ZBÂRCI¹, zbârcesc, vb. IV. Refl. (Despre piele) A face zbârcituri; a se strânge în cute, a face riduri; a se încreți, a se rida. ◊ Expr. (Intranz.) A zbârci din nas = a strâmba din nas, v. strâmba. A zbârci sprâncenele = a se încrunta. ♦ (Rar) A se închirci, a se crispa. – Cf. bg. bărča.

zbârci⁴ vi [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~rcesc / E: bg сбъркам] (Mun) A greși (mai ales în jocurile de copii).

zbârci³ [At: (a. 1691) GCR I, 292/12 / S și: sb~ / Pzi: ~rcesc / E: bg сбърча] 1 vr (D. piele; pex; d. părți ale corpului) A face cute (din cauza bolii, din cauza bătrâneții) Si: a se cuta (3), a se încreți, a se rida, (pop) a se pomăi, (reg) a se pomi, a se pomisi, a se zbârciogi (1), (îvr) a se zguri (4), (fam) a se boți (9), a se brăzda , a se smochini. 2 vi (Fam; îe) A ~ din nas A-și exprima nemulțumirea printr-o grimasă. 3 vt (Fam; îe) A-și ~ sprâncenele A se încrunta. 4-5 vr (Rar) A se crispa (2, 6) corectat(ă)

ZBÂRCI¹, zbârcesc, vb. IV. Refl. (Despre piele) A face zbârcituri; a se strânge în cute, a face riduri; a se încreți, a se rida. ◊ Expr. (Intranz.) A zbârci din nas = a strâmba din nas, v. strâmba. A zbârci sprâncenele = a se încrunta. ♦ (Rar) A se închirci, a se crispa. – Cf. bg. bărča.

A SE ZBÂRCI mă ~esc intranz. 1) (despre piele) A face zbârcituri; a căpăta riduri; a se rida; a se încreți; a se cuta. 2) fig. A manifesta nemulțumire printr-o grimasă; a se încreți. /cf. bulg. bărța

A ZBÂRCI ~esc 1. intranz.: ~ din nas a) a manifesta nemulțumire; b) a fi mofturos; a face mofturi. 2. tranz.: ~ sprâncenele a lua o înfățișare supărată; a se încrunta. /cf. bulg. bărța

zbîrci² vb. IV. refl. (despre piele, ext., despre părți ale corpului) A face zbîrcituri; a se strînge în cute, a face riduri; a se încreți, a se rida. Chipul lui se zbîrci ca al unui om foarte bătrîn (PER.). ◊ Expr. (intr.) A zbîrci din nas = a strîmba din nas. A zbîrci sprîncenele = a se încrunta. A o zbîrci = a da de un necaz, a o încurca. ◊ Analog. (tr.) Căldura cuptoarelor zbîrcește adesea mătasea (BREZ.). ♦ A se închirci, a se crispa. • prez. ind. -esc. /cf. bg. сбърча.

ZBÎRCI², zbircesc, vb. IV. Refl. (Despre piele; p. ext. despre părți ale corpului) A se încreți; a face zbîrcituri; a se strînge în cute. He! He!... Vremea vremuiește, fețele se zbircesc, bălămalele slăbesc. ALECSANDRI, T. I 392. ◊ Tranz. fact. Aceste idei ți-au îngălbenit obrajii... și ți-au zbîrcit fruntea. La TDRG. (Expr. ) A zbîrci sprîncenele = a se încrunta. Boieriul judecător au zbîrcit sprîncenele, păzind o tăcere întunecată. GOLESCU, Î. 72. ◊ Intranz. (În expr.) A zbîrci din nas = a strîmba din nas, v. strîmba. Averchie zbîrci din nas. STĂNOIU, C. I. 10. Zbîrcind din nas, (doamna) murmură: Ce figură de lacheu! VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ (Despre fructe, boabe) A se strînge boț, a se închirci. (Fig.) Ruben însuși se zbîrci, barba-i deveni lățoasă și-n furculițe, ca două bărbi de țap. EMINESCU, N. 56.

