USTURIME, usturimi, s. f. Senzație dureroasă caracteristică, provocată de o înțepătură, de o arsură, de urzicare, de un miros înțepător etc.; usturătură. – Ustura + suf. -ime.

usturime sf [At: VARLAAM, C. 281 / Pl: ~mi / E: ustura + -ime] 1 Senzație dureroasă provocată de o înțepătură, de o arsură, de urzicare etc. Si: (rar) usturătură, (reg) ustureală. 2 (Fig) Asprime a frigului.

USTURIME, usturimi, s. f. Senzație dureroasă caracteristică, pricinuită de o înțepătură, de o arsură, de urzicare, de un miros înțepător etc.; usturătură. – Ustura + suf. -ime.

USTURIME, usturimi, s. f. Senzație dureroasă caracteristică, pricinuită de o înțepătură, de o arsură, de o lovitură, de un miros înțepător etc. Din cauza usturimii, îl podidesc lacrimile. PAS, Z. I 65. Mitrea sări din culcuș. Țipă ars de usturime. SADOVEANU, M. C. 46. Bieții zmei țipau de usturime în para focului. ISPIRESCU, L. 294.

USTURIME ~i f. Senzație dureroasă de urzicare, de înțepătură sau de arsură. /a ustura + suf. ~ime

usturime f. durere ce ustură.

usturíme f. Durere arzătoare pe care țĭ-o cauzează uniĭ ardeĭ, ceapa, usturoĭu, unele acide, arsura de foc ș. a.

usturime s. f., g.-d. art. usturimii; pl. usturimi

usturime s. f., g.-d. art. usturimii; pl. usturimi

usturime s. f., g.-d. art. usturimii; pl. usturimi

USTURIME s. 1. v. arsură. 2. usturătură. (~ urzicii.)

USTURIME s. 1. (MED.) arsură, (reg.) jig, jigăraie. (Simte ~ gastrice.) 2. usturătură. (~ urzicii.)