VIESPAR, (1) viespare, s. n., (2, 3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

viespar [At: (a. 1703) FN 123 / V: (reg) aves~ sm, văs~ sm, ves~ smn, vias~ (Pl și: viasparuri sn) smn, vicsar, ~prar smn, vipsar, vis~, / Pl: ~i sm, ~e sn / E: viespe + -ar] 1 sm (Ent; pop) Viespe (1) (Vespa vulgaris). 2 sm (Ent; pop; șîc ~-rău) Gărgăun (Vespa crabro). 3 sm (Ent; reg; îf văspar) Bondar (Bombus terrestris). 4 sm (Ent; reg) Streche (Hypoderma bovis). 5 sn, (reg) sm Cuib de viespi (1) Si: viespărie (2), (reg) viespariță (1), viesparniță (1), viespăriță (1). 6 sn, (reg) sm (Pex) Totalitatea viespilor (1) din viespar (5) Si: (reg) viespariță (2), viesparniță (2), viespăriță (2). 7 sn (Fig) Colectivitate de oameni ostili unii față de alții Si: viespărie (3), (reg) viesparniță (3). 8 sn (Fig) Loc în care se află un viespar (7) de oameni. 9 sm Pasăre migratoare, de mărimea unei turturele, viu colorată pe corp cu roșu, galben, negru și albastru-verzui, cu cioc lung și curbat, cu coadă lungă și ascuțită, care trăiește prin malurile lutoase ale unor ape și care se hrănește mai ales cu albine și viespi Si: albinărel, prigoare, (rar) ploier, (înv; liv) merop, (reg) albinel, furnicar, pietrar, ploiește, ploiete, presură¹, prigorean, prigoruie, viespariță (3), viespăriță (3), ciuma-albinelor, lupul-albinelor, mâncătoare-de-albine (Merops apiaster). 10 sm Pasăre răpitoare, de zi, de mărimea unei găini, brună-întunecată pe spate și brună-deschis pe fața ventrală, care se hrănește mai ales cu viespi și albine Si: (reg) prigoare (Pernis apivorus apivorus).

viespar s.n., s.m. 1 s.n. Cuib de viespi. ◊ Fig. (sugerează ideea de aglomerație dezordonată) Viesparul psihologilor de toate speciile (BLA.). ♦ Fig. Grup, colectivitate de oameni care sînt ostili unii față de alții, dezbinați, învrăjbiți; loc în care se află un asemenea grup. Își desfășura activitatea într-un viespar obositor, enervant. 2 s.m. (entom.) Gărgăun (Vespa crabro). 3 s.m. (ornit.) Pasăre migratoare, de mărimea unei turturele, viu colorată pe corp cu roșu, galben, negru și albastru-verzui, cu ciocul lung și curbat și cu coada lungă și ascuțită, care se hrănește mai ales cu viespi și albine (Merops apiaster); albinărel, (reg.) viespariță. 4 s.m. (ornit.) Pasăre răpitoare de zi, de mărimea unei găini, cu penajul brun, care se hrănește cu viespi, cu albine, cu bondari și cu alte insecte (Pernis apivorus). • pl. n. -e, m. -i. /viespe + -ar.

VIESPAR, (1) viespare, s. n., (2,3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

VIESPAR, (1) viespare, s. n., (2, 3) viespari,s. m. Cuib de viespi. Au fost vîrîți într-un tîrg plin nu ca un stup, ci ca un viespar. SADOVEANU, Z. C. 344. (Cu pronunțare regională) Scorburile sălciilor bătrîne erau pline de vespare. SANDU-ALDEA, U. P. 106. 2. (Entom.) Gărgăun. 3. (Ornit.) Albinărel.

VIESPAR¹ ~e n. Cuib de viespi. [Sil. vies-] /viespe + suf. ~ar

vĭespár (vest) și vespár (est) n., pl. e (d. vĭespe). Cuĭb de vĭespĭ. Fig. Societate plină de discordie și răutate: a cădea într’un vĭespar. S. m. (neol. după fr. guépier). Prigoare.

viespar¹ (cuib de viespi) s. n., pl. viespare

viespar² (cuib de viespi) s. n., pl. viespare

viespar (cuib de viespi) s. n., pl. viespare

viespar.

VIESPAR s. 1. (reg.) viespariță, viespărie. (~ul plin de viespi se afla într-un frunzar.) 2. v. prigorie.

VIESPAR s. 1. (reg.) viespariță, viespărie. (~ plin de viespi se afla într-un frunzar.) 2. (ORNIT.; Merops apiaster) albinărel, furnicar, prigorie, (reg.) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (înv.) merop.