VOLAN, volane, s. n. I. Piesă de formă circulară care servește la efectuarea manuală a unor comenzi pe mașini-unelte, autovehicule etc. II. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant.

volan [At: NEGRUZZI, S. I, 327 / V: ~t (Pl: ~nți) sm, vul~ / Pl: ~e, (înv) ~uri sn / E: fr volant] 1 sn Fâșie de țesătură încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, perdele etc. 2 sn Piesă de formă circulară din mecanismul unui autovehicul, cu ajutorul căreia se dă autovehiculului direcția dorită. 3 sns (Pm) Automobilism (4). 4 sn Piesă în formă circulară cu ajutorul căreia se acționează un anumit mecanism al unei mașini. 5 snm (Îf volant) Piesă mare, în formă de roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele motor al unei mașini cu piston, care servește ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 6 snm (Tex; șîf volant) Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare, constând într-un cilindru îmbrăcat într-o garnitură de ace de oțel care, printr-o învârtire rapidă interiorul unui înveliș, scarmănă fibrele textile.

volan s.n. I Fîșie de țesătură (fină) sau de dantelă, de obicei încrețită sau plisată, care se aplică drept garnitură la unele obiecte de îmbrăcăminte de damă sau pentru copii, la perdele, pe huse etc. Doamna Eliza era foarte frumușică, într-o rochie de foulard citron, plină de volane, elegantă (PAPAD.). ◊ Turla umbrea... volanele de sidef ale curcubeului (KLOP.). II (tehn.) 1 Piesă de formă circulară din mecanismul de conducere al unui autovehicul, cu ajutorul căruia se deplasează vehiculul în direcția dorită. Șoferul răsuci aprig volanul (REBR.). ◊ (precedat de prep. „la” și adesea în legătură cu vb. ca „a fi”, „a se așeza”, „a trece”) Conducere a unui autovehicul; timpul cînd cineva conduce un autovehicul. Nu e bine să fumezi cînd ești la volan. 2 Piesă de formă circulară, la unele mașini-unelte, la tablouri de distribuție etc., acționată manual, care servește la transmiterea unor comenzi. 3 (mai ales în forma „volant”) Roată metalică, grea, de dimensiuni mari, montată pe arborele unei mașini cu piston, care servește la uniformizarea vitezei de rotație și permite depășirea punctelor moarte. 4 Piesă mare (și foarte grea) în formă de roată, montată pe arborele motor al unei mașini cu piston, care servește la reglarea mișcării și la uniformizarea turației. 5 (în forma „volant”) Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, alcătuită dintr-un cilindru de lemn îmbrăcat într-o garnitură de ace de oțel care, printr-o învîrtire rapidă, scarmănă bumbacul de valțul de alimentare sau alte materiale textile. III (înv.) Un fel de minge confecționată dintr-un material ușor (mai ales plută), prevăzută cu mai multe aripioare și care se trimite de la un partener la altul prin lovituri de rachetă; jocul practicat cu această minge. Și la plecare fete nebune în caretă îți azvîrleau, ca păsări, volane din rachetă (PILL.). • pl. -e. și volțant s.n. /<fr. volant.

VOLAN, volane, s. n. I. 1. Piesă de formă circulară din mecanismul unui autovehicul, cu ajutorul căreia se dă vehiculului direcția voită. 2. Piesă în formă de roată, cu ajutorul căreia se acționează un anumit mecanism al unei mașini. II. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte femeiască, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant.

VOLAN¹, volane, s. n. Fîșie de țesătură subțire sau de dantelă (încrețită sau plisată) care se aplică ca garnitură pe anumite obiecte de îmbrăcăminte femeiască. Scoase o rochie de tul cu multe volane. CĂLINESCU, E. O. I 37. Ș-o să-ți spuie de panglice, de volane și de mode. EMINESCU, O. I 164. Printre rochile de mătăsării înflorate, printre falbalale... și volane, zării mai multe figuri rotunde și drăgălașe. ODOBESCU, S. I 384.

