URSIT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

ursit¹ sn [At: AGÂRBICEANU, S. 246 / Pl: ? / E: ursi¹] (În superstiții și credințe populare) 1 Hotărâre dinainte a sorții unei ființe sau a unui lucm. 2 Determinare a unui eveniment, a unei acțiuni etc. (prin rostirea, uneori, a formulelor magice). 3 Fermecare (prin rostirea de descântece).

ursit³, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 107/18 / V: (reg) ~sat a, sf / Pl: ~iți, ~e / E: ursi¹] (În superstiții și credințe populare) 1-2 smf, a (Om) a cărui soartă ar fi dinainte hotărâtă Si: menit, predestinat, sorocit, sortit. 3-4 smf, a (Rar) Nenorocit. 5-6 smf, a (Om) căruia i s-au făcut farmece Si: vrăjit. 7-8 smf, a (Om) căruia i s-au făcut descântece. 9 smf (Rar) Ființă sau obiect destinat pentru un anumit scop. 10 smf Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva Si: (îvp) ursitor (9). 11 sf și (îvr) sm Destin (2). 12 sf (Îe) A face (cuiva) ~ă ori pe (sau de) ~ A folosi mijloace magice pentru a afla persoana destinată să devină soțul cuiva. 13 sf (Îae) A folosi mijloace magice pentru a provoca boala sau moartea cuiva (din ură, dușmănie sau gelozie). 14 sf (Îae) A face cuiva farmece, vrăji, vrăjitorii. 15 sf (Îe) A desface de ~ A dezlega o vrajă care a provocat cuiva o boală, o nenorocire, o suferință. 16 sf Vrăjitorie. 17 sf (Reg) Boală care se crede că provine din farmece sau vrăji. 18 sf (Reg) Persoană care face farmece, vrăji. 19 sf (Rar) Descântec (1). 20 sf (Înv) Menire. 21 sf (Rar) Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni Si: ceas² (15), soroc. 22 sf (Mpl) Ursitoare (3).

URSIT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (În credințele și basmele populare) 1. Adj. (Despre viața, soarta etc. cuiva) Care a fost stabilit de mai înainte; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

URSIT, -Ă, ursiți, -te, adj. (În concepțiile mistice, despre soarta unei ființe sau a unui lucru) Care a fost hotărît dinainte, predestinat, menit, sortit. (Poetic) Omenire viitoare... Multe fapte azi ursite le vei țese-n viitor. BELDICEANU, P. 125. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să fie soț sau soție cuiva. Tu ești ursitul inimii mele. ISPIRESCU, L. 35. Sînt menită Ca să fiu a ta ursită. ALECSANDRI, P. II 91. Tu ai fost ursita mea. TEODORESCU, P. P. 452.

URSIT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. /v. a ursi.

ursit a. (pre)destinat: era ursit s’ajungă mare. ║ m. logodnic: ursiți cu ochi de foc AL.

ursít, -ă adj. (d. ursesc). Destinat, predestinat: el era ursit s’ajungă împărat, îĭ era ursit s’ajungă împărat. S. m. și f. Logodnic orĭ soț predestinat: acela era ursitu eĭ.

ursat, ~ă a, sf vz ursit³

ursit adj. m., s. m., pl. ursiți; adj. f., s. f. ursită, pl. ursite

ursit adj. m., s. m., pl. ursiți; adj. f., s. f. ursită, pl. ursite

ursit adj. m., s. m., pl. ursiți; f. sg. ursită, pl. ursite

ursit, -ă, ursiți, -te, adj., s.f. – Hărăzit, sortit, ales, predestinat; viitor soț. În jocuri de ursit ale fetelor de măritat: „Cum e parul, așa va fi și ursitul” (Calendar, 1980: 121). – Din ursi (Scriban, DEX, MDA).

ursit, -ă, adj., s.f. – Hărăzit, sortit, ales, predestinat; viitor soț. În jocuri de ursit ale fetelor de măritat: „Cum e parul, așa va fi și ursitul” (Calendar 1980: 121). – Din ursi.