îndestulare sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 442/35 / V: ~lire / Pl: ~lări / E: îndestula] 1 Satisfacere a unei nevoi. 2 Săturare cu alimente. 3 (Ccr) Belșug. 4 (Înv; îlav) Cu ~ Din belșug. 5 (îal) De ajuns. 6 (Înv; îlav) Din ~ Suficient. 7 (Fig) Satisfacție.

ÎNDESTULARE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; satisfacere a unei nevoi; belșug, abundență. Oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca năsipul mării. RUSSO, O. 25. ◊ Loc. adv. Cu îndestulare = din belșug, din abundență. Era primit cu dragă inimă și ospătat cu îndestulare. CREANGĂ, A. 20. – Variantă: îndestulire (COȘBUC, P. I 96) s. f.

ÎNDESTULARE ~ări f. 1) v. A ÎNDESTULA. 2) Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; belșug; bogăție; abundență. ◊ Cu ~ din belșug. /v. a (se) îndestula

îndestulare f. cantitate suficientă, abundanță.

îndestuláre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a îndestula. Abundanță, belșug. Rar. Satisfacțiune. Cu îndestulare, în abundanță, destul.

îndestulire sf vz îndestulare

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

ÎNDESTULARE s. v. belșug.

ÎNDESTULARE s. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, saturare, spor. (~ de bunuri.)

Îndestulare ≠ lipsă, sărăcie