UIMĂ, uime, s. f. (Pop.) Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori); scurtă. [Var.: udmă s. f.] – Cf. ngr. ídhma „umflătură dureroasă”.

uimă sf [At: CALENDARIU (1814), 178/1 / V: duimă huimă, iuimă, udmă, udumă, uimă, utmă / Pl: ~me, ~mi / E: ns cf moimă²] 1 (Pop) Adenită. 2 (Reg) Buboi. 3 (Reg) Gușă (10). 4 (Reg) Oreion. 5 (Reg) Panarițiu. 6 (Reg) Erizipel. 7 (Reg; dep) Persoană urâtă.

UIMĂ, uime, s. f. (Pop.) Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori); scurtă. [Var.: udmă s. f.] – Cf. ngr. ídhma „ umflătură dureroasă ”.

UIMĂ, uime s. f. (Popular) Inflamație a ganglionilor limfatici (mai ales a celor de la gît și de la subsuori); scurtă. V. adenopatie. Romîncele din Moldova o întrebuințează [mierea de bondar] spre vindecarea uimei. MARIAN, INS. 197.

UIMĂ ~e f. pop. Inflamație a ganglionilor limfatici de la subsiori sau de la stinghii. /cf. ngr. idhma

uimă f. umflătură la gât, la subțioară, la stinghii. [Mold. udmă: origină necunoscută].

úĭmă, V. udmă.

UDMĂ s. f. v. uimă.

udmă sf vz uimă

udumă sf vz uimă

ulmă sf vz uimă

utmă sf vz uimă

UDMĂ s. f. v. uimă

UDMĂ, udme, s. f. Uimă.

udmă f. Mold. Tr. V. uimă.

údmă f., pl. e (vgr. oidma și oidema, d. oidéo, unflu; ngr. idima. V. edemă. P. oĭ = u, cp. cu usuc 1). Orĭ-ce inflamațiune a unuĭ ganglion linfatic. – Și uĭmă (ca vreĭnic îld. vrednic. V. adenită, bubon, tragăn.

uimă (pop.) s. f., g.-d. art. uimei; pl. uime

uimă (pop.) s. f., g.-d. art. uimei; pl. uime

uimă s. f. (sil. ui-), g.-d. art. uimei; pl. uime

uimă, -mei gen. a.

UIMĂ s. v. scurtă.

UIMĂ s. v. scrofulă.

uimă s. v. SCROFULĂ.

UIMĂ s. (MED.) scurtă, (reg.) moimă, (Mold.) boșoalcă.

uimă (-me), s. f. – Tumoare purulentă. – Var. udmă, Maram. moimă. Origine incertă. Dacă s-ar porni de la ultima var., e posibil să fie vorba de un der. de la rădăcina expresivă mom-, cf. momîie, mămăruță, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură”. Miklosich, Lexicon, 1944, preferă să se pornească de la sl. ujmati „a sustrage”, cf. uimi. În general se pornește de la udmă, pentru a se ajunge la gr. οἴδημα, οἰδμα (Tiktin; Diculescu, Elementele, 477; Candrea, după Cihac, II, 710, din gr. ὄγϰωμα); dar această var. pare dubioasă și oricum der. este dificilă fonetic. Pentru repartiția var., cf. ALR, I, 113.

uimă, uime, s.f. – (reg.; med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; termen atestat în localitățile de pe Valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALRRM, 1969: 163); abces (Țiplea, 1906); adenită (Butură, 1979); umflătură la ureche sau la genunchi; bubă: „Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată” (Memoria, 2001: 51). – Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură” (de la moimă, atestat exclusiv în Maramureș) (DER, MDA); cf. ngr. idhma „umflătură dureroasă” (DEX).

uimă, -e, s.f. – (med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; termen atestat în loc. de pe valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALR 1969: 163); abces (Țiplea 1906); adenită (Butură 1979); umflătură la ureche sau la genunchi; bubă, umflătură: „Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată” (Memoria 2001, 51). – Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură” (de la moimă, atestată exclusiv în Maramureș) (DER).