13 definiții pentru înfiora
din care- explicative (7)
- morfologice (4)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ÎNFIORA, înfior, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfiorez] – În + fior.
ÎNFIORA, înfior, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfiorez] – În + fior.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
înfiora [At: BELDIMAN, N. P. II, 3 / P: ~fi-o~ / V: (cscj) ~ri, (reg) înhi~ / Pzi: ~rez, înfior / E: în- + fior] 1-2 vtr (A face ca cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de fiori Si: a (se) îngrozi, a (se) neliniști, a (se) speria. 3-4 vtr (A face pe cineva să sufere sau) a suferi o impresie adâncă Si: a (se) emoționa, a (se) tulbura. 5-6 vtr A (se) mișca ușor. 7 vr (Mpp; șîe a se ~ de friguri) A avea frisoane. 8 vi (Rar; fig) A tremura asemeni celui cuprins de frisoane.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎNFIORA, înfiorez și înfior, vb. I. 1. Tranz. A face ca cineva să fie cuprins de fiori (de frică, de groază), a băga în fiori; a speria, a înfricoșa. El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorînd cu spada-i popoare numeroase. ALECSANDRI, P. A. 137. Vaietele... poporului... îl înfiorară de frică. BĂLCESCU, O. II 62. ◊ Fig. Furia poporului era sălbatică, strigătele de «moarte ucigașilor» înfiorau ulițele. CAMIL PETRESCU, O. II 477. Prin papura verde, prin țipirigul înflorit, strigătul păsărilor de baltă înfiora zarea. DUNĂREANU, CH. 210. ◊ Refl. Alei! oameni buni, zise cucoana înfiorîndu-se. CREANGĂ, P. 330. Iubirea de moșie e un zid, Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Bainzid! EMINESCU, O. I 147. Otravă! strigă ea înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162. 2. Refl. Fig. A suferi o impresie puternică, a se pătrunde de un sentiment adînc; a se tulbura, a se emoționa. M-am înfiorat de mulțămire. SADOVEANU, N. F. 173. Se înfiorau uneori, privind în apa limpede ca într-o oglindă fermecată. BART, E. 167. ◊ (Personificat) Codrii se înfiorează de atîta frumusețe. EMINESCU, O. I 142. ◊ Tranz. Primiră vestea cea bună cu sufletele înfiorate de bucurie. SADOVEANU, O. VII 113. O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. TOPÎRCEANU, B. 65. 3. Tranz. A face să se miște ușor, să tremure. Vîntul nopții înfioară Cetină și cetioară. DEȘLIU, M. 61. Înfiorate de vînt, umezite, pletele sale luciră în noapte argintiu, parcă pudrate de o pulbere de lumină. MIHALE, O. 365. Adierile înfioară frunzele abia simțite. C. PETRESCU, S. 17. ◊ Fig. Și gemet înfioară firea, Prelung și greu ca o furtună. GOGA, P. 25. ◊ Refl. Strălucirea dimineții se stînsese și luciul se înfiora tot mai prelung. SADOVEANU, N. F. 101. Avea uneori tresăriri mici și i se înfiorau nările. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 129. ◊ (Poetic) Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului de ziuă. CAMILAR, TEM. 144. – Pronunțat: -fi-o-.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A ÎNFIORA înfior tranz. A face să se înfioare; a umple de fiori; a înspăimânta. [Sil. -fi-o-] /în + fior
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SE ÎNFIORA mă înfior intranz. 1) A fi cuprins de fiori; a se speria tare; a se înspăimânta. 2) (despre corp sau părți ale lui) A se contracta involuntar sub acțiunea unei tensiuni nervoase; a se încrâncena; a se încreți. 3) fig. (despre frunze, iarbă, apă) A tremura ușor. /în + fior
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
înfiorà v. 1. a da fiori, a înfricoșa tare; 2. a simți fiori, a tremura de frică; 3. fig. mintea mi se înfioară AL.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
înfiór și -éz, a -á v. tr. (d. fior). Fac să simtă fiorĭ: furia măriĭ îl înfiora. V. refl. Simt fiorĭ, mă umplu de mare groază: m’am înfiorat de adîncimea prăpăstiiĭ. Fig. Rar. Încrețesc o suprafață lină: pluta (undițeĭ) tremură și înfioară apa (Sadov. VR. 1920, 9, 365), apa se înfioară.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
înfiora (a ~) (desp. -fi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. înfior, 3 înfioară; conj. prez. 1 sg. să înfior, 3 să înfioare; imper. 2 sg. afirm. înfioară
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
înfiora (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioară
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
înfiora vb. (sil. -fi-o-), ind. prez. 1 sg. înfiorez/înfior, 3 sg. și pl. înfioară
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
înfior.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ÎNFIORA vb. 1. îngrozi. 2. tremura. 3. v. tresălta. 4. a fremăta, a palpita, a tremura. (Nările îi zvâcneau și i se ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ÎNFIORA vb. 1. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.) 2. a se cutremura, a se scutura, a tremura, a tresări. (Calul se ~ din tot corpul.) 3. a fremăta, a palpita, a tresălta, a tresări, a vibra. (Se ~ de emoție.) 4. a fremăta, a palpita, a tremura. (Nările îi zvîcneau și i se ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
- silabație: în-fi-o-ra
verb (VT35) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (VT201) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
înfiora, înfiorverb
- 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: speria înfricoșa înspăimânta
- El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorînd cu spada-i popoare numeroase. ALECSANDRI, P. A. 137. DLRLC
- Vaietele... poporului... îl înfiorară de frică. BĂLCESCU, O. II 62. DLRLC
- Furia poporului era sălbatică, strigătele de «moarte ucigașilor» înfiorau ulițele. CAMIL PETRESCU, O. II 477. DLRLC
- Prin papura verde, prin țipirigul înflorit, strigătul păsărilor de baltă înfiora zarea. DUNĂREANU, CH. 210. DLRLC
- Alei! oameni buni, zise cucoana înfiorîndu-se. CREANGĂ, P. 330. DLRLC
- Iubirea de moșie e un zid, Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Bainzid! EMINESCU, O. I 147. DLRLC
- Otravă! strigă ea înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162. DLRLC
-
- 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- M-am înfiorat de mulțămire. SADOVEANU, N. F. 173. DLRLC
- Se înfiorau uneori, privind în apa limpede ca într-o oglindă fermecată. BART, E. 167. DLRLC
- Codrii se înfiorează de atîta frumusețe. EMINESCU, O. I 142. DLRLC
- Primiră vestea cea bună cu sufletele înfiorate de bucurie. SADOVEANU, O. VII 113. DLRLC
- O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. TOPÎRCEANU, B. 65. DLRLC
-
-
- Vîntul nopții înfioară Cetină și cetioară. DEȘLIU, M. 61. DLRLC
- Înfiorate de vînt, umezite, pletele sale luciră în noapte argintiu, parcă pudrate de o pulbere de lumină. MIHALE, O. 365. DLRLC
- Adierile înfioară frunzele abia simțite. C. PETRESCU, S. 17. DLRLC
- Și gemet înfioară firea, Prelung și greu ca o furtună. GOGA, P. 25. DLRLC
- Strălucirea dimineții se stînsese și luciul se înfiora tot mai prelung. SADOVEANU, N. F. 101. DLRLC
- Avea uneori tresăriri mici și i se înfiorau nările. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 129. DLRLC
- Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului de ziuă. CAMILAR, TEM. 144. DLRLC
-
etimologie:
- În + fior DEX '09 DEX '98