îmbogăți vtr [At: CORESI, ap. GCR I, 27/32 / S și: (înv) înb~ / V: (înv; cscj) ~ța / Pzi: ~țesc / E: în- + bogat] 1-2 (A face să devină sau) a deveni bogat Si: a (se) înavuți (1-2), a (se) înstări (1-2), (îvp) a (se) bogăți. 3-4 A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual Si: a (se) amplifica, a (se) dezvolta, a (se) mări.

ÎMBOGĂȚI, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre persoane) A agonisi bani mulți sau bunuri numeroase, a acumula bogății; a se înavuți. Cît era să cîștigăm de la dumneata? Ce, ne-mbogățeam din două lăzi? DUMITRIU, N. 260. Se îmbogățește văzînd cu ochii. REBREANU, R. I 72. Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogățise însutit și înmiit. CREANGĂ, P. 153. 2. Tranz. (Cu privire la bunuri din domeniul material sau spiritual; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A adăuga noi elemente, a lărgi sfera, a face să devină mai cuprinzător, a mări, a dezvolta. [Filimon] a îmbogățit literatura romînă cu două scrieri de un adevărat merit: Slujnicarii și Ciocoii. GHICA, S. A. 80. ◊ Refl. Vocabularul continuă să se îmbogățească, pe măsură ce activitatea și gîndirea oamenilor se dezvoltă, și o dată cu aceasta se îmbogățește și fondul principal. GRAUR, F. L. 93. ♦ (Min.) A elimina o parte din substanțele sterile dintr-un minereu sau din cărbuni, mărind astfel procentul de substanță utilă.

A ÎMBOGĂȚI ~esc tranz. 1) A face să se îmbogățească. 2) (minereuri) A lipsi de substanțe străine. /în + bogat

A SE ÎMBOGĂȚI mă ~esc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bogat; a acumula în cantități mari bunuri materiale sau spirituale. 2) A se completa cu elemente noi. /în + bogat

îmbogățì v. a (se) face bogat.

bogăți v vz îmbogăți

îmbogăța v vz îmbogăți

bogățésc V. îmbogățesc.

îmbogățésc v. tr. Fac bogat. V. refl. Ajung bogat. – Vechĭ bogățésc.

îmbogăți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățesc, 3 sg. îmbogățește, imperf. 1 îmbogățeam; conj. prez. 1 sg. să îmbogățesc, 3 să îmbogățească

îmbogăți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățesc, imperf. 3 sg. îmbogățea; conj. prez. 3 să îmbogățească

îmbogăți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățesc, imperf. 3 sg. îmbogățea; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbogățească

ÎMBOGĂȚI vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se înavuți, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se înavuți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

ÎMBOGĂȚI vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se înavuți, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se înavuți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

A (se) îmbogăți ≠ a (se) ruina, a sărăci