ÎMPREJUR adv. În (sau pe) locul înconjurător; în jur. ◊ Loc. adv. (De) jur-împrejur = din (sau în) toate părțile, în jur. ◊ Expr. (La) stânga-mprejur! comandă (militară) de întoarcere înapoi prin învârtire de 180° spre stânga. – În + pre + jur.

împrejur [At: VARLAAM, C. 109 / V: (înv) ~egiur^[1], ~ul / E: în + pre + jur] 1-2 av (În sau) pe locul înconjurător. 3 av (Șîe) Stânga-m~ Comandă militară la care persoana căreia i se ordonă face o întoarcere de 180° spre stânga. 4 av (Șîe) A lua (pe cineva) ~ A-l zori cu vorba, cerându-i socoteală. 5-6 av (Îlav) (De) jur-~ (Din sau) în toate părțile. 7 av (D. plante; îe) A crește ~ A se face tufa. 8 av (Îe) A umbla pe-mprejur A umbla pe căi lăturalnice. 9 av (Îlav) Prin ~ Prin apropiere. 10 av (Îlav) De prin ~ Din apropiere. 11 av (Înv; îe) Roată ~ Peste tot spațiul înconjurător. 12 av (Înv) Aproximativ. 13 pp (Îf împrejurul) În jurul.... 14 pp (Îf împrejurul) Prin apropierea. 15 pp (îf ~ul) Din apropierea. 16 sn (Înv; mpl) Împrejurime. 17 sn (Înv; îc) ~-gură Gura hainei. 18 sn (Înv; îc) ~-piept Parte a hainei care înconjoară pieptul. 19 sn (Înv; îc) ~-stanție Circumstanță. 20 sn (Înv) Circumferință. 21 sn (Înv; îc) ~-stare împrejurare. 22 av Aproape.

ÎMPREJUR adv. În (sau pe) locul înconjurător; în jur. ◊ Loc. adv. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile, în jur. ◊ Expr. (La) stânga-mprejur! comandă (militară) de întoarcere îndărăt prin învârtire de 180° spre stânga. – În + pre + jur.

ÎMPREJUR adv. În (sau pe) locul înconjurător, în jur. Șeful stației se opri, privind îngrijorat împrejur. C. PETRESCU, A. 305. Mare veselie se făcu în sat la nunta lor, și trăiesc în fericire pînă în ziua de azi. Cine nu crede, să facă bine să se uite împrejur și va vedea multe de aceste case. ISPIRESCU, L. 351. Împrejur gard nu era, ci numai niște lungi țerușe ascuțite. EMINESCU, N. 19. ◊ Loc. adv. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile, în jur; roată. Ca niște uriași, culcați pe brînci, stau în neclintire, de jur împrejur, dealuri nesfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. 153. A deschis ochii privind de jur împrejur. CARAGIALE, O. III 81. Turcu-afară că ieșea Și-n pivniță se ducea, Iar Mărculeț rămînea Și prin casă se primbla Și jur împrejur căta, Și căta și prea căta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. ◊ Expr. (La) stînga-mprejur, comandă la care o persoană sau un grup de persoane face, pe loc sau din mers, o întoarcere de 180° spre stînga. – Variantă: (în locuțiuni) prejur (TEODORESCU, P. P. 440) adv.

ÎMPREJUR adv. În spațiul din preajma cuiva sau a ceva; în (sau pe) locurile din jur; în jur. A se uita ~. ◊ (De) jur ~ din (sau în) toate părțile; în jur. [Sil. îm-pre-] /în + pre + jur

împrejur prep. 1. ocolind: a umbla împrejur; 2. pe lângă: împrejurul lui; 3. tăiat împrejur, circumcis. [V. jur].

împrejúr prep. V. prejur.

deprejur pp vz împrejur

împrejurul pp vz împrejur

JUR, ❍GIUR (pl. -ruri) sn. Ocol: în ⁓ul meu, în ~ul mesei; de ⁓ imprejur(ul) 👉 ÎMPREJUR ¶ 2 [lat. gyrus].

PREJUR adv. v. împrejur.

prejúr s. n. uzitat numaĭ în loc. prepozițională în prejur, care se scrie de ordinar împrejur (pre și jur 1). În jur, pe lîngă partea exterioară și ocolind: mă uĭt în (saŭ pin) prejur, semăn florĭ în (saŭ pin) prejuru caseĭ, locu din prejuru caseĭ, copiiĭ fug în prejuru caseĭ. De jur în prejur, din toate părțile (se zice și numaĭ jur în prejur, ceĭa ce nu e maĭ bine). Arm. A te întoarce la stînga (orĭ dreapta) în prejur, a te întoarce cu fața drept în apoĭ. Stînga’n prejur! comandă militară de întoarcere drept în apoĭ și întrebuințată ironic și în vĭața civilă cu înțelesu de „ĭeșĭ, du-te, pașol, marș, pleacă imediat”: fă stînga’n prejur, orĭ mănîncĭ bătaĭe! – Vechĭ cu ac.: prejur dînsa, prejur cetate, în prejuru eĭ, în prejuru cetățiĭ.

împrejur adv.

împrejur.

ÎMPREJUR adv. primprejur, (înv.) prejur. (Au ~ ape bogate în pește.)

ÎMPREJUR s. v. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, vecinătate.

împrejur s. v. APROPIERE. ÎMPREJURIME. JUR. PREAJMĂ. VECINĂTATE.

ÎMPREJUR adv. primprejur, (înv.) prejur. (Au ~ ape bogate în pește.)

MĂSURĂ ÎMPREJUR s. v. circumferință, perimetru.

împrejur-stare s. v. CAZ. CIRCUMSTANȚĂ. CONDIȚIE. CONJUNCTURĂ. IPOSTAZĂ. ÎMPREJURARE. POSTURĂ. POZIȚIE. SITUAȚIE. STARE.

măsură împrejur s. v. CIRCUMFERINȚĂ. PERIMETRU.

împrejur adv. – În jur, în locul înconjurător. De la jur, prin intermediul unei forme înv. prejur, compusă cu prep. pre. Adăugarea pref. în- este modernă; prejur este forma curentă în sec. XVI-XVII. După DAR, împrejur, a rezultat din încrucișarea lui în jur cu pre jur. Uzuri speciale: a lua împrejur, a dojeni; a tăia împrejur, a circumcide. Cf. Moser 427. Der. împrejuraș (var. împrejurean), s. m. (înv., vecin); împrejurime, s. f. (locul dimprejur); prejur-gură, s. n. (înv., răscroială, tăietură), ca gr. περιστόμιον; împrejur-stare, s. f. (înv., circumstanță), ca lat. circumstantia; împrejura, vb. (a înconjura, a împrejmui; a încinge), der. normal, ca împreună › împreuna (după Densusianu, Hlr., 170; Pușcariu 791; Candrea-Dens., 926 și DAR, din lat. pop. pergyrāre); împrejurare, s. f. (circumstanță; înv., împrejur); desprejura, vb. (a descinde, a desprinde).

a face stânga-mprejur expr. 1. a se întoarce la 180°. 2. a-și schimba opinia / părerea / atitudinea etc.

a lua împrejur (pe cineva) expr. a ironiza (pe cineva), a-și bate joc (de cineva)