împărțire sf [At: CORESI, EV. 14 / Pl: ~ri / E: împărți] 1 (Înv) Alegere a unui lucru sau a unei ființe dintre altele de același fel Si: împărțit¹ (1), (înv) împărțiște 2 Separare în părți Si: împărțit¹ (2), (înv) împărțiște (2). 3 (Jur; înv) Divorț. 4 (Înv) Anulare a nunții Si: împărțit¹ (4), (înv) împărțiște (4). 5 (Înv) Părăsire a femeii Si: împărțit¹ (5), (înv) împărțiște (5). 6 Îndepărtare de cineva Si: împărțit¹, (înv) împărțiște (6). 7 (Înv) Izolare a unui element dintr-o mulțime Si: impărțit¹, (înv) împărțiște (7), împărțitură (1). 8-9 Desfacere în două sau în mai multe părți a unui întreg pentru a le distribui Si: impărțit¹ (8-9), (înv) împărțiște (8-9), împărțitură (2-3). 10-11 (Înv) Separare și distribuire a averii către (creditori sau) moștenitori Si: impărțit¹ (10-11), (înv) împărțiște (10-11), împărțitură (4-5). 12 (Jur; înv) Emancipare a unui copil de sub tutela părintească Si: impărțit¹ (12), (înv) împărțiște (12). 13 (Mat; îoc înmulțire) Efectuare a operației de divizare a unui număr prin altul Si: impărțit¹ (13). 14 (Tip) Distribuire a literelor, după tipărire, la locurile respective în casă (38) Si: impărțit¹ (14). 15 (Pex) Distribuire. 16 Răspândire. 17 (Pop) Risipă. 18 (Rar) Clasificare. 19 Împărtășire a unei păreri sau idei cu cineva Si: impărțit¹ (19). 20 Comunicare a unui lucru cuiva Si: impărțit¹ (20). 21 Participare împreună cu o altă persoană la un eveniment, la o manifestare etc. Si: impărțit¹ (21).

ÎMPĂRȚIRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a împărți și rezultatul ei. 1. Divizare, separare în părți. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de cîte ori un număr se cuprinde într-altul. 2. Distribuire; repartizare. Conacul deveni curînd un furnicar de bărbați, femei, copii, toți îngrijorați să nu le ia alții înainte la împărțire. REBREANU, R. II 13S. ♦ Clasificare. Scrie-mi împărțirea florilor în familii și în care familie e... angelica. NEGRUZZI, S. I 99.

ÎMPĂRȚIRE ~i f. 1) v. A ÎMPĂRȚI. 2) (în opoziție cu înmulțire) Operație aritmetică prin care se stabilește de câte ori un număr se cuprinde în altul. ~ea unui întreg în... /v. a împărți

împărțire f. 1. acțiunea de a împărți; 2. Aritm. diviziune; 3. distribuțiune.

împărțíre f. Acțiunea de a împărți, de a divide, de a distribui. Aritm. Diviziune, una din cele patru operațiunĭ pin care se împarte un număr în părțĭ egale.

împărțire s. f., g.-d. art. împărțirii; pl. împărțiri

împărțire s. f., g.-d. art. împărțirii; pl. împărțiri

împărțire s. f., g.-d. art. împărțirii; pl. împărțiri

ÎMPĂRȚIRE s. 1. împărțeală. (~ bunurilor.) 2. dividere, divizare, diviziune, fracționare, fragmentare, îmbucătățire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.) 3. v. descompunere. 4. despărțire, diviziune. (~ în capitole a unei cărți.) 5. v. atribuire. 6. v. distribuire. 7. v. aranjare.

ÎMPĂRȚIRE s. 1. împărțeală. (~ bunurilor.) 2. dividere, divizare, diviziune, fracționare, fragmentare, îmbucătățire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.) 3. desfacere, descompunere, despărțire, divizare, fracționare, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 4. despărțire, diviziune. (~ în capitole a unei cărți.) 5. atribuire, distribuire, repartizare. (~ unor loturi de casă.) 6. distribuire, distribuție, repartiție, repartizare, (înv.) repărțire. (~ unor ajutoare.) 7. aranjare, așezare, clasare, clasificare, distribuire, ordonare, repartizare, rînduială, rînduire, sistematizare. (~ elementelor unui ansamblu.)

Împărțire ≠ înmulțire