ÎNGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.

înger sm [At: COD. VOR. 48/3 / V: (reg) in~, ingiar, (îrg) ~iu / Pl: ~i / E: ml *angelus] 1 Ființă spirituală, cu aripi, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, frumusețe), mediator între credincioși și Dumnezeu. 2 (Îs) ~ păzitor Înger (1) protector dat fiecărui om la botez. 3 (Fig; îas) Persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea și viața cuiva. 4 (Dep; îs) ~-de-baltă Diavol. 5 (Fig) Persoană care, prin calitățile sale sufletești și trupești, se apropie de perfecțiune. 6 (Îlav) Ca ~ii Ascultător. 7 (Lpl) Copii îmbrăcați în stihare la liturghie. 8 (Bot; reg) Garofiță-de-grădină (Dianthus barbatus). 9 (Reg; lpl) Fire. 10 (Îe) Tare de ~ Care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat. 11 (Îae) Rezistent. 12 (Îe) Slab de ~ Lipsit de voință. 13 (Îae) Care se descurajează ușor. 14 (Îae) Timid. 15 (Îae) Fricos. 16 Epitet dezmierdător dat unei persoane.

ÎNGER, îngeri, s. m. Ființă spirituală, cu aripi, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), mediator între credincioși și Dumnezeu. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.

ÎNGER, îngeri, s. m. 1. (În credința creștină) Ființă supranaturală considerată ca vestitor al divinității, înzestrată cu calități excepționale de bunătate și frumusețe (și reprezentată în artă sub chipul unui copil sau al unui tînăr frumos cu aripi). Pe umeri simt crescînd aripi De vultur, nu aripi de înger. BENIUC, V. 11. Atît de fragedă te-asameni Cu floarea albă de cireș, Și ca un înger dintre oameni În calea vieții mele ieși. EMINESCU, O. I 117. Și se pare că s-aude prin a raiului cîntare, Pe-ale îngerilor harpe lunecînd mărgăritare. ALECSANDRI, P. A. 126. ◊ Fig. (Ca termen de dezmierdare) Ochii unui înger scump Au albastrul de cicoare. COȘBUC, P. I 49. Trist priveam cum lin te pierzi Printre bolțile-nfrunzite, Înger dulce cu ochi verzi! PĂUN-PINCIO, P. 81. Olga e minunată, e un înger, dar purure tristă. NEGRUZZI, S. I 47. 2. (În expr.) Tare de înger = care nu se lasă intimidat sau înduioșat, care nu cedează; curajos, cu voință fermă, rezistent. Sînt... mulți oameni tari de înger cari nu se tem de nemică. MARIAN, O. I 217. Slab de înger = care cedează ușor, care se descurajează ușor, fricos, timid, fără voință. Slab de înger nu mă știu. GALACTION, O. I 45. Vai de mine și de mine, Harap-Alb, zise Sfînta Duminecă, parcă nu te-aș fi crezut așa slab de înger. CREANGĂ, P. 222. (Rar) A-și ține îngerii = a-și ține firea, a nu-și pierde capul, cumpătul. Ține-ți îngerii... și ce-i vedea, să nu te sperii. DELAVRANCEA, S. 91.

ÎNGER ~i m. 1) (în concepțiile religioase) Ființă supranaturală considerată ca fiind mediator între oameni și divinitate. 2) fig. Persoană perfectă; om cu conștiința nepătată. ◊ Tare de ~ care nu cedează cu ușurință; foarte rezistent. Slab de ~ care se descurajează ușor; timid; fricos. /<lat. angelus

înger m. 1. spirit ceresc: înger păzitor; 2. ființă perfectă: înger de bunătate; tare de înger, rezistent, curagios; slab de înger, care cedează lesne, fricos (locuțiuni ce se rapoartă la credința populară în îngerul tutelar ce inspiră tot omul). [Lat. ANGELUS].

