14 definiții pentru însoți

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSOȚI, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

ÎNSOȚI, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

însoți [At: DOSOFTEI, V. S. 76/2 / Pzi: esc / E: în- + soț] 1-2 vtr (Udp „la”, „cu”) (A petrece pe cineva la drum sau) a merge împreună în călătorie Si: a acompania. 3 vt (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. 4 vrr (Pop) A se asocia cu cineva Si: a se întovărăși. 5 vt A adăuga ceva pentru a completa sau a explica. 6 vrr (Pop) A se căsători. 7 vrr (Pop) A se împerechea.

ÎNSOȚI, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A întovărăși pe cineva (într-o plimbare, într-o călătorie); a acompania. S-a sculat domnul Toma și s-a arătat gata s-o însoțească pe femeia lui Lipan în lungul satului. SADOVEANU, B. 205. Nimeni nu l-a însoțit în... călătorie. EMINESCU, N. 60. Însoțisem pe tată-meu la băile de la Balta Albă. ODOBESCU, S. III 21. Orișiunde eu voi merge, Vecinic ea mă însoțește. ALECSANDRI, P. II 57. ◊ Fig. Un viscol puternic mă însoțise, la ora patru dimineața, pînă la aeroport. STANCU, U.R.S.S. 80. Norocul să te însoțească în calea vieții. ALECSANDRI, T. I 403. ♦ (Neobișnuit) A acompania pe cineva la pian. Pune-te la pian și mă însoțește. BOLINTINEANU, O. 463. ♦ Refl. A te asocia cu cineva, a-ți face prieten pe cineva. Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești. ♦ A escorta. Două sute de ostași pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU, L. 4. 2. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «de») A adăuga, a alătura ceva (spre completare sau spre lămurire). Caută să-și păstreze demnitatea apăsînd vorbele și însoțindu-le cu gesturi energice. REBREANU, I. 13. Cine te-a pus să înșiri de aceste nume în Introducțiunea ta, însoțindu-le cu o grindină de citațiuni latine? ODOBESCU, S. III 62. 3. Refl. (Uneori reciproc; popular) A se căsători. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199. Nu după multă vreme se și însoți cu fata. ISPIRESCU, L. 8. Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim, Unde-s munții rourați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. ♦ (Despre animale) A se împerechea.

A ÎNSOȚI ~esc tranz. 1) (persoane) A urma în calitate de tovarăș; a întovărăși; a acompania; a conduce. 2) A duce sub escortă; a escorta. 3) rar (interpreți sau melodii interpretate de cineva) A susține cântând aceeași melodie la un instrument sau grup de instrumente. 4) A adăuga pentru a face complet; a completa. ~ vorbele cu gesturi. 5) A face să se însoțească. /în + soț

A SE ÎNSOȚI mă ~esc intranz. pop. 1) (despre persoane de sex opus) A se uni prin căsătorie; a se căsători. 2) pop. (despre animale de sex opus) A realiza actul sexual (în vederea reproducerii); a se împreuna; a se împerechea. /în + soț

însoțì v. 1. a întovărăși: l’am însoțit până acasă; 2. a se asocia, a se aduna: spune-mi cu cine te însoțești; 3. a lua de soție: se însoți cu fata cea mică ISP. [V. soț și soață].

însoțésc v. tr. (d. soț). Rar. Întovărășesc, merg împreună cu: ca să nu-țĭ fie frică, te însoțesc pînă acasă. V. refl. Mă căsătoresc (mă însor saŭ mă mărit). Mă asociez, mă aliez: spune-mĭ cu cine te însoțeștĭ ca să-țĭ spun cine eștĭ (Prov.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

însoți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțesc, 3 sg. însoțește, imperf. 1 însoțeam; conj. prez. 1 sg. să însoțesc, 3 să însoțească

însoți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțesc, imperf. 3 sg. însoțea; conj. prez. 3 să însoțească

însoți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțesc, imperf. 3 sg. însoțea; conj. prez. 3 sg. și pl. însoțească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNSOȚI vb. 1. a acompania, a conduce, a duce, a întovărăși, a petrece, (reg.) a întroloca. (L-a ~ până la poartă.) 2. a întovărăși, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. v. escorta. 4. v. asocia.

ÎNSOȚI vb. v. căsători, goni, împerechea, împreuna, încrucișa, lega, uni.

ÎNSOȚI vb. 1. a acompania, a conduce, a duce, a întovărăși, a petrece, (reg.) a întroloca. (L-a ~ pînă la poartă.) 2. a întovărăși, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. a escorta. (A ~ un deținut.) 4. a se asocia, a se grupa, a se întovărăși, a se uni, (înv. și pop.) a se prinde, (reg.) a se ortăci, (Mold. și Transilv.) a se însîmbra, (prin Transilv.) a se soți, (înv.) a intra. (Vino să te ~ cu mine.)

