zumzet sn [At: COȘBUC, P. I, 221 / Pl: ~e / E: zumzăi + -et] 1-3 Zbârnâială (1-3) 4 (Pan) Zgomot slab, continuu și monoton, produs de curgerea liniștită a unei ape, de bătaia lină a vântului sau de alte elemente ale naturii Si: murmur (1), freamăt, susur, șopot, zvon¹ (2), (rar) murmuială¹, murmureală, zumzur, (pop) zuzet (7), (îvr) murmuit. 5 Succesiune de sunete monotone, de joasă intensitate, uneori indescifrabile Si: freamăt, zvon¹ (3). 6 Zgomot surd și nelămurit de glasuri Si: murmur, rumoare, susur, zvon¹ (4). 7 Zgomot produs de vibrația puternică și continuă a unor obiecte sau mașini.

zumzet s.n. 1 Sunet caracteristic pe care îl produc insectele, mai ales albinele, cînd zboară; bîzîit, (pop.) zuzet. 2 Zgomot caracteristic produs de vibrația anumitor obiecte din metal, din sticlă etc., de mașini, mecanisme, aparate etc. în timpul mișcării, al funcționării. 3 Analog. Zgomot slab, continuu și monoton, produs de curgerea liniștită a unei ape, de bătaia fină a vîntului sau de alte elemente ale naturii; freamăt. Marele fluviu îi poartă în zumzetul lui imens (BOGZA). ◊ Fig. Țărînă e plină de zumzetul tainelor (BLA.). 4 Succesiune de sunete, slab și monoton articulate, de cuvinte rostite încet și, uneori, neînțeles. Mai auziră o vreme murmurul și zumzetul nunții (SADOV.). • pl. -e. /zumzăi + -et.

ZUMZET, zumzete, s. n. 1. Zgomot caracteristic pe care-l fac insectele (mai ales albinele) cînd zboară; bîzîit. E o forfotă nesfîrșită, un zumzet de stup uriaș. BOGZA, Ț. 85. Albinele și-au început dulce zumzet la copacii timpurii. SADOVEANU, O. VI 399. Un zumzet ușor îi lovi auzul... O gîză mică, obosită să mai zboare aiurea, îl nimeri într-o nară. GÎRLEANU, L. 31. În auz îmi sună blînd Zumzetul de-albine. IOSIF, V. 44. ♦ Zgomot provocat de vibrația puternică și continuă a anumitor obiecte sau mașini. Zumzetul escavatoarelor începu să crească treptat, împletindu-se cu semnalele tot mai dese ale locomotivelor, cu vocile oamenilor. V. ROM. februarie 1953, 41. Se opriră ca să-l vadă pe Rizea cum se cațără pe un stîlp de telegraf... Cînd ajunse sus, stătu o clipă ascultînd zumzetul tainic al firelor. DUMITRIU, N. 59. 2. Murmur, freamăt. Orașul întreg, plin de viață, de mișcare, de bucurie, are un zumzet care e numai al lui. STANCU, U.R.S.S. 113. Zumzet de voci și sunet de tacîmuri ajungea pînă-n stradă. PAS, Z. I 177.

ZUMZET, zumzete, s. n. 1. Zgomot caracteristic pe care îl fac insectele, mai ales albinele, cînd zboară; bîzîit. ♦ Zgomot produs de o vibrație puternică și continuă a anumitor obiecte sau mașini. 2. Murmur, freamăt. – Din zumzăi + suf. -et.

ZUMZET ~e n. 1) Sunet caracteristic produs de unele insecte (în special de albine), în timpul zborului. 2) Zgomot produs de obiecte în vibrație sau de un motor în funcțiune; zbârnâit. 3) Zgomot surd și neclar de voci; rumoare; murmur. /a zumzăi + suf. ~et

zumzet n. sbârnăit de albine. [Onomatopee].

*zúmzet n., pl. e. Barb. Bîzîit.

ZUMZĂIT sbst., ZUMZET (pl. -ete) sn. Faptul de a zumzăi și rezultatul acestei acțiuni, bîzîit, sbîrnîit: vorbe, șoapte, cîntece, parc’ar fi un zumzăit de albine LUNG.; sgomotul vieții se înălța ca un zumzet de albine GRL.; se înșirau săniile înflorite în zumzet de cobze și larmă de pistoale SAD..

zumzet s. n., pl. zumzete

zumzet s. n., pl. zumzete

zumzet s. n., pl. zumzete

ZUMZET s. 1. v. bâzâit. 2. v. murmur.

ZUMZET s. 1. bîzîială, bîzîire, bîzîit, bîzîitură, zbîrnîială, zbîrnîire, zbîrnîit, zbîrnîitură, zîzîit, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, (rar) vuvuit, zbîrn, zumbăire, zuzet. (~ insectelor.) 2. murmur, susur, zvon. (~ de glasuri îndepărtate.)