încă av [At: PRAV. MOLD. 67 / E: ml unquam] 1 În plus. 2 Pe lângă aceasta. 3 (Reg) Chiar. 4-5 (Îcn) Nici (așa). 6 (Precedă un comparativ) Și mai... 7 (Îlav) Ba ~ (sau și ~) Chiar mai mult decât atât. 8 (Îlav) ~ (odată) pe atât(a) Dublu. 9 (Îlav) Dar ~ (sau -mi-te) Cu atât mai mult. 10 (Îal; îcn) Cu atât mai puțin. 11 (îlav) ~ cum! Foarte mult. 12 (Îal) În mare măsură. 13 (Îrg) Și. 14 (Îrg) Mai. 15 (Reg) De asemenea. 16 Totuși. 17 Arată că acțiunea exprimată prin verb se repetă. 18 (Îlav) ~ odată sau (înv) deodată Din nou. 19 (Îal) A doua oară. 20 Arată că acțiunea exprimată prin verb se continuă. 21 Și acum. 22 Mereu. 23-24 Tot (mai). 25 (Îcn) Până acum sau atunci. 26 (Îlav) Până ~ nu... Înainte de a... 27 (Îlav) ~ nu... bine Până a nu... de tot. 28 Deja. 29 Măcar.

ÎNCĂ adv. I. (Cu sens modal) 1. În plus, pe deasupra. Acolo găsi încă două femei. ISPIRESCU, L. 7. Înc-o gură și dispare... Ce frumoasă, ce nebună E albastra-mi, dulce floare! EMINESCU, O. I 55. Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă Din ora de urgie în care te-am pierdut! ALECSANDRI, P. A. 62. Avea încă multe de spus moș Tîndală. NEGRUZZI, S. I 252. ◊ (Întărit prin «și») Mircea este silit... a primi... încă și suzeranitatea Porții. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ După toate acestea mai... Așa ți-e treaba? Încă mă iei la trei parale? CREANGĂ, P. 315. 2. De asemenea. Aici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 266. Harap-Alb este în primejdie, și de noi încă n-are să fie bine. id. ib. 274. 3. (În legătură cu o negație) Nici așa. De le-ai da cu lingura, Și-ncă nu le-ai sătura! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 389. 4. Chiar. Ba zău, încă mă mir c-am avut răbdare. CREANGĂ, P. 118. ◊ (Înaintea unui comparativ care este adesea precedat de «și», pentru intensificare) Năframa surorii tale celei mijlocii, care încă-i și mai frumoasă. SBIERA, P. 131. Ba să vezi... posteritatea este încă și mai dreaptă. EMINESCU, O. I 134. Ea părea că încă mai mult se retrăsese din lume. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ Expr. Ba încă sau și încă = chiar mai mult decît atîta. Este fată și încă din cele mai prefăcute. ISPIRESCU, L. 21. Aduce piatra la mine și i-o plătesc cît nu face; ba încă sînt bucuros că o pot căpăta. CREANGĂ, P. 218. Încă pe atît (sau pe-atîta) = dublu. Scurteica fusese încă p-atît de lungă, dar o scurtase mereu. DELAVRANCEA, H. T. 13. Dar încă = a) cu atît mai mult. Deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om. CREANGĂ, P. 192; b) (după o propoziție negativă) cu atît mai puțin. (Și) încă cum = foarte mult, în mare măsură. II. (Cu sens temporal) 1. (Arată repetarea acțiunii exprimate de verb) Din nou, iarăși. Frumoasele zile au apus... Renaște-vor oare încă? MACEDONSKI, O. I 17. ◊ Expr. Încă o dată = din nou, iarăși, a doua oară. Tot nu te-am auzit. Încă o dată. CREANGĂ, P. 54. 2. (Arată continuarea acțiunii exprimate de verb) Și acum, (și) mai departe, în continuare. La izvor vezi pe Rodica Pînă-n zori, cînd pe sub streșini Încă doarme rîndunica. COȘBUC, P. I 95. Îi răsuna încă, supărător, în cap vorbele inspectorului. VLAHUȚĂ, O. A. 249. A ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă. CREANGĂ, P. 279. 3. (Adesea în legătură cu o negație) Pînă acum, pînă atunci. Miroase a toamnă. Și nu e încă toamnă. C. PETRESCU, S. 61. O pădure... pe unde nu ajunsese toporul încă. ISPIRESCU, L. 58. De cînd sîntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! CREANGĂ, P. 74. Alexandru cel Mare... domnea în această vreme nesupărat încă de turci. BĂLCESCU, O. II 13. 4. (Mai ales în legătură cu noțiuni temporale) Deja. Încă de mic Te cunoșteam pe tine. EMINESCU, O. I 175. Încă din anul 1370 Ladislau... se opune acestor barbari. BĂLCESCU, O. II 12. Încă din copilărie se deprinsesă a înota. DRĂGHICI, R. 90.

