încheietură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 45/1 / V: (îrg) ~chie~, ~itură / S și: (înv) în cheitură / Pl: ~ri / E: încheiat + -ură] 1 Îmbinare mobilă a capetelor oaselor. 2 (Pex) Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 3 (Atm; pop; îs) ~ra șalelor Mijloc. 4 Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte, părțile unui obiect etc. 5 Loc unde se îmbină bârnele la casele din lemn. 6 (Pex) Loc unde se întâlnesc, formând un unghi drept, zidurile casei. 7 (Înv; fig) Legătură. 8 (Grm; înv) Articol. 9 (Grm; înv) Silabă. 10 (Muz; înv; pbl) Cadență. 11 (Înv) Grad. 12 (Reg; îf închietură) Gaură în care intră nasturele de la haină. 13 (Înv) Creatură. 14 (Înv) Concluzie.

ÎNCHEIETURĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare mobilă a capetelor oaselor; loc unde se îmbină aceste capete (v. articulație); parte a corpului unde se află o articulație. Alisandru era subțire, voinic, cu mîinile mari și roșii și încheieturile groase: oase zdravene. DUMITRIU, N. 94. Și-a încercat încheieturile. Era zdravăn, se putea mișca. C. PETRESCU, S. 155. Începu să tremure din toate încheieturile, căci răcoarea nopții o răzbise. SANDU-ALDEA, U. P. 185. Îl trage frumușel cu untură... pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. ◊ Fig. Poate că vreun brad sau paltin, cu încheieturile slăbite de bătrînețe, se legăna scîrțîind la suflarea aceluiași vînt. HOGAȘ, M. N. 162. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții. Burlanele, lipite la încheieturi cu hîrtie, afumaseră tavanul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 18. Strînse foișorul, desfăcîndu-l din toate încheieturile. ISPIRESCU, L. 369. Vîntul începu a geme rece și a scutura casa cea mică în toate încheieturile căpriorilor. EMINESCU, N. 10.

ÎNCHEIETURĂ ~i f. 1) Legătură mobilă între două oase și locul acestei legături; articulație. ~a mâinii. ◊ A-i slăbi cuiva ~ile a se ramoli. 2) Îmbinare a două elemente și locul unde se îmbină ele. /a încheia + suf. ~ură

încheietură f. 1. rezultatul încheierii; 2. articulațiune, loc de încheiat: încheietura mânecei, încheietura oaselor.

încheĭetúră f., pl. ĭ. Rezultatu încheĭeriĭ. Locu unde se încheĭe niște lucrurĭ, articulațiune: încheĭeturile oaselor, corpuluĭ, caruluĭ, mașiniĭ. – În Buc. și încheietoare, pl. orĭ.

încheitură sf vz încheietură

închietură sf vz încheietură

încheietură s. f., g.-d. art. încheieturii, pl. încheieturi

încheietură s. f., g.-d. art. încheieturii, pl. încheieturi

încheietură s. f., g.-d. art. încheieturii; pl. încheieturi

ÎNCHEIETURĂ s. v. chingă.

ÎNCHEIETURĂ s. v. articulație.

ÎNCHEIETURĂ s. (ANAT.) articulație, (înv. și pop.) nod, (înv.) armonie, (fam. fig.) balamale (pl.).

încheietură s. v. CHINGĂ.