îndărătnici [At: BIBLIA (1688) 42¹ / V: ~răpnici, ~răptnici, ~deretnici / Pzi: ~cesc / E: îndărătnic] 1 vtf (Înv) A întoarce pe cineva de la ceva. 2 vt (Înv) A irita pe cineva. 3 vt (Înv) A trezi spiritul de contradicție. 4 vr (Înv) A se împotrivi. 5 vr (Pop) A stărui cu încăpățânare într-o atitudine Si: a se încăpățâna. 6 vr (Pop; pex) A persevera.

ÎNDĂRĂTNICI, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A se opune cu încăpățînare, a stărui cu îndărătnicie într-o atitudine; a se încăpățîna. Turmele, căzute în somnul fierbinte de după miezul nopții, se îndărătniceau în fața bîtelor. CAMILAR, T. 5. Cînd s-a duce Duca-vodă ca să ierte pe copila lui, are să afle că dumneaei, s-a răsgîndit; iar se îndărătnicește și iar nu mai vrea. SADOVEANU, Z. 302. Nu te-ndărătnici, bade Gavrile. ALECSANDRI, T. 1532. ◊ Tranz. Nu făcu nici o mișcare ca să nu se supere ori să îndărătnicească pe zîna a veni după el. ISPIRESCU, L. 35.

A SE ÎNDĂRĂTNICI mă ~esc intranz. A stărui cu îndărătnicie într-o atitudine sau într-o acțiune (mai ales nesănătoasă); a se arăta îndărătnic; a se încăpățâna; a se ambiționa. /Din îndărătnic

îndărâtnicì v. a se împotrivi din încăpățânare.

îndărătnicésc v. tr. Fac îndărătnic. V. refl. Mă fac îndărătnic. – Vechĭ îndere-.

!îndărătnici (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicește, imperf. 3 sg. se îndărătnicea; conj. prez. 3 să se îndărătnicească

îndărătnici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndărătnicesc, imperf. 3 sg. îndărătnicea; conj. prez. 3 sg. și pl. îndărătnicească

ÎNDĂRĂTNICI vb. 1. v. încăpățâna. 2. a se ambiționa, a se încăpățâna, a se îndârji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)

ÎNDĂRĂTNICI vb. 1. a se încăpățîna, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi, (reg.) a se încîina. (Se ~ prostește.) 2. a se ambiționa, a se încăpățîna, a se îndîrji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)