ÎNCĂ adv. 1) Până acum (până atunci); în continuare. ~ durează. 2) (însoțit de o negație) Tot nu. ~ nu m-am dus. 3) De acum; deja. 4) În plus (peste ceea ce este); pe deasupra. ~ o dată. ◊ Ba ~ ba mai mult decât atât. (Și) ~ cum în mare măsură; foarte tare. /<lat. unquam

încă adv. 1. până acum: n’a venit încă; 2. din nou: o mai lua încă; 3. de când: încă de mic. [Cf. it. ANCHE]

încă adv. (lat. *anca, prescurtat din hanc [hôram], această oră, de unde vine și it. ánche și ancóra, fr. encore îld. ancore, vfr. ainc, pv. anc, sp. aun și aunque). Pînă acuma: n’a venit încă, încă n’a venit. Peste ceĭa ce exista, maĭ, tot, în ainte (fr. en avant): a maĭ lua încă saŭ simplu a lua încă), el (maĭ) doarme încă saŭ el încă (maĭ) doarme (el tot maĭ doarme saŭ el tot doarme saŭ el doarme în ainte); după ce aĭ greșit, încă maĭ vorbeștĭ. De cînd, deja: lupu fura încă de cățel (de cînd era cățel). – În eliziune: fă’nc’o dată (fă încă o dată). – Vechĭ și încășĭ și încășile.

încă adv.

ÎNCĂ adv. v. și.

ÎNCĂ adv. 1. chiar, tocmai. (~ de anul trecut trebuia să...) 2. deja. (~ de copil...) 3. v. tot. 4. tot, totuși. (Cât îi dă și ~ i se pare puțin.) 5. v. mai.

ÎNCĂ adv. 1. chiar, tocmai. (~ de anul trecut trebuia să...) 2. deja. (~ de copil...) 3. tot. (~ mai plouă.) 4. tot, totuși. (Cît îi dă și ~ i se pare puțin.) 5. mai. (Oile ~ găsesc verdeață.)

încă adv. v. ȘI.

încă adv. – 1. Pînă acum. – 2. Din nou, iarăși. – 3. De asemenea. – 4. În plus. – 5. Chiar. – Mr. ningă, megl. ancă, istr. incă. Probabil lat. unquăm, mai ales cu sensul său negativ cînd este însoțit de nec: o propoziție ca încă nu s’a însurat a putut însemna la început „nu s-a căsătorit niciodată” și apoi „încă nu s-a căsătorit”. Fonetismul este natural; pentru schimbarea u › î, cf. umple, umbla, înăuntru; însă evoluția semantică nu e clară. Etimonul indicat de Pușcariu 805 cu oarecare îndoială a fost admis de Candrea-Dens., 835 și Spitzer, Dacor., V, 468, cf. DAR. Este strigătoare coincidența cu it. anche, anco, v. prov. anc, v. fr. ainc, gal. anque, cuvinte prost explicate (de la un lat. *anque, după Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 495 și REW 488; lat. *anqua, în loc de antequam, după G. G. Nicholson, R. Ling. rom., VI, 152; lat. hanc (rem), după G. Bonfati, RFE, XXI, 158; it. ancora, după Prati); astfel încît și rom. încă a fost explicat uneori prin intermediul unui lat. *anqua (Pascu, Beiträge, 8) sau lat. *anique, cum este cat. anch „niciodată” (Brüch, ZRPh., XLI, 583). Celelalte explicații au doar valoare de curiozitate (din lat. adhuc sau hanc horam, după Diez, I, 21; de la hanc ad (horam), după Crețu 335).

A NOVO (lat.) din nou; încă o dată – Afacere judiciară trimisă a novo în fața altei instanțe.

încă din fașă expr. (fig.) de la început.