ÎNCOTRO adv. (Adesea interogativ) În ce direcție, unde; oriunde. ◊ Expr. Ori încotro = indiferent în ce direcție, oriunde. Care încotro (poate) = care pe unde poate, în toate direcțiile. A nu (mai) avea încotro = a nu (mai) avea nicio posibilitate (decât...), a nu putea face altfel, a nu avea altă soluție, altă scăpare. – Lat. in-contra-ubi.

încotro av [At: CORESI, EV. 494/18 / V: (Trs) încătrău, (înv) încătro, încătroo, încătrua, încătruo, (Ban) încoto / E: ml *in-contra-ubi] 1 Oriunde. 2 Unde. 3 (Îlav) Ori ~ Indiferent în ce direcție. 4 (Îe) Care (sau cine) ~ (poate) În toate direcțiile. 5 (Îae) Care pe unde poate. 6 (Îe) A nu mai avea ~ A nu mai avea nici o posibilitate. 7 (Îae) A nu avea altă scăpare. 8 (Îae) A nu găsi altă soluție. 9 (Îae) A fi constrâns să... 10 (Îae) A nu avea altceva decât... 11 (Îe) N-ai ~ Nici că se poate! 12 (Îae) Nici vorbă! 13 (Îae) Vorba vine! 14 (Îc) Dincotro Din ce parte? 15 (Reg; îae) De unde vii?

ÎNCOTRO adv. (Adesea interogativ) În ce direcție, unde; oriunde. ◊ Expr. Ori încotro = indiferent în ce direcție, oriunde. Care încotro (poate) = care pe unde poate, în toate direcțiile. A nu (mai) avea încotro = a nu (mai) avea nici o posibilitate (decât...), a nu putea face altfel, a nu avea altă soluție, altă scăpare. – Lat. in-contra-ubi.

ÎNCOTRO adv. (Pe lîngă verbe de mișcare) Unde, pe unde, în ce direcție; oriunde. Of! Îmi vine să mă duc Și nu știu încotro s-o apuc. BENIUC, V. 141. Încotro te întorci numai îndemnuri la veselie și desfrîu. REBREANU, R. I 255. Încotro să ne ducem? ODOBESCU, S. I 146. Încotro rătăcește acum? ALECSANDRI, T. 112. ◊ Loc. adv. Ori încotro = indiferent în ce direcție, oriunde. Ori încotro te întorci, numai moșii boierești ai să vezi. REBREANU, R. I 78. Am rătăcit și urme nu-s, Ori încotro m-aș duce! IOSIF, PATR. 16. ◊ Expr. Care încotro (poate) = care pe unde poate, în toate direcțiile. Voi împrăștiați-vă care încotro și vă duceți acasă. ISPIRESCU, L. 318. Fugiseră care încotro de groaza ianicerilor. NEGRUZZI, S. I 206. A nu (mai) avea încotro = a nu mai avea nici o posibilitate, nici un mijloc (decît...). Ce face toată lumea, vom face și noi, că n-avem încotro. REBREANU, R. II 61. Dacă văzu că n-are încotro, merseră la grajd. ISPIRESCU, L. 21. N-am încotro; mort-copt, trebuie să te ieu cu mine. CREANGĂ, P. 203. (Ironic, cu valoare de superlativ) N-ai încotro! = nici că se poate mai mult! nici vorbă nu poate fi! Da, de onest, n-ai încotro! CARAGIALE, O. I 151.

ÎNCOTRO² conj. (exprimă un raport spațial) Unde. Se duce încotro îl duc ochii. /<lat. in + contra+ ubi

ÎNCOTRO¹ adv. În care parte(?); în ce direcție(?); unde(?). ~ te duci? ◊ Care ~ fiecare în drumul său; în diferite părți; care și unde. A nu (mai) avea ~ a nu (mai) avea o altă ieșire. [Sil. -co-tro] /<lat. in + contra + ubi

cotro av vz încotro

încătrău av vz încotro

încătro av vz încotro

încătroo av vz încotro

încătruă av vz încotro

încătruo av vz încotro

încoto av vz încotro

încătrăŭ, V. cotro.

încotro (desp. -co-tro) adv.

încotro (-co-tro) adv.

încotro adv. (sil. -tro)

încotro.

ÎNCOTRO adv. 1. v. unde. 2. v. oriunde.

ÎNCOTRO adv. 1. unde. (~ te duci?) 2. orișiunde, oriunde. (Du-te ~ vezi cu ochii.)

încotro adv. – Unde, în ce direcție. – Var. (înv.) încătruă, încătruo, încătro. Lat. contra ubi (Philippide, Principii, 92; Tiktin; DAR), cu în- relativ tîrziu. – Der. încotrova, adv. (oriunde), cu suf. -va, cf. cineva, undeva; dincotro, adv. (de unde, din ce parte). – Din rom. care încotro, pretutindeni, provine mag. karenkotro, karinkotro (O. Balogh, Magyar Nyelvör, XXVII, 248).

Quo vadis, Domine? (lat. „Unde te duci, Doamne?”) – Legenda biblică pretinde că apostolul Petru i-a adresat această întrebare lui Isus, cînd l-a întîlnit mergînd spre Roma, unde creștinii erau supuși unor crude persecuții. Expresia a fost popularizată de scriitorul polonez H. Sienkiewicz prin romanul său (1895) intitulat Quo vadis, a cărui acțiune se petrece la Roma în timpul domniei lui Nero. Se citează – și în serios, și în glumă – cu înțelesul de: Încotro? BIB.