ZISĂ, zise, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Vorbă, spusă; afirmație. Băiatul băgă la cap toate zisele calului. ISPIRESCU, L. 149. Căpitanul de la barieră scosese un petic de hirtie din buzunar și însemna cu creionul zisele mele. GHICA, S. A. 94. După zisa acelor prieteni a domnului consul, peste zece mii de oamini se găseau acum împregiurul acelei bălți. ALECSANDRI, C. 111. ♦ Proverb, zicătoare. Îmi plăceau basmele, zisele din bătrîni, și mai ales întîmplările apucate de neamul meu. DELAVRANCEA, T. 18. 2. (Învechit) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. După ce-au împlinit Sucnă-Murgă zisa calului, l-au întrebat. SBIERA, P. 96.

ZISĂ, zise, s. f. 1. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. 2. (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.

ZISĂ ~e f. 1) Ceea ce a fost zis; zicere; spusă. 2) rar Expresie concisă, deseori figurată, care conține o povață sau un gând înțelept; zicătoare; zicală; zicere. /v. a zice

zisă f. ceeace s’a zis: spusă, vorbă.

zísă¹ f., pl. e. Spusă, ceĭa ce s’a zis, vorbă: eŭ cred în zisa luĭ.^[1] modificată

ZIS², ZISĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.

zis, -ă adj., s.f. 1 adj. (înv., pop ) Care este numit, denumit. Zișii săcui din locurile unde și acum lăcuiesc veniră (MAI.). ◊ Loc.adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. ♦ Care este poreclit. Ion zis Stan Țurloi (DOC.). 2 s.f. Vorbă, spusă. Dumnezeu a făcut cerul și pămîntul... Numai cu zisa (POP.). ◊ Expr. (fam.) A se alege numai cu zisa = a vorbi în zadar; a nu fi ascultat. 3 s.f. Afirmație; mărturie. Pentru ca să se încredințeze de adevărul ziselor mele, mai trase și el o dușcă (HOG.). 4 s.f. (înv., pop.) Proverb, zicătoare, zicală. Îmi plăceau basmele, zisele din bătrîni (DELAVR.). 5 s.f (înv., pop.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. Băiatul băgă la cap toate zisele calului (ISP.). • pl. ziși, -se. /v. zice.

ZIS, ZISĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.

zisă (pop.) s. f., g.-d. art. zisei; pl. zise

zisă (pop.) s. f., g.-d. art. zisei; pl. zise

zis² s. n.

ZISĂ s. afirmație, cuvânt, declarație, mărturisire, relatare, spusă, vorbă, (livr.) aserțiune, propoziție, (astăzi rar) parolă, (înv.) voroavă, (fig.) gură. (Nu te lua după ~ lui.)

ZISĂ s. v. proverb, vorbă bătrânească, zicală, zicătoare.

ZISĂ s. afirmație, cuvînt, declarație, mărturisire, relatare, spusă, vorbă, (livr.) aserțiune, propoziție, (astăzi rar) parolă, (înv.) voroavă, (fig.) gură. (Nu te lua după ~ lui.)

zisă s. v. PROVERB. VORBĂ BĂTRÎNEASCĂ. ZICALĂ. ZICĂTOARE.

zisă, zise, s.f. (înv.) 1. îndemn, sfat. 2. ordin, poruncă.