a nu fi în apele lui, a nu fi în toate apele, a-l durea (pe cineva) inima (sufletul), a-i fi (cuiva) inima grea, a-i sîngera (cuiva) inima, a plînge și pămîntul sub el. A suferi, a se chinui, a îndura, a suporta, a-și înghiți amarul, a duce dorul, a suferi de dor, a-i fi dor de..., a tînji. A se plictisi, a-i fi (cuiva) urît, a muri de plictiseală. A plînge, a vărsa lacrimi, a se tîngui, a se jeli, a se văita, a se văicări (pop. și fam.), a se văiera (reg.), a se lamenta. A se întrista, a se supăra, a se mîhni, a se amărî (fig.), a se posomorî, a se indispune, a-și strica buna dispoziție, a se întuneca (fig.), a se înnegura (fig.), a se înnora (fig.), a-și pune ceva la inimă, a rămîne cu inima friptă; a se descuraja, a se demoraliza; a despera, a deznădăjdui, a(-și) pierde nădejdea. A întrista, a supăra, a mîhni, a amărî, a dezola (livr.), a deprima, a necăji, a chinui, a strica cuiva inima, a îndurera, a neferici, a nenoroci; a demoraliza, a descuraja. Adv. Cu tristețe, cu durere, cu mîhnire, cu jale, cu amărăciune; cu lacrimi de sînge; cu nasul în jos, cu inima ca pămîntul. V. boală, consolare, deznădejde, lamentare, necaz, nefericire, neliniște, neplăcere, pesimism, plictiseală, plîns, regret, singurătate, supărare, temperament.