URNI, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

urni [At: VARLAAM, C. 258 / V: (îvr) ~na, (reg) hu~ / Pzi: ~nesc / E: slv оурниѫти] 1 vt A face să iasă din starea de repaus, de imobilitate (trăgând, împingând, smucind). 2 vt (Pex) A duce (cu greutate, cu efort) pe o oarecare distanță. 3 vi (Îe) A o ~ A ieși din impas Si: a se descurca (12). 4 vt (Înv; c. i. biruri, impozite, îndatoriri) A-și îndeplini o obligație. 5 vt (Îvr) A face pe cineva să ajungă într-o anumită stare sau situație Si: a împinge, a îmboldi. 6 vt (Înv) A amâna îndeplinirea unei acțiuni, neîndeplinind la timp o promisiune, un angajament etc. 7 vt(a) (C. i. o persoană) A purta cu vorba. 8 vt (Înv) A amăgi (2). 9-10 vtr (Adesea urmat de determinări locale, temporale sau modale) A (se) mișca din loc cu oarecare greutate, depunând un efort. 11-12 vtr (Pgn) A (se) pune în mișcare. 13 vi (Îe) A (nu) se da ~t A (nu) se hotărî să plece. 14 vt (Îrg) A alunga (5). 15 vr (Și cu determinarea „din loc”; de obicei în construcții negative) A începe o acțiune. 16 vt A pune în funcțiune o mașină, un sistem tehnic. 17 vr (Subiectul este o formă de relief, o porțiune de sol, o construcție) A se surpa. 18 vr (Reg; d. ape) A se rostogoli.

URNI, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. A pune în funcțiune o mașină, un sistem tehnic etc. – Din sl. urinonti.

URNI, urnesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca din loc cu oarecare greutate, depunînd un efort. Caii se urniră și pornirăm la pas. SADOVEANU, O. VI 9. Cînd nu-i convenea lui să se urnească, hehe!... MIRONESCU, S. A. 107. ◊ (Urmat de determinări locale, temporale sau modale) Carul scîrțîi și se urni din noroi.DUMITRIU, N. 88. E vremea să plecăm, căci se înserează!... Se urniră deodată cu toții. REBREANU, I. 100. Caii mergeau acum destul de repede... și era o minune de pîrtie, dar mie mi se părea că de-abia ne urnim. VLAHUȚĂ, O. A. 491. ◊ (Întărit prin «din loc») M-am urnit din loc cu spinarea încovoiată. VORNIC, P. 20. Urnindu-se din loc, începu a-și tîrîi iar ciubotele grele. SADOVEANU, O. VIII 123. ◊ Fig. Nu pricepea ce s-a putut urni în sufletul lui deodată. REBREANU, I. 111. ◊ Tranz. fact. [Mama] nu știa cum să mă urnească mai degrabă din casă. CREANGĂ, O. A. 95. ◊ Expr. A (nu) se da urnit = a (nu) se hotărî să plece. Nici în ruptul capului nu se dădu urnită din loc cu un pas măcar înainte. HOGAȘ, M. N. 93. N-au avut biata iapă încotro, au trebuit să se deie urnită și să fugă de gurile lor. SBIERA, P. 59. ♦ A părăsi (cu oarecare greutate) localitatea unde se află, a se pune în mișcare, a pleca. Boierii răsculați se urniră de la Hîrlău. SADOVEANU, O. VII 127. ◊ Tranz. fact. Sunînd din buciume, boierii iși urniră gloatele de la Cucuteni. SADOVEANU, O. VII 130. 2. Tranz. A mișca din loc (trăgînd, împingînd, smucind). Bouleanul rămîne în soare, încremenit, cu genunchiul piciorului drept îndoit, gata să urnească iarăși plugul pe brazdă. GÎRLEANU, L. 139. Urnim o stîncă din locul ei, care era numai înținată. CREANGĂ, O. A. 46. Brațul meu nu poate o piatră să urnească! ALECSANDRI, T. II 122. ◊ (În contexte figurate) Om foarte de treabă, cu trei fete de măritat pe care nu le poate urni cu nici un chip, deși sînt drăguțe. REBREANU, R. I 71. Mi-am urnit piatra din casă. ALECSANDRI, T. I 59. ◊ Fig. Urniți, tovarăși, jalea din oraș. DRAGOMIR, P. 19. ♦ A pune în funcție o mașină, un sistem tehnic. Din iazul ăsta am scos peste trei ani o vînă de apă în pîrîul morii, de-am urnit microcentrala. V. ROM. noiembrie 1953, 202.

A URNI ~esc tranz. 1) (obiecte imobile) A mișca (puțin sau cu greu) din loc; a clinti; a strămuta. ◊ Nu-l ~ești cu una cu două e greu de mișcat din loc. 2) (mașini, sisteme tehnice etc.) A face să funcționeze; a scoate din starea de inactivitate. ◊ ~ carul din loc a începe realizarea unei acțiuni (care trebuia făcută demult). /<sl. urinonti

A SE URNI mă ~esc intranz. A se pune în mișcare, deplasându-se (puțin) din locul inițial; a se clinti. /<sl. urinonti

urnì n. Mold. a mișca din loc cu anevoie: brațul meu nu poate o piatră să urnească AL. [Serb. URINUTI, a împinge].

hurni v vz urni

urna v vz urni

urnésc v. tr. (vsl. u-rinonti sen, a devia; sîrb. urinuti, a împinge, a răsturna. V. rînesc). Mișc cît de puțin din loc: nimenĭ n’a putut urni această peatră.

urni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnesc, 3 sg. urnește, imperf. 1 urneam; conj. prez. 1 sg. să urnesc, 3 să urnească

urni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnesc, imperf. 3 sg. urnea; conj. prez. 3 să urnească

urni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnesc, imperf. 3 sg. urnea; conj. prez. 3 sg. și pl. urnească

URNI vb. v. clinti.

URNI vb. a (se) clătina, a (se) clinti, a (se) deplasa, a (se) mișca, a (se) muta, (înv. și pop.) a (se) sminti, (înv. și reg.) a (se) clăti, (Mold. și Transilv.) a (se) vișca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.)

urni (-nesc, -it), vb. – A mișca, a deplasa cu greu. – Mr. aurnescu „a se grăbi”. Sl. urinati „a devia” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 345), cf. sb. urinuti „a împinge”. Der. din sl. otŭrinati „a împinge” (Tiktin) pare mai dificilă fonetic.

urni, urnesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) mișca din loc. 2. A se prăbuși, a se dărăpăna, a se răsturna: „Când covata o tomnit / Cuptoriu i s-o urnit” (Calendar, 1980: 16). – Din vsl. urinonti (Scriban, DEX, MDA); din sl. urinati „a devia”, cf. sb. urinuti „a împinge” (Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER).

urni, urnesc, vb. tranz., refl. – A (se) răsturna, a (se) prăbuși, a (se) îmburda; a (se) urni din loc; a porni, a merge: „Când covata o tomnit / Cuptoriu i s-o urnit” (Calendar 1980: 16). – Din sl. urinati „a devia” (Cihac, DER, DEX).

DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dați-mi un punct de sprijin și voi urni Pământul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede și devenite celebre ca simbol al inventivității și al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci când există temeiuri obiective sau raționale.