împungere sf [At: MINEIUL (1776), 92 / Pl: ~ri / E: împunge] 1 Înțepare de către un obiect cu vârf ascuțit Si: împungătură (1), împunsătură (1), înjunghiere, străpungere, (înv) împunsoare (1), împunsură (1). 2 Înfingere de către cineva a unui obiect ascuțit în ceva Si: împungătură (2), împunsătură (2), (înv) împunsoare, împunsură (2). 3 (Spc) Înjunghiere cu o armă ascuțită Si: împungătură (3), împunsătură (3), (înv) împunsoare (3), împunsură (3). 4 Stimulare cu ajutorul unui obiect ascuțit Si: împungătură (4), împunsătură (4), (înv) împunsoare (4), împunsură (4). 5 Lovire cu coarnele de către un animal Si: împungătură (5), împunsătură (5), (înv) împunsoare (5), împunsură (5). 6 Înțepare cu acul de către o albină Si: împungătură (6), împunsătură (6), (înv) împunsoare (6), împunsură (6). 7 (Fig) Contrazicere. 8 (Fig) Ofensare. 9 (Fig) Durere ascuțită și discontinuă Si: împungătură (9), împunsătură (9) junghi, (înv) împunsoare (9), împunsură (9). 10 (Fig) Vorbă ironică Si: împungătură (10), împunsătură (10), (înv) împunsoare, împunsură (10). 11 (Fig) Bătaie în joacă între copii Si: împungătură (11), împunsătură (11), (înv) împunsoare (11), împunsură (11).

ÎMPUNGERE, împungeri, s. f. Acțiunea de a împunge și rezultatul ei; înțepare, înțepătură. Desprețuind a lancei împungeri ucigașe, Pe-ai lor morți vror să moară ca niște bravi ostași. NEGRUZZI, S. II 83.

împungere s. f., g.-d. art. împungerii; pl. împungeri

împungere s. f., g.-d. art. împungerii; pl. împungeri

împungere s. f., g.-d. art. împungerii; pl. împungeri

ÎMPUNGERE s. v. înțepare.

ÎMPUNGERE s. înțepare. (~ cuiva cu acul.)