însoți vb. v. CĂSĂTORI. GONI. ÎMPERECHEA. ÎMPREUNA. ÎNCRUCIȘA. LEGA. UNI.

Intrare: însoți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însoți
  • ‑nsoți
  • însoțire
  • ‑nsoțire
  • însoțit
  • ‑nsoțit
  • însoțitu‑
  • ‑nsoțitu‑
  • însoțind
  • ‑nsoțind
  • însoțindu‑
  • ‑nsoțindu‑
singular plural
  • însoțește
  • ‑nsoțește
  • însoțiți
  • ‑nsoțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însoțesc
  • ‑nsoțesc
(să)
  • însoțesc
  • ‑nsoțesc
  • însoțeam
  • ‑nsoțeam
  • însoții
  • ‑nsoții
  • însoțisem
  • ‑nsoțisem
a II-a (tu)
  • însoțești
  • ‑nsoțești
(să)
  • însoțești
  • ‑nsoțești
  • însoțeai
  • ‑nsoțeai
  • însoțiși
  • ‑nsoțiși
  • însoțiseși
  • ‑nsoțiseși
a III-a (el, ea)
  • însoțește
  • ‑nsoțește
(să)
  • însoțească
  • ‑nsoțească
  • însoțea
  • ‑nsoțea
  • însoți
  • ‑nsoți
  • însoțise
  • ‑nsoțise
plural I (noi)
  • însoțim
  • ‑nsoțim
(să)
  • însoțim
  • ‑nsoțim
  • însoțeam
  • ‑nsoțeam
  • însoțirăm
  • ‑nsoțirăm
  • însoțiserăm
  • ‑nsoțiserăm
  • însoțisem
  • ‑nsoțisem
a II-a (voi)
  • însoțiți
  • ‑nsoțiți
(să)
  • însoțiți
  • ‑nsoțiți
  • însoțeați
  • ‑nsoțeați
  • însoțirăți
  • ‑nsoțirăți
  • însoțiserăți
  • ‑nsoțiserăți
  • însoțiseți
  • ‑nsoțiseți
a III-a (ei, ele)
  • însoțesc
  • ‑nsoțesc
(să)
  • însoțească
  • ‑nsoțească
  • însoțeau
  • ‑nsoțeau
  • însoți
  • ‑nsoți
  • însoțiseră
  • ‑nsoțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

însoți, însoțescverb

  • 1. tranzitiv A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote S-a sculat domnul Toma și s-a arătat gata s-o însoțească pe femeia lui Lipan în lungul satului. SADOVEANU, B. 205. DLRLC
    • format_quote Nimeni nu l-a însoțit în... călătorie. EMINESCU, N. 60. DLRLC
    • format_quote Însoțisem pe tată-meu la băile de la Balta Albă. ODOBESCU, S. III 21. DLRLC
    • format_quote Orișiunde eu voi merge, Vecinic ea mă însoțește. ALECSANDRI, P. II 57. DLRLC
    • format_quote figurat Un viscol puternic mă însoțise, la ora patru dimineața, pînă la aeroport. STANCU, U.R.S.S. 80. DLRLC
    • format_quote figurat Norocul să te însoțească în calea vieții. ALECSANDRI, T. I 403. DLRLC
    • 1.1. rar A acompania pe cineva la un instrument. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: acompania
      • format_quote Pune-te la pian și mă însoțește. BOLINTINEANU, O. 463. DLRLC
    • 1.2. reflexiv reciproc popular A se întovărăși, a se asocia cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești. DLRLC
    • 1.3. Escorta. DLRLC
      sinonime: escorta
      • format_quote Două sute de ostași pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU, L. 4. DLRLC
  • 2. tranzitiv A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: adăuga
    • format_quote Caută să-și păstreze demnitatea apăsînd vorbele și însoțindu-le cu gesturi energice. REBREANU, I. 13. DLRLC
    • format_quote Cine te-a pus să înșiri de aceste nume în Introducțiunea ta, însoțindu-le cu o grindină de citațiuni latine? ODOBESCU, S. III 62. DLRLC
  • 3. reflexiv reciproc popular A se căsători. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: căsători
    • format_quote Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199. DLRLC
    • format_quote Nu după multă vreme se și însoți cu fata. ISPIRESCU, L. 8. DLRLC
    • format_quote Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim, Unde-s munții rourați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. DLRLC
    • 3.1. A se împerechea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: împerechea
etimologie:
  • În + soț DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.