îngădui [At: PSALT. FIUR. 38/19 / Pzi: îngădui, (înv) ~esc / E: mg engedni] 1 vt A permite ceva. 2-3 vtrr (Pop) A (se) tolera (unul pe altul). 4 vrr (Pop; pex) A se înțelege bine unul cu altul. 5 vi (Înv) A nu opune rezistență. 6 vi A face concesii Si: a ceda. 7 vi (Înv) A împăca pe cineva cu altcineva. 8 vi (Înv; d. ger, vânt, ploaie) A se domoli. 9 vt (Înv) A nu lua în nume de rău. 10 vt (Înv) A ierta. 11 vt (Înv) A mângâia. 12 vt (D. datorii, termene de plată etc.) A amâna. 13 vi (Pop) A avea răbdare. 14 vt (Pop) A aștepta. 15 vi (Reg) A sta un timp într-un loc Si: a zăbovi. 16 vi (Pop) A nu fi pornit împotriva cuiva. 17 vi (Înv) A se stăpâni. 18 vr A fi mulțumit cu ceva. 19 vi (Rar) A ușura situația cuiva. 20 vi A uita tot ce este neplăcut. 21 vi A fi pe placul cuiva.

ÎNGĂDUI, îngădui, vb. IV. 1. Tranz. A permite, a da voie, a încuviința, a lăsa, a admite, a tolera. Păsări uriașe pe aripele grele Îngăduie să steie și alte păsărele. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 178. N-aș îngădui un lucru care poate da pildă rea. NEGRUZZI, S. I 94. ◊ (Construit cu dativul) Nastasia i-a îngăduit lui bărbatu-său să se odihnească două ceasuri, pe urmă l-a chemat la treabă. GALAN, Z. R. 36. ◊ (Construit cu acuzativul) L-am îngăduit să stea la masă cu noi toți. VISSARION, B. 77. Însă viermele dorinții, Pururea neadormit, Nu îngăduie pe nimeni Să se creadă fericit. VLAHUȚĂ, O. A. 177. ♦ Refl. reciproc. (Popular) A se învoi unul cu altul, a se înțelege, a se tolera, a trăi în armonie. Sîntem între ai noștri și ne îngăduim. PAS, Z. II 76. Voinic tînăr, cal bătrîn, Greu se-ngăduie la drum. CREANGĂ, P. 193. 2. Intranz. A aștepta, a avea răbdare. Vă rog să îngăduiți o clipă, pînă ce aduc țuică și nițică pîine și slănină. SADOVEANU, M. C. 194. Peste o jumătate de ceas or da bucatele pe masă... Vă rog să îngăduiți. ALECSANDRI, T. I 218. ♦ Tranz. A păsui, a da răgaz. Dragă giupîne... mai îngădui-mă măcar vro două luni. ALECSANDRI, T. 1018. ♦ Tranz. (Regional) A zăbovi, a întîrzia. Dac-ar mai îngădui ploile patru-cinci zile, atunci tarlalele ar fi gata, arate și semănate. CAMILAR, TEM. 344. – Prez. ind. și: îngăduiesc (GALACTION, O. I 257, CREANGĂ, P. 272, PĂSCULESCU, L. P. 197).

A ÎNGĂDUI îngădui 1. tranz. 1) (acțiuni) A da voie (să se efectueze ori să aibă loc); a încuviința; a permite. 2) (construit cu dativul subiectului și urmat, de regulă, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-și da voie în mod conștient; a-și asuma dreptul; a-și permite. Își îngăduie să vorbească neîntrebat. 3) A lăsa pe altă dată. 4) A admite în mod conștient și tacit; a răbda; a suferi; a suporta; a tolera. 2. intranz. A-și reține dorința (de a face ceva); a răbda. /<ung. engedni

A SE ÎNGĂDUI mă îngădui intranz. pop. A trăi în bună înțelegere; a se împăca (cu cineva). /<ung. engedni

îngăduì v. 1. a avea răbdare, a păsui: îngădue până mâine; 2. a permite: e îngăduit fiecăruia; 3. a se învoi: voinic tânăr, cal bătrân, greu se îngădue la drum CR. [Ung. ENGEDNI].

îngăduĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (ung. engedni). Permit: a îngădui să treacă cineva, cuĭva să treacă. V. intr. Aștept, tolerez: îngăduĭ pînă mîne. V. refl. Mă împac, mă învoĭesc: aceștĭ oamenĭ se îngăduĭe unu cu altu, unu pe altu, împreună, între eĭ. – Vechĭ și agăduĭ și agădăĭ. V. pogodesc.

îngădui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngădui, 3 îngăduie, imperf. 1 îngăduiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să îngădui, 3 să îngăduie; imper. 2 sg. afirm. îngăduie(-l, îngădui-o)

îngădui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngădui, 3 îngăduie, imperf. 3 sg. îngăduia; conj. prez. 3 să îngăduie

îngădui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. îngădui, 3 sg. și pl. îngăduie, imperf. 3 sg. îngăduia

îngădui (ind. prez. 1 sg. îngădui, 3 sg. și pl. îngăduie)

îngăduesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

ÎNGĂDUI vb. v. ierta, împăca, întârzia, înțelege, zăbovi.

ÎNGĂDUI vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. v. îndreptăți. 4. v. prilejui. 5. v. permite. 6. v. aștepta. 7. v. păsui. 8. v. permite.

îngădui vb. v. IERTA. ÎMPĂCA. ÎNTÎRZIA. ÎNȚELEGE. ZĂBOVI.

ÎNGĂDUI vb. 1. a accepta, a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a (se) prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. a autoriza, a îndreptăți, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. și fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem următoarele concluzii...) 4. a permite, a prilejui. (Adunarea a ~ un util schimb de experiență.) 5. a da, a permite. (Nu i-e ~ oricui să facă una ca asta!) 6. a aștepta, a permite. (~ o clipă!) 7. a amîna, a aștepta, a păsui. (Îl ~ cu plata datoriei.) 8. a cuteza, a îndrăzni, a-și permite. (Cum îți ~ una ca asta?)

A îngădui ≠ a interzice

îngădui (îngădui, îngăduit), vb. – 1. A permite, a lăsa. – 2. A admite, a accepta, a se învoi. – 3. A îndura, a suporta. – 4. A slăbi, a diminua, a domoli. – 5. A ierta, a absolvi, a scuti de (o pedeapsă). – 6. A aștepta, a avea răbdare. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. Mag. engedni (Cihac, II, 50; Tiktin; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. bg. din Trans. enieduva (Miklosich, Bulg., 121). – Der. îngăduială (var. îngăduință), s. f. (permisiune, voie; concesie; toleranță; cedare; răbdare; păsuire, răgaz); îngăduitor, adj. (tolerant, răbdător); neîngăduitor, adj. (intolerant); neîngăduință, s. f. (intoleranță).

îngădui, îngădui, vb. tranz. – 1. A permite, a lăsa, a da voie. 2. A desface o strânsoare, o legătură. – Din magh. engedni „a lăsa, a îngădui” (Cihac, Tiktin, DA, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

Peccare licet nemini (lat. „Nimănui nu-i îngăduit să greșească”) – Cicero, Paradoxa (III, 1) – În nici un mod, indiferent de situație, rang, poziție socială, n-ai voie să greșești. Greșeala nu-i permisă nici celor de bună-credință – adică celor care n-au știut că săvîrșesc o faptă pedepsită de lege sau de morală. Vezi: „Errare humanum est” și „To err is human”. LIT.

Quod licet Iovi, non licet bovi (lat. „Ce-i îngăduit lui Iupiter nu-i îngăduit boului”) – Spre a face proverbul mai ușor de reținut, cuvîntul bou a fost introdus aici de hatîrul rimei. Ceea ce vrea să zică acest proverb e că acțiunile oamenilor erau adesea judecate în mod diferit, în raport cu starea socială, poziția, rangul fiecăruia. Cu același înțeles se folosește frecvent zicala românească: Ce face popa, să nu facă satul. FOL.