ZGLĂVOC, -OACĂ, zglăvoci, -oace, s. f., s. m. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoacă s. f.] – Din bg. glavoč.

zglăvoc, ~oacă [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ~og sm, zlăvoc, zlăvac sm, slăvoc, (reg) ~oace sf, ~ăboacă sf, ~ăbog, zglav~ sm, zglavac sm, ~vic, ~lavoci sm, ~lovac, ~lovoci, zgăvloacă, zgălvoasă sf, zlăvac, slavoacă, slavocă, slăvac, slăvocă, glăvoc / Pl: ~oci, ~oace și (reg) ~oci sf / E: bg главок, главоч, srb glavoč] 1 smf Pește mic, de culoare cenușie-cafenie, cu corpul cilindric, fără solzi, cu capul mare și turtit, răspândit în apele de munte Si: moacă, (reg) babă (22), babete, moață², popă, zglivă (Cottus gobio). 2 smf (Reg; șîs ~ pestriț) Pește mic, puțin răspândit, care trăiește în apele repezi și puțin adânci cu aceleași caracteristici cu zglăvoaca (1) (Cottus poecilopus). 3 smf (Iht; reg; șîs ~oace mică) Guvid (1) (Gobius). 4 sm Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina simplă, cu un singur capitul și cu flori purpurii Si: (reg) ghioc, smoc (Centaurea nervosa). 5 sm (Bot; pop) Albăstriță (Centaurea cyanus). 6 sm (Bot; reg) Ghioc (Centaurea phrygia). 7 sm (Bot; reg) Ghioc (Centaurea pseudophrygia). 8 sm (Bot; reg) Albăstriță (Centaurea jacea). 9 sm (Bot; reg) Ciolobot (Centaurea spinulosa). 10 sm (Bot; reg; îc) ~-galben Scai-galben (Centarea solstitialis). 11 sm (Bot; reg) Inflorescență a cânepii. 12 sm (Bot; pex) Parte superioară la unele plante. 13 sf (Reg) Capse cu toartă, din aramă, care se aplică pe curele.

zglăvoc, -oacă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (iht.) Pește mic cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, lipsit de solzi, de culoare cenușie-cafenie, răspîndit în apele reci de munte (Cottus gobio). 2 s.m. (bot.) Inflorescen cînepii (de toamnă). 3 s.m. (bot.) Albăstrea (Centa. cyanus). • pl. -oci, -oace. și slăvoc, -oacă s.m., s.f., slăvac s.m., (reg) glăvoacă s.f. /<bg. главок, srb. glavoč.

ZGLĂVOC, -OACĂ, zglăvoci, -oace, subst. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoacă s. f.] – Din bg. glavoč.

ZGLĂVOC², zglăvoci, s. m. (Popular) 1. Floarea de cînepă (mai ales a cînepei de toamnă, care poartă sămînța). Cînepa de toamnă, (cea femelă) este cea care rămîne verde pînă cînd se culege; ea face sămînță în zglăvoc. PAMFILE, A. R. 169. Cînd pămîntul e tare, o taie [cînepa] cu sapa la rădăcină, fără s-o smîncească, căci așa s-ar scutura sămînța din zglăvoc. ȘEZ. IX 140. 2. (Bot.) Ghioc, vinețele. Zglăvoc... are foi ca leușteanul. Șe pune în scăldătoarea copiilor bolnavi. ȘEZ. XV 142.

ZGLĂVOC¹ s. m. v. zglăvoacă.

ZGLĂVOC², zglăvoci, s. m. (Pop.) 1. Floare de cînepă (mai ales a cînepei de toamnă). 2. (Bot.) Vinețele. – Bg. glavoč.

ZGLĂVOC¹ s. m. v. zglăvoacă.

ZGLĂVOC ~ci m. 1) Floare a cânepei (de toamnă). 2) Plantă erbacee cu flori, de obicei albastre, care crește, mai ales, prin semănături; albăstrea. /<bulg. glavoț

zglăvóc și -óg m. (sîrb. zglavak, nod, juncțiune, d. glava, cap; glavoč, obleț [pește] și tătăișă [plantă]. V. zglăvoacă și ghioc 2). Zglăvoacă. Partea de sus a uneĭ plante, căpățînă, bulb, spic: să se treĭere ca să se scuture zglăvocu (Vs.), fără s’o zmîncească, căcĭ așa s’ar scutura sămînța (cînepeĭ) din zglăvoc (Șez. 9, 140). Un fel de centauree numită și corovatică și jmoc. – Și zl-.

glăvoancă sf vz zglăvoc

slavoacă sf vz zglăvoc

slavocă sf vz zglăvoc

slăvac sm vz zlăvoc

slăvoc, ~oacă smf vz zglăvoc

slăvocă sf vz zglăvoc

zgălvoasă sf vz zglăvoc

zgăvloacă sf vz zglăvoc

zglavac sm vz zglăvoc

zglavoc, ~oacă smf vz zglăvoc

zglavoci sm vz zglăvoc

zglăboacă sf vz zglăvoc

zglăbog sm vz zglăvoc

zglăvoace sf vz zglăvoc

zglăvog, ~oagă smf vz zglăvoc

zglovac sm vz zglăvoc

zglovoci sm vz zglăvoc

zlăvac sm vz zglăvoc

zlăvoc, ~oacă smf vz zglăvoc corectat(ă)

sglăvoc m. 1. Bot. ghioc; 2. pește cu aripioare scurte și cu capul mare, trăiește prin apele din regiunea muntoasă (Cottus gobio). [Și glăvoc = bulg. GLAVOČ: tras din glavă, căpățână, pește cu capul mare].

!zglăvoc (pește; plantă) s. m., pl. zglăvoci

zglăvoc² (plantă) s. m., pl. zglăvoci

zglăvoc (bot.) s. m., pl. zglăvoci

ZGLĂVOC s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriță, ghioc, vinețea, vinețică.

zglăvoc s. v. ALBĂSTREA. ALBĂSTRICĂ. ALBĂSTRIȚĂ. GHIOC. VINEȚEA. VINEȚICĂ.

ZGLĂVOACĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.

ZGLĂVOC, ZGLĂVOACĂ, zglăvoci, zglăvoace, s. m. și f. ~ (din sb. glàvoč; cf. pol. głowacz, ceh. hlawouch și glavă)

sglăvoc (-ci), s. m. – 1. Moacă, babă (Cottus gobio). – 2. Albăstrea (Centaurea cyanus, Centaurea phrygia). – Var. z(g)lăvoc, sglăvoacă. Sb. glàvoc, cf. Daničič, III, 183 (Cihac, II, 121; Conev 53), cf. pol. głowacz, ceh. lawouch și glavă. Legătura sensului al doilea cu rut. gliba „bulgăre de pămînt” (Byhan 341) nu este probabilă.

ZLĂVOC, zlăvoci, s. m. (Var.) Zglăvoc. (cf. zglăvoc)

zglăvoc² s.m. (înv.) căpățână, bulb, spic.