îmbălsămat, ~ă a [At: MACEDONSKI, O. I, 24 / V: (rar) ~mit² / S și: (înv) înb~ / Pl: ~ați, ~e / E: îmbălsăma] 1 (Med; d. cadavre) Care este impregnat cu anumite substanțe pentru a împiedica sau pentru a întârzia putrefacția Si: (rar) bălsămat². 2 (D. flori, parfumuri) Care răspândește un miros plăcut (și pătrunzător) Si: înmiresmat, miresmat, parfumat. 3 În care s-a răspândit un miros plăcut, plin de miresme Si: înmiresmat, miresmat, parfumat.

ÎMBĂLSĂMAT, -Ă, îmbălsămați, -te, adj. 1. Care răspîndește un miros foarte plăcut; în care s-a răspîndit un miros foarte plăcut; parfumat, înmiresmat. Prăvălii îmbălsămate de cafea nu crudă, verde și tare, ci prăjită, uleioasă, grasă sau rîșnită, cu mireasma tare și îmbătătoare. DUMITRIU, N. 265. Deschise ferestrele și aerul proaspăt, îmbălsămat al primăverii năvăli în odaie. AGÎRBICEANU, S. P. 101. Cred că saltelele biblice ale regelui Solomon nu erau nici mai moi, nici mai mirositoare decît așternutul meu de iarbă îmbălsămată și cosită din ajun. HOGAȘ, M. N. 70. 2. (Despre cadavre) Îmbibat, impregnat cu substanțe care împiedică sau întîrzie putrefacția. – Variante: îmbălsămit, -ă (MACEDONSKI, O. I 64), balsamat, -ă, bălsămit, -ă (ODOBESCU, S. III 202, ALEXANDRESCU, M. 77) adj.

îmbălsămat a. 1. umplut cu aromate (spre a nu putrezi): corp îmbălsămat; 2. fig. frumos mirositor: raiul cu grădini îmbălsămate EM.

îmbălsămit¹ sn vz îmbălsămat¹

îmbălsămit², ~ă a vz îmbălsămat²

bălsămát, -ă adj. (înv.) Îmbălsămat. • pl. -ți, -te. și bălsămít, -ă adj. /v. bălsăma.

bălsămít, -ă adj. v. bălsămat.

BALSAMAT, -Ă adj. v. îmbălsămat.

BĂLSĂMAT, -Ă adj. v. îmbălsămat.

ÎMBĂLSĂMAT adj. 1. v. înmiresmat. 2. v. aromat.

ÎMBĂLSĂMAT adj. 1. îmbătător, înmiresmat, parfumat, (rar) tămîiat, (pop.) miresmat, (înv.) miresmător, mirosnic, parfumator, (fig.) dulce. (Un miros ~; aer ~.) 2. aromat, aromatic, îmbătător, înmiresmat, parfumat, (rar) balsamic, balsamiu, binemirositor. (O substanță ~.)