ÎMBUNA, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbun] – În + bun.

îmbuna [At: VARLAAM, C. 306/2 / V: (cscj) ~ni / Pzi: ~nez, (Trs) îmbun / E: în- + bun] 1 vt A face pe cineva să devină mai bun. 2 vr A se îndrepta (din punct de vedere moral). 3-4 vtr A (se) liniști. 5-6 vtr A (se) consola. 7-8 vtr A (se) încuraja. 9-10 vtr A (se) binedispune. 11 vt (Înv) A convinge. 12 vt (Reg) A promite. 13 vt A se face plăcut cuiva printr-o atitudine lingușitoare. 14 vt (Înv) A face bine cuiva. 15 vt A face pe cineva fericit. 16-17 vtrr A (se) împăca cu cineva. 18 vt A spera să obțină ceva printr-o bună purtare. 19 vr (Reg; d. știuleții de porumb) A fi aproape copt. 20 vr (D. vreme) A se îndrepta. 21-22 vtr (Șfg) A (se) îmblânzi.

ÎMBUNA, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ♦ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite un necaz sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbun] – În + bun.

ÎMBUNA, îmbunez și îmbun, vb. I. Tranz. A face ca cineva (cu caracter rău) să devină (mai) bun. Credeam că nenorocirile mai îmbunează pe om. PREDA, Î. 19. ♦ A îmblînzi. Să scăpați de lătratul cînelui de pripas pe care-l puteți foarte lesne îmbuna. ODOBESCU, S. III 483. ♦ A face ca cineva care este supărat, trist, necăjit să-și uite necazul; a împăca, a liniști. Copiii mei cum să-i îmbun? Nevestei mele ce să-i spun, Cînd va-ntreba de El-Zorab? COȘBUC, P. I 111. O netezi duios pe frunte și se sili s-o îmbuneze cu vorbe dulci și înțelepte de mîngîiere. VLAHUȚĂ, O. A. 126. Se apropia de ea și da s-o mîngîie, ca s-o îmbuneze. CARAGIALE, O. III 33. ◊ Refl. După asigurările mele... s-a îmbunat. IBRĂILEANU, A. 60.

A ÎMBUNA ~ez tranz. A face să se îmbuneze; a îmblânzi; a domoli; a potoli; a tempera; a modera; a potoli. /în + bun

A SE ÎMBUNA mă ~ez intranz. 1) (despre ființe) A deveni mai bun; a se îmblânzi. 2) fig. (despre vreme) A căpăta un caracter mai liniștit (după furtună, ploaie îndelungată etc.); a se îmblânzi; a se domoli; a se potoli; a se liniști; a se tempera; a se modera; a se ogoi. /în + bun

îmbunà v. 1. a face mai bun: răsboiul îi va mai îmbuna soarta BĂLC.; 2. a (se) potoli; 3. a linguși cu măguleli.

îmbuni v vz îmbuna

îmbún și -éz v. tr. (d. bun). Fac pe cineva maĭ bun la inimă, îĭ potolesc mînia. Măgulesc, lingușesc. V. refl. Vechĭ. Mă adresez cu vorbă bună. Rar. Mă împac, reĭaŭ prietenia. Mă ĭaŭ cu binele, mă lingușesc. – Vechĭ și -nesc.

îmbuna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbunez, 3 îmbunează; conj. prez. 1 sg. să îmbunez, 3 să îmbuneze

îmbuna (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbunează

îmbuna vb., ind. prez. 1 sg. îmbunez, 3 sg. și pl. îmbunează

îmbunez.

ÎMBUNA vb. v. linguși.

ÎMBUNA vb. v. calma.

ÎMBUNA vb. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) împăca, a (se) liniști, a (se) potoli, (reg.) a (se) țistui, (înv.) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a izbutit să-l ~.)

îmbuna vb. v. LINGUȘI.

A (se) îmbuna ≠ a (se) înrăi, a (se) încâina, a (se) încâinoșa

îmbuna, îmbunez, vb. tranz., refl. – A (se) calma, a (se) liniști, a (se) potoli. – Din în- + bun (Scriban, DEX, MDA).