zbârli [At: HELIADE, O. I, 391 / V: zbur~, (reg) zbori / S și: sb~ / Pzi: ~lesc / E: nct] 1 vr (D. păr, blană, pene etc.) A se ridica (sau a da impresia că se ridică) în dezordine (de spaimă, de mânie etc.) Si: a ciufuli (1), a se înfoia, a se răsfira, a se încâlci, a se umfla, (pop) a se burzului, (îrg) a se zborî², (reg) a se arici (2), a se sperli. 2 vr (D. ființe) A i se ridica părul, penele (de spaimă, de mânie etc.) Si: a se zborși² (1). 3 vt (Reg; c. i. o țesătură păroasă) A peria în răspăr pentru a face să se ridice firișoarele de la suprafață. 4 vt (Fam; c. i. suprafața unei ape) A agita (1). 5 vr (Fam; fig; d. ființe) A se înfuria. 6 vr (Fam; fig; d. ființe) A se răsti¹. 7 vr (Fam; fig; d. vreme) A se înrăutăți.

A ZBÂRLI ~esc tranz. 1) A face să se zbârlească. 2) (ființe) A supune unei acțiuni de dezordonare a părului; a ciufuli. 3) (ape) A face să se miște în valuri mici. /Orig. nec.

A SE ZBÂRLI mă ~esc intranz. 1) (despre păr, pene) A se ridica în sus; a se face vâlvoi. 2) fig. (despre persoane) A deveni furios; a se înfuria; a se zborși. 3) (despre timp) A se schimba în rău; a deveni nefavorabil; a se strica; a se înrăutăți. /Orig. nec.

spârli² v vz zbârli

zbori¹ v vz zbârli

zburli v vz zbârli

zbîrli vb. IV. 1 refl. (despre păr, blană, pene) A se ridica, a face să se ridice (sau a crea impresia că se ridică) în sus (de spaimă, de mînie etc.); a se întoarce în răspăr, a fi în neorînduială; a se ciufuli. Părul i se zbîrlește pe coamă (CAR.). ◊ (tr.) Un fior îi zbîrli toți perii (CĂL.). ◊ Expr. A i se zbîrli (cuiva) chica măciucă v. chică. A i se zbîrli cuiva părul măciucă v. păr. 2 tr. A agita suprafața unei ape. O suflare răcoroasă zbîrlea fața apei (ODOB.). 3 refl. Fig. (fam.; despre oameni) A se supăra, a se mînia, a se înfuria. Nu te mai zbîrli la mine! (POP.). 4 refl. Fig. (fam.; despre vreme) A se strica, a se înrăutăți. Vremea s-a zbîrlit (SADOV.). • prez.ind. -esc. și zburli vb. IV. /etimol. nec.

zburli vb. IV. v. zbîrli.

ZBÎRLI, zbîrlesc, vb. IV. (Și în forma zburli) 1. Refl. (Despre părul oamenilor și al animalelor sau despre penele păsărilor) A se întoarce în răspăr, a fi în neorînduială, a se ciufuli; a se ridica (sau a da impresia că se ridică) în sus (în momente de spaimă sau de mînie). Mustața roșie a lui jupîn Năstase se zbirii și se grămădi sub nasul ascuțit. SADOVEANU, O. I 286. Plumbul său pătrunse gura ursului și se înfipse într-un fag. Acesta turbă, perii săi se zburliră și făcură o roată împrejurul capului. BOLINTINEANU, O. 331. Și de ce-mi vedea, Păru-i se zbîrlea. TEODORESCU, P. P. 423. ◊ Fig. Un salcîm privi spre munte Mîndru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură. TOPÎRCEANU, P. 150. ◊ Tranz. Mugurii ascunși ai cornițelor îi încucuiaseră creștetul în părți, zburlindu-i părul scurt și moale. MIHALE, O. 504. [Pupăza] zbîrlindu-și creasta strigă triumfătoare... BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 46. Vulturoaica... își zburli penele de pe dînsa și puse gînd rău copilului. ISPIRESCU, E. 390. Bate copita de pămînt, Zburlește coama, s-altă, în lături se izbește. ALECSANDRI, P. III 287. Fig. [Vîntul] învăluia și frămînta copacii, zbîrlea acoperișurile de paie ale caselor. SADOVEANU, O. VI 513. Tranz. fact. Auzi în depărtare țipete groaznice, care zbîrlea în cap părul omului celui mai viteaz. POPESCU, B. I 55. Nu puteți discoperi ceva care să-mi înfierbînte sîngele... să-mi zburlească chica în vîrful capului? ALECSANDRI, T. 567. 2. Tranz. A face să se încrețească fața unei ape. [Vîntoasa] zburlea în crețuri mărunte unda subțiata, a apei. C. PETRESCU, A. R. 6. O suflare răcoroasă zbîrlea fața apii. ODOBESCU, S. I 141. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se supăra, a se mînia, a se zborși. Notarul e om deprins să se mînie, să se zbîrlească și să bată din picior. SADOVEANU, la TDRG. Cînd s-a zburlit odată vodă Sturza, au și umplut cîmpii ca potîrnichile. C. PETRESCU, A. R. 24. N-ai să te zbîrlești bănuind că în vorbele mele joacă ursul prin vecini. ODOBESCU, S. III 158. ◊ Expr. A se zbîrli la cineva = a se repezi (cu vorba) la cineva, a se răsti la cineva. ♦ A se îndîrji. De cîte ori nenorocul te-o azvîrli mai jos tu să te zbîrlești și să te ridici tot mai sus. MACEDONSKI, O. III 35. ♦ (Despre vreme) A se arăta neprielnică, dușmănoasă (cu vînt, frig, zăpadă); a se strica. Cum a făcut nevasta lui Lipan calea întoarsă, vremea s-a zbîrlit. S-a răsucit vîntul și a prins a bate de cătră miezul nopții. SADOVEANU, B. 161. Vremea s-a zburlit pretimpuriu cu spic de zăpadă în ploaie, C. PETRESCU, R. DR. 47. – Variantă: zburli vb. IV.

