trunchi² [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 173^r/25 / V: (înv) ~e sf, (reg) ~nche sm / Pl: ~uri, (reg) ~nche, ~nți / E: ml trunculus] 1 sn Partea cea mai groasă a unui copac, cuprinsă între rădăcină și locul de unde pornesc ramurile principale Si: tulpină¹ (1), (pop) trup (29), (înv) trunc. 2 sn (Pex) Copac (1). 3 sn (Reg; îs) ~ sălbatic sau ~ul pădurețului Portaltoi. 4 sn (Atm) Parte a unui nerv până la nivelul ramificațiilor. 5 sn (Atm; îs) ~ cerebral Porțiunea nevraxului alcătuită din măduva prelungită, punte și mezencefal. 6 sn (Înv; fig) Linie directă a unei familii din care pleacă ramurile colaterale. 7 sn Tulpină¹ (1) de copac tăiat de la nivelul solului (uneori curățată de crengi și de coajă) Si: buștean (reg) tutuluș (1). 8 sn (Reg) Bucată de lemn tăiată sau despicată (dintr-un copac) Si: (reg) trup (30). 9 av (Îvr; d. o mâncare; îe) A cădea ~ la stomac A se mistui greu. 10 sn (Îvr; fig) Fragment dintr-o operă, dintr-o lucrare etc. 11 sn Bucată groasă de lemn (din tulpina¹ unui copac) pe care se crapă lemnele de foc. 12 sn Butucul pe care cioplește rotarul. 13 sn Butuc pe care se taie carnea la măcelărie. 14 sn (Înv; pex) Local unde se despica și se vindea carnea Si: măcelărie. 15 sn (Înv) Butuc pe care călăul decapita condamnații la moarte. 16 sn Corpul unei ființe, considerat fără cap și fără membre Si: (pop) trup (18). 17 sn (Pex) Corp (8). 18 sn (Mat; îs) ~ de piramidă (sau de con, de prismă) Corp geometric obținut prin secționarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza și aflat între acest plan și bază. 19 sn (Reg) Fâșie dintr-o suprafață mai mare de teren agricol Si: (îrg) obraț.

trunchi¹ ain [At: ȘINCAI, HR. I, 207/14 / E: lat truncus] (Îvr) Lipsit de ceva.

TRUNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasă a unui copac, situată între rădăcină și locul de unde pornesc ramurile; tulpină. Am ajuns, șopti Micluț, arătîndu-i prin ceață platoul unduit și coliba înfundată în pămînt, între tufișuri și trunchiurile înalte ale fagilor. DUMITRIU, N. 213. Lunca de mesteceni era toată verde, un verde gingaș, tremurător în lumina veselă. Albe ca niște stîlpi subțiri de zăpadă se ridicau drepte trunchiurile. SADOVEANU, O. VII 367. Dafinul se desfăcu în două, și fata pieri, cu flori cu tot, în trunchiul său. POPESCU, B. II 34. ◊ (În metafore și comparații, cu aluzie la masivitatea și rezistența tulpinii unor copaci) Era acest Costan al Șărpoaiei un trunchi de om, închegat ca din granit. DAN, U. 216. ♦ Tulpina unui copac tăiat de la rădăcină (uneori curățată de crengi și de coajă); buștean. [Rîul] a cărat amar de ani Buturugi și bolovani, Rădăcini fărîmițate, Trunchiuri mari încălecate Și crenguțe rășchirate. DEȘLIU, M. 22. Trunchiurile brazilor, din care se mai auzea parcă foșnetul pădurii, au fost transformate în vagoane de scînduri. BOGZA, C. O. 130. Pădurile desființate se prefăcură într-un val înalt și nestrăbătut de trunchiuri de copaci, încîlcite, la un loc, cu crengile lor. HOGAȘ, M. N. 167. 2. Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; butuc. Ce le pasă: lemne la trunchi sînt, slănină și făină în pod este deavolna. CREANGĂ, A. 38. Banii nu se culeg de la trunchi, ca surcelele. id. ib. 120. Așchia nu sare departe de trunchi. ȘEZ. I 221. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie; (în trecut) butuc care servea călăului pentru decapitarea osîndiților la moarte. Puse capul pe trunchiul pregătit, lîngă care sta călăul. NEGRUZZI, S. I 108. 3. Trupul unui om sau al unui animal (în afară de cap și de membre). O jiganie cu patru picioare cu șeale de cal și cu trunchiul de om. ISPIRESCU, U. 74. 4. (În expr.) Trunchi de piramidă = volum obținut tăind o piramidă printr-un plan paralel cu baza ei și cuprins între acest plan și bază. Trunchi de con = troncon. Trunchi de prismă = porțiunea rămasă dintr-o prismă tăiată de un plan care nu e paralel cu baza ei. 5. Fig. (Neobișnuit) Fragment, parte, frîntură dintr-o operă, dintr-o lucrare etc. Și timpul și spesele ar fi cruțate, publicîndu-se îndată de Societatea Academică acele trunchiuri de material. ODOBESCU, S. II 325. – Pl. și: (m.) trunchi (EMINESCU, O. I 85).

