îndărătnic, ~ă a [At: CORESI, EV. 80/9 / V: ~rămnic, ~răpnic, ~răptnic / Pl: ~ici, ~ice / E: îndărăt + -nic] (Pop) 1 a Încăpățânat. 2 a Recalcitrant 3 a Nesupus. 4 a (Pex) Stârnitor. 5 a (Rar) Rămas în urmă Si: restanțier. 6 sf (Bot) Clocoței (Clematis integrifolia).

ÎNDĂRĂTNIC, -Ă, îndărătnici, -e, adj. Care se încăpățînează, nu cedează (ușor), nu renunță, nu se lasă convins, încăpățînat, recalcitrant; care duce un lucru pînă la capăt, nu se descurajează, stăruitor, perseverent. La două-trei mese mai stăruiau gustători îndărătnici de vin. VORNIC, P. 153. Pătimaș și îndărătnic, s-o iubești ca un copil. EMINESCU, O. I 157. Bate la ușă stăruind... ca un creditor îndărătnic. RUSSO, O. 49. ◊ (Adverbial) Soneria telefonului chema îndărătnic și neîntrerupt. C. PETRESCU, C. V. 293. (Fig.) Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. ♦ (Rar, arhaizant) Rămas în urmă; dator. Datoria lor către visterie au plătit-o? – O plătesc, măria-ta... Cel ce are dă și pentru cel ce n-are. Averea satului răspunde pentru toți. Fiind îndărătnici de multă vreme, acuma li s-a împlinit tot, pînă la un capăt de ață. SADOVEANU, Z. C. 232. – Variantă: (regional) îndărăpnic, -ă (NEGRUZZI, S. I 84) adj.

ÎNDĂRĂTNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care manifestă lipsă de supunere; încăpățânat; recalcitrant; nătâng. 2) Care vădește stăruință în acțiuni; perseverent; tenace. /îndărăt + suf. ~nic

îndărătnic, -ă adj. (d. îndărăt). Recalcitrant, rebel, care face contraru celor ce i se poruncesc: copil îndărătnic. Încăpățînat, înțestat, obstinat, care nu ascultă de sfatu altuĭa. Persistent, perseverant, tenace, stăruitor: muncă îndărătnică. Adv. În mod îndărătnic: a răspunde îndărătnic. – Vechĭ înderetnic. Și îndărăpnic (Mold.) și -ăvnic (Trans.).

îndărămnic, ~ă a vz îndărătnic

îndărăpnic, ~ă a vz îndărătnic

îndărăptnic, ~ă a vz îndărătnic

îndărâtnic a. 1. care dă îndărăt (primitiv despre cal), încăpățânaț; 2. fig. stăruitor, rezistent: muncă îndărâtnică.

îndărătnic adj. m., pl. îndărătnici; f. îndărătnică, pl. îndărătnice

îndărătnic adj. m., pl. îndărătnici; f. îndărătnică, pl. îndărătnice

îndărătnic adj. m., pl. îndărătnici; f. sg. îndărătnică, pl. îndărătnice

îndărătnic.

ÎNDĂRĂTNIC adj. 1. v. încăpățânat. 2. ambițios, încăpățânat, îndârjit, perseverent, stăruitor. (Se dovedește extrem de ~ în atingerea scopului.)

ÎNDĂRĂTNIC adj. v. restanțier.

îndărătnic adj. v. RESTANȚIER.

ÎNDĂRĂTNIC adj. 1. încăpățînat, recalcitrant, refractar, (livr.) obstinat, (pop.) sanchiu, (reg.) inacciu, înțestat, (Olt.) dugos, (înv.) capeș, renitent, (fam. peior.) capsoman, căpățînos, căpos. (Ce om ~!) 2. ambițios, încăpățînat, îndîrjit, perseverent, stăruitor. (Se dovedește extrem de ~ în atingerea scopului.)