uitat², ~ă [At: DRLU / V: (înv) ult~ / Pl: ~ați, ~e / E: uita] 1-2 smf, a (Persoană) care a dispărut din amintire Si: uitit² (3-4). 3-4 smf, a Neglijat. 5-6 smf, a Părăsit. 7 sm (Îs) ~ul de Dumnezeu Om foarte sărac. 8 sm (îas) Om nenorocit. 9 a (îe) A ședea (undeva) ~ A sta undeva foarte multă vreme. 10 a (Reg; îe) A fi bătrân ~ A fi foarte bătrân. 11 a (Îs) Vreme ~ă Timp îndepărtat. 12 a (Îs) Din vremi ~e sau de ani ~ați Demult (1). 13 a (D. alimente, precedând termenul calificat, de care se leagă prin pp „de”) Foarte vechi. 14 a (Înv) Uimit (1). 15 a Gânditor (2). 16 a (Înv) Bătrân (1). 17 a Rămas (de mirare, de visare, de îngândurare) într-o anumită atitudine. 18 a Zăpăcit. 19 a Uituc (1). 20 sf (Mun; Olt; în credințe populare) Colac în formă de om sau turtă în formă de lopată care se face pentru pomenirea morților rămași nepomeniți în timpul anului.

UITAT², -Ă, uitați, -te, adj. Care a dispărut din amintire, de care nu-ți mai aduci aminte; neglijat, părăsit. Bătrînu-și pleacă geana... Ca o poveste-uitată Arald în minte-i sună. EMINESCU, O. I 98. Tu ești uitat, uitat ca cum n-ai fi mai fost. NEGRUZZI, S. I 65. ◊ Uitat de moarte v. moarte (1). ♦ Rămas (din distracție) într-o atitudine nefirească, nepotrivită. Toate acestea le privea biata mamă, uitată cu mîinile subsuoară, cum e omul năcăjit. CREANGĂ, A. 66. ♦ (Învechit) Bătrîn. Nu ești vreun tînăr, ești destul de uitat între ceilalți. GORJAN, H. IV 174.

UITAT ~tă (~ți, ~te) v. A UITA și A SE UITA. ◊ ~ de moarte foarte înaintat în vârstă. /v. a (se) uita

ultat, ~ă a vz uitat²

UITAT adj. (înv.) nepomenit. (Lucruri ~.)

UITAT adj. v. îndelung, îndelungat.

UITAT adj. (înv.) nepomenit. (Lucruri ~.)

uitat adj. v. ÎNDELUNG. ÎNDELUNGAT.