ZDUP interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul unei căderi precipitate sau al unor pași grei, apăsați. 2. S. n. (Fam.) închisoare. – Onomatopee.

zdup [At: BARCIANU / S și: sd~ / Pl: ? / E: fo] 1 i (Adesea cu valoare verbală, uneori repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o cădere precipitată, de o săritură, de o aruncătură cu forța, de pași grei. 2 sns (Fam; în legătură cu verbele „a băga”, „a intra” etc.) Închisoare. 3 sn (Reg) Joc de cărți în care cel care pierde primește pumni în spate.

zdup interj., s.n. 1 interj, (de obicei repet.) Cuvînt care imită zgomotul unei căderi precipitate sau al unor pași grei, apăsați. Nu se aude decît zdup-zdup pe scară (TEOD.). ◊ (cu val. vb.) Numai ce-aud așa ca un vînt... și deodată, zdup! Pe prispă (SADOV.). 2 s.n. (fam.; în legătură cu vb. „a băga”, „a intra”) Închisoare. Va fi băgat la zdup (STANCU). ◊ Expr. A ședea la zdup v. ședea. • / onomat.

ZDUP interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul unei căderi precipitate sau al unor pași grei, apăsați. 2. S. n. (Fam.) Închisoare. – Onomatopee.

ZDUP interj. Onomatopee care redă zgomotul unei căderi precipitate sau al unor pași grei, apăsați. Cela zdup peste gard, Țirțec după el, pînă ce căzu în gura unor cîni. CĂLINESCU, E. 76. Numai ce-aud așa ca un vînt greu în văzduh afară și deodată, zdup! pe prispă.. SADOVEANU, la TDRG.

ZDUP interj. Cuvînt care imită zgomotul unei căderi precipitate sau al unor pași grei, apăsați. – Onomatopee.

ZDUP¹ interj. (se folosește pentru a reda sunetul produs de un corp la cădere sau de pași apăsați). /Onomat.

zdup și zup, interj. care arată zgomotu uneĭ sărirĭ și a căderiĭ subite: copiiĭ zdup peste gard! V. dupac, dupăĭ, țup.

sdup! int. indică o precipitare: ea, sdup! în curte ISP.

zdup² interj.

zdup¹ (închisoare) (fam.) s. n. (la ~)

zdup¹ interj.

zdup interj., s. n.

ZDUP interj. tronc! (~! cu sticla de pământ.)

ZDUP interj. tronc! (~! cu sticla de pămînt.)

sdup interj. – Imită zgomotul produs de o cădere. – Var. zdup, zup. Creație expresivă, cf. hop, dup. – Der. sdup, s. n. (Arg., închisoare); sdupui, vb. (a da cu cineva de pămînt).