ZBÎRCI¹, zbîrcesc, vb. IV. Refl. A face zbîrcituri; a se strînge în cute; a se încreți. ◊ Expr. (Intranz.) A zbîrci din nas = a strîmba din nas, v. strîmba. ♦ (Rar) A se închirci, a se crispa. – Comp. bg. bărča.

sbârcì v. a face sbârcituri. [Slav. *SŬBŬRČATI (bulg. NABŬRČAVAM), a se strânge].

zbîrcésc v. tr. (bg. bŭrčy, zbîrcesc [Bern. 1, 108], rudă cu zgîrcesc și zbîrcĭog). Zgîrcesc, încrețesc, strîng (o suprafață): arsura îĭ zbîrcise pelea. V. refl. Fața i se zbîrcise de bătrîneță. V. intr. A zbîrci din nas, a da semne de neplăcere. A zbîrci la joc (Bz.), a spurca, a greși, a da o lovitură greșită.

zbârci (a ~) (a rata) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. zbârcesc, 3 sg. zbârcește, imperf. 1 zbârceam; conj. prez. 1 sg. să zbârcesc, 3 să zbârcească

+zbârci (a se ~) (a se încreți, a se rida) vb., ind. prez. 1 sg. mă zbârcesc, 3 sg. se zbârcește, imperf. 1 sg. mă zbârceam; conj. prez. 1 sg. să mă zbârcesc, 3 să se zbârcească; imper. 2 sg. afirm. zbârcește-te; ger. zbârcindu-mă

+zbârci (a o ~) (a da greș) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. o zbârcesc, 3 sg. o zbârcește, imperf. 1 o zbârceam, perf. c. 1 am zbârcit-o; conj. prez. 1 sg. să o/s-o zbârcesc, 3 să o/s-o zbârcească; imper. 2 sg. afirm. zbârcește-o; ger. zbârcind-o

zbârci (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. zbârcește, imperf. 3 sg. zbârcea; conj. prez. 3 să zbârcească

zbârci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbârcesc, imperf. 3 sg. zbârcea; conj. prez. 3 sg. și pl. zbârcească

zgârci¹ (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zgârcesc, 3 sg. se zgârcește, imperf. 1 sg. mă zgârceam; conj. prez. 1 sg. să mă zgârcesc, 3 să se zgârcească; imper. 2 sg. afirm. zgârcește-te; ger. zgârcindu-mă

zbîrci (conj. zbîrcească)

ZBÂRCI vb. 1. v. rida. 2. (pop.) a se pomăi, (reg.) a se pomi, a se pomisi. (După boală i s-a ~ trupul.)

ZBÎRCI vb. 1. a (se) cuta, a (se) încreți, a (se) rida, (fam.) a (se) smochini, (fig.) a (se) boți, a (se) brăzda. (Obrazul i s-a ~.) 2. (pop.) a se pomăi, (reg.) a se pomi, a se pomisi. (După boală i s-a ~ trupul.)

ZBÎRCI³, zbîrcesc, vb. IV. Intranz. A rata (lovitura), la jocurile de copii. (prob. de la strigătul zbîr sau zbîrci, folosit pentru a intimida jucătorul aflat la rînd)

ZBÎRCI¹, zbîrcesc, vb. IV. ~ 2. Tranz. A face să tremure (o suprafață netedă, oglinda apei, etc.). (din zbîr prin încrucișare cu bg. bărčă = a încreți [deriv. directă din bg. e dificilă d.p.d.v. fonetic])

zbârci², zbârcesc, vb. refl. – A face cute, a se încreți. – Din bg. sbărča (DLRM, DEX, MDA).

a o zbârci expr. a da greș, a eșua într-o încercare; a rata ținta.