trunchi s. n. (tel.) Tulpină de numere de telefon ◊ „Trunchiul 061 al «Salvării» – ne explică forurile de resort – cuprinde 12 linii. Orice apel telefonic este recepționat de toate mesele celor 12 operatoare de serviciu.” R.l. 19 XII 78 p. 5 (prin asemănare cu trunchiul de copac cu ramificațiile lui; DEX – alte sensuri, DEX-S)

TRUNCHI ~uri n. 1) Parte mai groasă a unui arbore, cuprinsă între rădăcină și locul de unde cresc crengile. ~ de copac. 2) Tulpină tăiată de la rădăcină și curățată de crengi; buștean. 3) Bucată din tulpina unui copac gros pe care se efectuează diferite operații. 4) Parte a organismului omenesc cu excepția capului și a membrelor; trup; corp; tors. ◊ ~ de con (sau de piramidă) corp geometric rezultat din tăierea unui con (sau a unei piramide) printr-un plan paralel cu baza. [Monosilabic] /<lat. trunculus

trunchĭ n., pl. urĭ, rar și m. (lat. trúnculus, dim. d. trŭncus, trunchĭ. Cp. cu unchĭ, ochĭ ș. a.). Trupu (coloana) care susține copacu. Acest copil e trunchĭ, e masiv, robust, bine dezvoltat, greŭ. Trupu omuluĭ fără cap, mînĭ și picĭoare: un trunchĭ robust. Bușteanu gros pe care măcelaru taĭe carnea. Fig. Linia directă a uneĭ familiĭ din care pleacă ramurile colaterale. A cădea trunchĭ la stomah (un cozonac crud ș. a.), a cădea greŭ, a se mistui greŭ. Trunchĭ de con, con truncheat, cu vîrfu retezat. V. tulpină, cotor.

trunche sm vz trunchi²

trunchie sf vz trunchi²

trunchiu n. 1. corpul unui arbore fără crăci, tulpină neramificată; 2. scaunul măcelarului și scaunul de cioplit al rotarului; 3. bustul corpului omenesc fără cap, brațe și picioare; 4. fig. linie directă a unei familii din care pleacă ramuri colaterale. [Lat. TRUNCULUS].

trunchi s. n., pl. trunchiuri

trunchi s. n., pl. trunchiuri

trunchi s. n., pl. trunchiuri

trunchi

trunchiu.

TRUNCHI s. 1. (BOT.) tulpină, (înv. și reg.) steblă. (~ de copac.) 2. v. butuc. 3. butuc, scaun. (~ de măcelărie.) 4. v. corp. 5. (ANAT.) talie. (Grâul îi ajungea până la ~.) 6. v. tors. 7. (GEOM.) trunchi de con = (rar) troncon.

TRUNCHI s. 1. (BOT.) tulpină, (înv. și reg.) steblă. (~ de copac.) 2. butuc, tăietor, (rar) tăiș, (reg.) tăiuș, (Transilv. și Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.) 3. butuc, scaun. (~ de măcelărie.) 4. (ANAT.) corp, trup. (Omul este alcătuit din cap, gît, ~ și membre.) 5. (ANAT.) talie. (Grîul îi ajungea pînă la ~.) 6. tors. (Sculptura reprezintă ~ unui bărbat.) 7. (GEOM.) trunchi de con = (rar) troncon.

trunchi adj. (înv.) lipsit de, fără...