ZBURLI vb. IV v. zbîrli.

ZBÎRLI, zbîrlesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păr, blană, pene etc.) A se ridica (sau a da impresia că se ridică) în sus (de spaimă, de mînie etc.); a se ciufuli. ◊ Tranz. Vîntul îi zbîrlește părul. 2. Tranz. A răscoli; a agita (suprafața unei ape). 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se supăra, a se mînia, a se zborși. 4. Refl. Fig. (Despre vreme) A se strica. [Var.: zburli vb. IV]

ZBURLI vb. IV. v. zbîrli.

sbârlì v. 1. a (se) ridica părul în sus (de spaimă sau de mânie): leul sbârli coama, îi se sbârli părul; 2. fig. a se indigna, a se speria: ce te sbârlești așa? [Și sburli, formă intensivă dintrun primitiv burlì: locuțiunea imitativă țurloiu-burloiu răspunde, ca sens și formă, francezului hurluberlu].

sburlì v. Mold. V. sbârli.

spîrlésc, V. zbîrlesc.

zbîrlésc și (nord și) zburlesc v. tr. (îld. *bir-, bur-, rus. *burlitĭ, a face tărăboĭ, burlivyĭ, furtunos, zbîrlit; cr. brljati, a răscoli, a scotoci. V. zborăsc și bură). Ridic păru saŭ penele de mînie (saŭ de frică): leu îșĭ zbîrlește coama. Rîdic firicelele de pe fața unuĭ postav împingîndu-le în răspăr. V. refl. Îmĭ rîdic păru saŭ penele de furie (saŭ de frică): cîniĭ și cocoșiĭ se zbîrlesc cînd se bat. Rîdic împingînd în răspăr firicelele de pe fața postavuluĭ. Fig. Fam. Mă mîniĭ, mă înfuriĭ: nu te zbîrli degeaba! – Și spîrlesc (Trans. Ban.). V. zborșesc, burzuluĭesc și urăsc.

zburlésc, V. zbîrlesc.

zbârli (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbârlesc, 3 sg. se zbârlește, imperf. 1 sg. mă zbârleam; conj. prez. 1 sg. să mă zbârlesc, 3 să se zbârlească; imper. 2 sg. afirm. zbârlește-te; ger. zbârlindu-mă

zbârli / zburli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbârlesc / zburlesc, imperf. 3 sg. zbârlea / zburlea; conj. prez. 3 să zbârlească / să zburlească

zbârli/zburli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbârlesc/zburlesc, imperf. 3 sg. zbârlea/zburlea; conj. prez. 3 sg. și pl. zbârlească/zburlească

!zburli (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zburlesc, 3 sg. se zburlește, imperf. 1 sg. mă zburleam; conj. prez. 1 sg. să mă zburlesc, 3 să se zburlească; imper. 2 sg. afirm. zburlește-te; ger. zburlindu-mă

zburli v. zbârli

zburli v. zbârli

zbîrli

ZBÂRLI vb. v. cuta, încreți, înrăutăți, supăra, tremura, undui.

ZBÂRLI vb. 1. v. ciufuli. 2. a i se ridica, (reg.) a i se arici. (I s-a ~ părul de frică.) 3. v. înfoia.

ZBÎRLI vb. 1. a (se) ciufuli, (pop.) a (se) burzului, a (se) zborși, (Ban., prin Transilv. și Olt.) a (se) sperli. (După somn i s-a ~ părul.) 2. a se ridica, (reg.) a se arici. (I s-a ~ părul de frică.) 3. a se înfoia, a se răsfira, a se umfla, (vestul Transilv.) a se sperli. (Penele păsării se ~.)

zbîrli vb. v. CUTA. ÎNCREȚI. ÎNRĂUTĂȚI. SUPĂRA. TREMURA. UNDUI.

ZBÎRLI, zbîrlesc, vb. IV. ~ (zbîr + suf. expresiv -li)

zbârli, zbârlesc v. r. a se enerva, a se înfuria

a i se zbârli fofoloanca expr. (er., glum. – d. femei) a se excita.

a zbârli sparanghelu’ / toroipanul expr. (pop.) a avea o erecție.