VOLAN², volane, s. n. 1. Piesă din mecanismul unui autovehicul (automobil, tractor etc.), cu ajutorul căreia se dă vehiculului direcția voită. Prin tălpi, prin șolduri, prin mîinile ce strîngeau volanul simțea metalul cutremurîndu-se. DUMITRIU, V. L. 111. Șoferul răsuci aprig volanul și automobilul țîșni pe lîngă ea ca o săgeată. REBREANU, R. I 152. 2. Piesă în formă de roată, cu ajutorul căreia se acționează un anumit mecanism de la o mașină (strung, mașină de perforat etc.).

VOLAN s.n. I. Garnitură făcută dintr-o fîșie de țesătură ușoară sau de dantelă, adesea încrețită sau plisată, care se aplică drept podoabă pe rochii, la mîneci etc. II. (Tehn.) 1. Piesă din dispozitivul de direcție al unui autovehicul cu ajutorul căreia se poate îndrepta vehiculul în direcția voită. 2. Piesă în formă de roată cu ajutorul căreia se pun în mișcare anumite mașini, se acționează mecanisme etc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. volant].

VOLAN s. n. I. garnitură dintr-o fâșie de țesătură ușoară sau de dantelă, încrețită sau plisată, drept podoabă pe rochii, la mâneci etc. II. 1. piesă din dispozitivul de direcție al unui autovehicul cu ajutorul căreia se poate îndrepta vehiculul în direcția voită. 2. piesă în formă de roată cu ajutorul căreia se pun în mișcare anumite mașini, se acționează mecanisme etc. (< fr. volant)

VOLAN¹ ~e n. Fâșie de stofă fină sau de dantelă, încrețită sau gofrată, folosită la garnisirea unor obiecte de îmbrăcăminte femeiască sau a unor cuverturi. /<fr. volant

VOLAN² ~e n. Dispozitiv circular cu ajutorul căruia se orientează roțile directoare ale unui autovehicul în direcția dorită. /<fr. volant

volan n. 1. garnitură în partea de jos a rochii; 2. un fel de joc în care o mingișoară garnisită cu pene s’aruncă în aer cu o rachetă: s’apucă de jucat volanu AL.; 3. la o mașină, vehicul = cârmă (= fr. volant).

*volán n., pl. e (fr. volant, adică „zburător”, d. voler, a zbura). Un fel de garnitură fîlfîitoare în prejuru poalelor uneĭ rochiĭ (V. falbala). Volant. Cîrma automobiluluĭ (de forma uneĭ roate în partea din ainte). V. fodor.

valon¹ sn vz volan

volant² sn vz volan

volant, ~ă a [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~nți, ~e / E: fr volant] 1 (Rar) Care poate zbura (1). 2 (Rar) Care se poate menține în aer. 3 Care poate fi deplasat cu ușurință și cu rapiditate Vz mobil. 4 (Îs) Echipă ~ă Echipă mobilă care se deplasează cu mare ușurință dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. 5 Care se poate desprinde Si: detașabil. 6 (Îs) Foaie ~ă Tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc. 7 (Îas) Filă detașabilă dintr-un caiet, dintr-o carte etc. 8 (Îs) Bibliotecă ~ă Fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții, pentru folosință temporară.

vulan sn vz volan

volant² s.m. v. volan.

*volánt, -ă adj. (fr. volant, d. voler, a zbura; lat. volare, part. prez. volans, volantis. V. volatil). Necusut, liber, care nu se ține de alte foĭ: foaĭe volantă. Care se răpede în coace și’n colo p. a liniști un teritoriŭ: coloane (de trupe) volante. S. n. (și volan), pl. e. Roată mare și grea care, la o mașină, păstrează uniformitatea mișcăriĭ (pop. tuturigă). V. tîrcol.

volan s. n., pl. volane

volan s. n., pl. volane

volan s. n., pl. volane

volan, pl. volane

VOLAN s. (înv.) falbala, manget. (~ la o rochie.)

VOLAN s. (înv.) falbala, manget. (~ la o rochie.)

volan (-nuri), s. n. – 1. Piesă circulară la direcția unui vehicul. – 2. Roată de acționare a mecanismului unei mașini. – 3. Fîșie de țesătură încrețită care se aplică pe îmbrăcămintea femeiască, perdele etc. Fr. volant. – Der. volant, adj., din fr. volant.