întovărășire sf [At: DDRF / V: ~roș~, ~orovăș~ / Pl: ~ri / E: întovărăși] 1 Mers cu cineva pe același drum Si: întovărășit¹ (1). 2 (Pex) însoțire a cuiva pe un drum, într-o călătorie etc. Si: acompaniere, întovărășit¹ (2). 3-4 (Pex) (Derulare a unui eveniment sau) apariție a unui fenomen în același timp cu ceva Si: întovărășit¹ (3-4). 5 Plecare la drum simultan cu cineva Si: întovărășit¹ (5). 6 (Pex) întemeiere a unei tovărășii cu cineva Si: alianță, aliere, încârdășire, însoțire, întovărășit¹ (6), tovărășie. 7 (Spc) Asociere cu cineva pentru a face comerț Si: întovărășit¹ (7). 8 (Nob) Escortă. 9 (Înv; iuz) Formă socialistă de cooperativă agricolă în care pământul, vitele și uneltele nu sunt colectivizate, bazată pe comasarea pământurilor, care se dezvoltă până la transformarea în gospodărie agricolă colectivă Cf artel.

ÎNTOVĂRĂȘIRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. 1. Însoțire, tovărășie. 2. (În țările care construiesc socialismul; de obicei determinat prin «agricolă») Formă simplă a cooperației agricole de producție în care țăranii muncitori se unesc de bunăvoie pentru a munci pămîntul în comun, în vederea obținerii unei producții sporite, pămîntul și celelalte mijloace de producție rămînînd în proprietatea privată a întovărășiților. În întovărășiri țăranii muncitori au posibilitatea să se convingă practic de foloasele lucrării pămîntului pe suprafețe mari cu mijloace mecanizate, să se deprindă cu munca în colectiv, să-și dea mai bine seama de necesitatea transformării socialiste a agriculturii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 75. Organizarea întovărășirilor agricole deschide largi perspective pentru trecerea în țara noastră de la o agricultură extensivă la una intensivă, oferă posibilitatea introducerii pe scară largă a măsurilor agrotehnice avansate. CONTEMPORANUL, S- II, 1952, nr. 285, 2/3. Trebuie organizată în primul rînd munca țărănimii... irigație, replantări, întovărășiri pentru producție. SADOVEANU, E. 31.

întorovășire sf vz întovărășire

întovăroșire sf vz întovărășire

întovărășire s. f., g.-d. art. întovărășirii; pl. întovărășiri

întovărășire s. f., g.-d. art. întovărășirii; pl. întovărășiri

întovărășire s. f., g.-d. art. întovărășirii; pl. întovărășiri

ÎNTOVĂRĂȘIRE s. 1. v. însoțire. 2. asociație, asociere, tovărășie, (înv. și reg.) sâmbră, soție, (reg.) ortăcie, simbrie, soțiire. (~ celor doi negustori n-a durat.)

ÎNTOVĂRĂȘIRE s. 1. acompaniere, conducere, însoțire, petrecere. (~ cuiva pînă la poartă.) 2. asociație, asociere, tovărășie, (înv. și reg.) sîmbră, soție, (reg.) ortăcie, simbrie, soțiire. (~ celor doi negustori n-a durat.)