ÎNFĂȘA, înfăș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

înfășa [At: VARLAAM, C. 119 / V: (îrg) anfașa, înfășa, ~șăia, ~șâia, ~șia, ~șuia, umf~, ~șăi / Pzi: înfăș / E: în- + -fașă] 1 vt (Înv) A înfășură (1). 2 vt (Spc) A înfășură (1) un copil în fașă. 3-4 vtr (Pex) A(-și) înfășură (1-2) corpul sau o parte a corpului cu un bandaj Si: a (se) bandaja. 5 vr (Înv) A umbla împleticindu-se Si: a bâjbăi.

ÎNFĂȘA, înfăș, vb. I. Tranz. A înfășura un copil în scutece (și în feși); p. ext. a înfășura corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

ÎNFĂȘA, înfăș, vb. I. Tranz. 1. A înfășura un copil în scutece (și în feși). Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă. CREANGĂ, O. A. 291. Eu te-am înfășat, eu te-am legănat. ALECSANDRI, T. 943. Mîndră mămucă am avut, Frumos copil a făcut, M-a-nfășat cu flori de munte, Ca s-agiung viteaz de frunte. id. P. P. 313. 2. A înfășura corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. Boierul au descălicat și i-au înfășat piciorul cum se cade. SBIERA, P. 57. Au întins hoștinile ferbincioare pe o pînzătură și m-au înfășat cu ele peste tot, ca pe un copil. CREANGĂ, A. 16.

A ÎNFĂȘA înfăș tranz. 1) (copii) A înveli în scutece, legând cu fașa. 2) (mai ales părți ale corpului) A înveli (strâns) cu un bandaj sau cu o fașă. A-și ~ capul. /<lat. infasciare

înfășà v. 1. a lega un prunc în fașe; 2. a înfășură. [Lat. FASCIARE].

înfașa v vz înfășa

înfășăi v vz înfășa

înfășăia v vz înfășa

înfășâia v vz înfășa

înfășia v vz înfășa

înfășuia v vz înfășa

umfășa v vz înfășa

înfăș, a -á v. tr. (lat. infasciare, d. fascia, fașă; it. [in]fasciare, log. faskar, pv. faissar, fr. faisser, sp. fajar, pg. enfaixar. – Înfăș, înfeșĭ, înfașă; să înfeșe). Leg un prunc cu fașa.

înfășa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfăș, 2 sg. înfeși, 3 înfașă, 1 pl. înfășăm; conj. prez. 1 sg. să înfăș, 3 să înfeșe; imper. 2 sg. afirm. înfașă; ger. înfășând

înfășa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfăș, 2 sg. înfeși, 3 înfașă, 1 pl. înfășăm; conj. prez. 3 să înfeșe; ger. înfășând

înfășa vb., ind. prez. 1 sg. înfăș, 2 sg. înfeși, 3 sg. și pl. înfașă, 1 pl. înfășăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înfeșe; ger. înfășând

înfășa (ind. prez. 1 sg. înfăș, 3 sg. și pl. înfașă, 1 pl. înfășăm, ger. înfășînd)

înfăș, -feși 2, -feșe 3 conj., -fășam 1 imp., -fășând ger., -fășare inf. s.

ÎNFĂȘA vb. v. bandaja, lega, pansa.

înfășa vb. v. BANDAJA. LEGA. PANSA.

A înfășa ≠ a desfășa

înfășa (înfăș, înfășat), vb. – 1. A Înfășura în scutece. – 2. A bandaja. – 3. A înfășura, a acoperi strîns de jur împrejur. – Var. fașa, înfăș(u)ia. Mr. nfaș, nfășare, megl. anfaș, anfășari. Lat. fasciāre (Pușcariu 839; Candrea-Dens., 554; REW 3209; DAR), cf. alb. faškjoń, it. (in)fasciare (sard. fašare), prov. faissar, fr. faisser, sp. fajar, port. enfaixar. Pref. în- trebuie să fie tîrziu; ar putea fi vorba și de un der. intern de la fașe, s. v. Este cuvînt comun, cf. ALR, I, 228. Der. înfășetură, s. f. (acțiunea de a înfășa; legătură; scutec); înfășura, vb. (a înfășura, a acoperi; a ascunde, a acoperi pînă la ochi; a răsuci), der. de la un pl. ipotetic sau colectiv *fășuri < fașe, ca gînd › gînduri › îngîndura; fum › fumuri › înfumura, cf. îngrijora etc. (după Pușcariu 840; Tiktin; Candrea-Dens., 558; DAR, din lat. *in-fasciolāre, etimon a cărui utilitate nu este evidentă și care nu este confirmat nici de dialecte și nici de celelalte limbi romanice); înfășurător, adj. (care înfășoară); înfășurătură, s. f. (înfășurare); desfășa, vb. (a scoate scutecele); desfășura, vb. (a descolăci, a întinde, a desface; a dezvolta).