încruntare sf [At: PSALT. 106/37 / Pl: ~tări / E: încrunta] 1 (Înv) Sângerare provocată de răni, de lovituri, de bătaie etc. 2 (Înv) Înroșire de sânge. 3 (Înv) Batere a cuiva, umplându-l de sânge. 4 (Înv) Mușcare a cuiva până ce sângerează. 5 (Pop; spc) Sângerare a unui dinte lovit. 6 (înv; fig) Săvârșire a unei fapte urâte, condamnabile. 7 (Pop; ccr) Tăietură mică făcută cu scopul de a provoca sângerarea. 8 (Pop; ccr) Crestare în formă de cruce a pleoapelor ochilor la oi. 9 Apropiere a sprâncenelor și ivire a cutelor verticale pe frunte în semn de nemulțumire, mânie, mirare, îngrijorare etc. 10 (Ccr) Privire aspră sau posomorâtă. 11 (Îvp) Tundere a mustăților.

ÎNCRUNTARE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. 1. Încrețire a frunții sau a sprîncenelor în semn de nemulțumire, de mînie, de cruzime; privire aspră sau posomorîtă. Pe fața brigadierului înflori la început un zîmbet puternic, care crescu neîncetat, pînă cînd, deodată, se transformă într-o încruntare plină de grijă. MIHALE, O. 433. Toți erau tăcuți, flămînzi și însetați; priveau cu încruntare înainte. SADOVEANU, O. I 13. 2. (Învechit și popular) Însîngerare.

încruntare s. f., g.-d. art. încruntării

încruntare s. f., g.-d. art. încruntării

încruntare s. f., g.-d. art. încruntării; pl. încruntări

ÎNCRUNTARE s. întunecare, mohoreală, posomoreală, (rar) posăceală. (Ce e această ~ la tine?)

ÎNCRUNTARE s. v. însângerare, sângerare, sângerat, sângerătură.

ÎNCRUNTARE s. întunecare, posomoreală, (rar) posăceală. (Ce e această ~ la tine?)

încruntare s. v. ÎNSÎNGERARE. SÎNGERARE. SÎNGERAT. SÎNGERĂTURĂ.