UMOR s. n. Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică aparținând sferei comicului a cărei esență constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații considerate firești. [Var.: humor s. n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.

umor² sn [At: (a. 1864) PLR I, 209 / V: hu~ / Pl: ? / E: ger Humor, fr humour] 1 Înclinație spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate. 2 Manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații. 3 (Pex) Veselie. 4 (Îe) A nu avea simțul ~ului sau a fi lipsit de ~ (într-o anumită situație) A nu înțelege de glumă. 5 (Îe) A avea simț al ~ului A înțelege de glumă. 6 Categorie estetică ce constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații în mod obișnuit firești.

UMOR s. n. Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică ce constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații în general firești. [Var.: humor s. n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.

UMOR² s. n. Dispoziție sufletească, înclinare spre glume și ironie, ascunse sub o aparență de seriozitate și de gravitate; manifestare (prin grai sau prin scris) a acestei dispoziții; p. ext. veselie, haz. Se dovedește și la Gogol că umorul și satira lui izvorăsc dintr-o sensibilitate prea ageră. SADOVEANU, E. 214. Un umor, un spirit, un rîs vesel și nesilit, o observație adevărată, reală și fină... se văd în germene în «Conu Leonida». GHEREA, ST. CR. I 331. – Variantă: humor (CĂLINESCU, E. 38, VIANU, A. P. 170) s. n.

UMOR s.n. Înclinare spre glume care se ascunde sub o înfățișare serioasă, severă, plină de ironie și de neprevăzut. [Var. humor s.n. / < engl., fr. humour, cf. lat. humor – umoare].

UMOR s. n. 1. înclinare spre glume și ironii care se ascunde sub o înfățișare serioasă; (p. ext.) voie bună, haz. ♦ ~ negru = umor care își trage forța comică din fapte tragice, macabre. 2. categorie estetică aparținând comicului, a cărei esență constă în evidențierea îngăduitoare a nepotrivirii și a absurdității unor situații considerate normale. (< fr., engl. humour, lat. humor)

UMOR n. 1) Înclinație spre glumă și ironie, ascunse sub o seriozitate aparentă. 2) Vorbă care exprimă o astfel de înclinație. /<fr. humeur, humour^[1]

umor n. V. humor.

2) *umór și hu- n., pl. urĭ (fr. engl. humour, umoare, temperament, d. lat. humor, umoare, serozitate, linfă, după credința că umorile corpuluĭ, ca cele de la ficat, influențează temperamentu). Veselie flegmatică și une-orĭ ironică: Swift e unu din ceĭ maĭ bunĭ reprezentanțĭ aĭ umoruluĭ englez.

humor sn vz umor

HUMOR s.n. v. umor.

Gura-Homorei f. județ în Bucovina cu cap. Gura Humorei: 3764 loc.

humor n. calitatea imaginațiunii care dă ideilor o turnură comică sau originală. V. umoristic.

*humór, V. umor.

umor (înclinație spre glumă și ironie; categorie estetică) s. n. (și: ~ negru)

umor (înclinație spre glumă) s. n.

umor s. n.^[1]

umor

UMOR s. 1. v. haz. 2. duh, haz, spirit, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de ~.)^[1]

UMOR s. 1. haz, veselie. (Om plin de ~.) 2. duh, haz, spirit, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de ~.)

UMOR (< fr. engl. humour, cf. lat. humor) Ca noțiune estetică, umorul este o modalitate artistică a comicului, a unui comic spontan, îngăduitor, însă manifestat sub forma unei ironii ușoare, indulgente. Rezultat al contrastului particular obiectului comic și al reacției inteligenței subiectului, umorul îmbină adesea comicul cu seriozitatea gravă. T. Vianu, în Estetica, arată că umorul apare ca o demascare, dar una care ajunge să descopere o valoare înaltă sub aparențele umile, mai stîngace, care o ascund. Rîdem în ambele prilejuri, dar, în primul caz (al comicului), pentru a pedepsi, și în cel de al doilea, pentru a răscumpăra. Veselia noastră are în fiecare din aceste împrejurări cîte o altă semnificație. Umoriști în literatura noastră: I. Creangă, I.L. Caragiale, G. Topîrceanu, C. Hogaș, Gh. Brăescu, D.D. Pătrășcanu ș.a.

Humor, m-re în jud. Suceava (com. Mănăstirea Humorului), întemeiată la începutul sec. 15 de către Oană Vornicul și rectitorită de logofătul Teodor Bubuiog în 1530, celebră prin picturile murale din interiorul și exteriorul acesteia, datate din 1535. Turnul clopotniței cu foișor a fost zidit de Vasile Lupu în 1641.

GURA HUMORULUI, oraș în jud. Suceava, pe râul Moldova; 16.850 loc. (1995). Expl. de calcar și balast; întreprindere de articole tehnice din cauciuc; filatură de bumbac. Fabrică de cherestea; produse alim. (conserve de legume și fructe, preparate din lapte și panificație). Centru pomicol și centru de coordonare a activității miniere de la Leșu Ursului (cupru), Iacobeni (mangan, turbă) și Fundu Moldovei (pirite cuprifere). Muzeu etnografic. Parc dendrologic (15 ha). Localit. a fost întemeiată în 1775; declarat oraș în 1905. În apropiere se află bisericile mănăstirilor Humor (1530) și Voroneț (1488, mărită în vremea lui Petru Rareș), remarcabile monumente ale artei moldovenești, cu somptuoase picturi exterioare (1535 și, respectiv, 1547). Declarate monumente UNESCO. Turism.

HUMOR, Mănăstirea ~ v. Mănăstirea Humorului.

MĂNĂSTIREA HUMORULUI, com. în jud. Suceava, pe râul Humor; 3.655 loc. (2000). Centru de țesături populare. Muzeu de artă medievală. În satul M.H. se află mănăstirea Humor (de maici), întemeiată în jurul anului 1415 de vornicul Ivan (Oană), cu biserica Adormirea Maicii Domnului, zidită în 1530, prin strădania logofătului Teodor Bubuiog, cu picturi murale interioare și pe fațade executate în 1535 de Toma zugravul din Suceava. Tabloul votiv înfățișează pe Teodor Bubuiog cu soția Anastasia și pe Petru Rareș cu familia. Turn-clopotniță (1641). Mănăstirea Humor a fost desființată în 1786 (rămânând în funcțiune biserica de mir) și reînființată în 1990. Biserica, renovată în mai multe rânduri (ultima în 1971-1972) este declarată monument UNESCO.