uniform, ~ă [At: DESEN ARH. 11/13 / Pl: ~i, ~e / E: fr uniforme, lat uniformis] 1 a Care are pe toată întinderea aceeași formă, aceeași intensitate. 2 a Care are pe toată durata aceeași desfășurare. 3 a Care este lipsit de variație, de diferențe Si: egal (28), omogen, otova. 4 sf, (înv) sn Îmbrăcăminte confecționată după un anumit model (de obicei din același material) pe care o poartă obligatoriu membrii unor instituții (elevi, militari etc.). 5 sm (Pm) Militar.

UNIFORM, -Ă, uniformi, -e, adj. Care are aceeași înfățișare în tot timpul, pe toată întinderea; care este la fel, constant, lipsit de variații (într-o anumită privință). Trenul aleargă cu strigăte uniforme la roți. SAHIA, U.R.S.S. 10. Dorm... ierburile veștejite Și uniforme ca podeala. D. BOTEZ, P. O. 60. Traiul îi este uniform Și trist. MACEDONSKI, O. I 261. ◊ (Adverbial) Un cuc neobosit aruncă, Împerecheat și uniform, Chemarea-i scurtă peste luncă. CAZIMIR, L. U. 12. ♦ (Neobișnuit) Omogen, unitar, nediferențiat. Ar trebui sau să contopim într-o lege uniformă pe aceea a Moldovei cu a Țării Romînești sau să adoptăm una din ele, spre a o aplica la amîndouă. KOGĂLNICEANU, S. A. 125.

UNIFORM, -Ă adj. Care are permanent aceeași formă, aceeași înfățișare. ♦ (Despre mișcare) Care nu are variații de nici un fel; constant. [< fr. uniforme, cf. lat. uniformis < unus – unul, forma – formă].

UNIFORM, -Ă I. adj. care are permanent și pe toată întinderea aceeași formă, înfățișare. ◊ (și adv.) (în mod) constant. II. s. f. îmbrăcăminte-tip menită să distingă pe membrii anumitor instituții (elevi, militari etc.). (< fr. uniforme, lat. uniformis)

UNIFORM ~ă (~i, ~e) 1) Care are mereu aceeași formă; cu caracteristici sau particularități identice, constante. Viață ~ă. 2) Care este constant în timp și spațiu; lipsit de variații. Viteză ~ă. /<fr. uniforme, lat. uniformis, ~e

uniform a. 1. care are aceeaș formă, care nu oferă nicio varietate: aspect, stil uniform; 2. care nu se schimbă, care e totdeauna aceeaș: vieață uniformă.

*unifórm, -ă adj. (lat. uniformis, d. unus, unu, și forma, formă. V. di-form). De o singură formă saŭ înfățișare, neschimbat: case uniforme, aspect uniform, vĭață uniformă. S. f. Haĭnă uniformă purtată de militarĭ, elevĭ saŭ funcționarĭ: uniformă de cavalerie, de liceŭ, de la căile ferate. Adv. În mod uniform.

uniform adj. m., pl. uniformi; f. uniformă, pl. uniforme

uniform adj. m., pl. uniformi; f. uniformă, pl. uniforme

uniform adj. m., pl. uniformi; f. sg. uniformă, pl. uniforme

UNIFORM adj. 1. v. constant. 2. v. regulat. 3. v. monoton. 4. v. inexpresiv.

UNIFORM adj. 1. constant, invariabil, neschimbat. (Viteză ~.) 2. regulat. (O respirație ~.) 3. anost, banal, monoton, placid, plictisitor, (fig.) searbăd, (livr. fig.) tern. (O viață ~.) 4. inexpresiv, monoton, neexpresiv, (fig.) monocord, plat. (Stil ~.)

Uniform ≠ neuniform, variat, variabil