înger m. (lat. ángelus, d. vgr. ággelos, anunțător, înger; it. ángelo, pv. cat. sp. angel, fr. ange, pg. anjo. V. arhanghel). Ființă spirituală despre care se zice că locuĭește în cer. Fig. Persoană foarte blîndă. Ca un înger, foarte frumos, foarte bine: a fi frumos, a cînta ca un înger. Tare de înger, rezistent, curajos, care nu se emoționează. Slab de înger, fricos, care cedează ușor. – Îngeriĭ îs numițĭ „trimeșiĭ ceruluĭ” fiind-că Dumnezeŭ, după tradițiunea religioasă, ĭ-a întrebuințat adese-orĭ la trimesu ordinelor și la manifestarea voințeĭ luĭ. Li se dă un nume special după funcțiunea lor: îngeru păciĭ, al rugăcĭuniĭ, al mărilor, al morțiĭ (saŭ îngeru exterminator) ș. a. Se numesc îngerĭ răĭ saŭ aĭ întunericuluĭ aceĭ pe care Dumnezeŭ ĭ-a răpezit în abis după ce s’aŭ revoltat; îngerĭ bunĭ saŭ aĭ luminiĭ îs aceĭa pe care Dumnezeŭ ĭ-a confirmat în glorie ca să le recompenseze fidelitatea.Înger păzitor saŭ de pază saŭ tutelar saŭ protector e acela care îl păzește pe fie-care creștin. Maĭ mulțĭ îngerĭ bunĭ îs citațĭ în Scriptură: arhangelu Mihail, care l-a doborît pe Lucifer; Rafail, care l-a condus pe tînăru Tabias: Gavril, care a anunțat Mariiĭ că-l va naște pe Hristos. Pintre îngeriĭ ceĭ răĭ îs Satana, Belzebut ș. a.

inger sm vz înger

ingiar sm vz înger

înger s. m., pl. îngeri

înger s. m., pl. îngeri

înger s. m., pl. îngeri

înger.

Înger ≠ demon, drac

înger (îngeri), s. m. – 1. Ființă spirituală, cu aripi, mediator între creștini și Dumnezeu. – 2. Garoafă (Dianthus barbatus). – 3. Caracter, fel de a fi, soi. – Mr., megl. ángil. Lat. angelus (Pușcariu 851; Candrea-Dens., 859; REW 458a; DAR), cf. alb. engel, it. angelo, prov., cat., sp. angel, fr. ange, port. anjo. Ultimul sens se explică prin creația populară că firea fiecăruia depinde de îngerul său păzitor. În mr. și megl., direct din ngr. ἀγγελος. – Der. îngerea, s. f. (plantă, Selinum carvifolia); îngeresc, adj. (angelic); îngerește, adv. (în chip angelic, divin).

înger, îngeri s. m. Ființă spirituală și necorporală, creată de Dumnezeu. Îngerii alcătuiesc lumea spirituală, nevăzută, apărută înaintea lumii văzute și materiale, fiind socotiți ca mediatori între credincioși și Dumnezeu. ◊ Înger păzitor = înger dat fiecărui om, mai ales copil, care îl păzește de rele. ♦ (Spec.) (la pl.) Denumirea uneia dintre cele două cete îngerești, care împreună cu începătoriile și arhanghelii, alcătuiesc treapta a treia a ierarhiei lor, făcută de Dionisie Areopagitul. Sunt înfățișați în iconografie înveșmântați în stihare luminoase și lungi, având aripi și zburând (ca ascultători grabnici ai poruncilor lui Dumnezeu) și purtând într-o mână o ramură de finic, iar în cealaltă o sabie (ca vestitori ai păcii și ai dreptății). ♦ Fig. Persoană care are grijă de sănătatea cuiva, care veghează asupra cuiva. ◊ Tare de înger = care nu se lasă înduioșat ușor; curajos, rezistent. ◊ Slab de înger = care se descurajează ușor; lipsit de voință, fricos, timid. ◊ Ca îngerii = cuminte, supus, ascultător. ♦ Fig. Persoană care, prin frumusețea sa fizică sau sufletească, prin bunătatea și virtuțile sale, se apropie de perfecțiune. – Din lat. angelus (< gr. anghelos).

Dem Menschen ist ein Mensch noch immer lieber, als ein Engel (germ. „Omului îi este totdeauna mai drag un om decît un înger”) Lessing, în poemul dramatic Nathan Înțeleptul (act. I, sc. 1) – Le rostește eroul principal în discuția pe care o are cu Daia despre creștini, evrei și musulmani, despre oameni în general. Cînd fata îi spune că templierul creștin parcă nici n-ar fi un pămîntean, ci un înger, Nathan îi răspunde: „Crede-mă, Daia, omului îi este mult mai iubit un om decît un înger...” (traducerea: Lucian Blaga). Cuvintele sînt folosite ca un elogiu adus omului și omeniei. LIT.

praf de înger expr. (tox.) cocaină.

răbdare de fier / de înger expr. răbdare foarte mare.

slab de înger expr. 1. fricos. 2. ușor impresionabil.