ÎNVINEȚI, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

învineți [At: CORESI, EV. 158/36 / V: (nob) ~vânătăți, ~vânăți, (rar; cscj) ~vânăta, ~ța / Pzi: ~țesc / E: în- + vânăt] 1-2 vtr A (se) face vânăt Si: (reg) a (se) învineteți (1-2). 3 vt A face cuiva vânătăi Si: (reg) a învineteți (3). 4 vt (Pex) A snopi în bătaie Si: (reg) a învineteți (4). 5 vi A se face vânăt la față de frig, de durere etc. Si: (reg) a se învineteți (5).

ÎNVINEȚI, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A face cuiva vânătăi, lovindu-l. – În + vânăt.

ÎNVINEȚI, învinețesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni, a se face vînăt la față sau la corp, ca efect al circulației anormale a sîngelui (provocată de frig, de lovituri, de mînie, de boală). M-am învinețit și era gata să-l lovesc. CAMIL PETRESCU, U. N. 116. Copilul... începu să zbiere la sînul femeii... învinețindu-se instantaneu. C. PETRESCU, C. V. 31. De multe ori găinele mor cu droaea; numai ce vezi că li se învinețesc bărbiele și creasta. ȘEZ. III 203. ◊ Intranz. Le-a spus că acuma e prea tîrziu, că femeia a început să învinețească. REBREANU, I. 56. ♦ Tranz. A acoperi (pe cineva) cu vînătăi, bătîndu-l. Baba luă pe fată la trei parale și-o bătu, și-o bătu, pînă toată o învineți. RETEGANUL, P. I 52. 2. Tranz. Fig. A umple de ură, de mînie; a învenina. Nicolaie Dragoș, alături, strîngînd o furcă de fier în mînă, mormăi cu o ură care-i învinețea vorbele. REBREANU, R. II 248.

A ÎNVINEȚI ~esc 1. intranz. v. A SE ÎNVINEȚI. 2. tranz. A face să se învinețească. /în + vânăt

A SE ÎNVINEȚI mă ~esc intranz. A căpăta culoare vânătă; a deveni vânăt. /în + vânăt

învinețì v. a (se) face vânăt.

învânăta v vz învineți

învânătăți v vz învineți

învânăți v vz învineți

învineța v vz învineți

învinețésc v. tr. (d. vînăt). Fac vînăt. V. refl. Mă fac vînăt: corpu se învinețise de loviturĭ.

învineți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețesc, 3 sg. învinețește, imperf. 1 învinețeam; conj. prez. 1 sg. să învinețesc, 3 să învinețească

învineți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețesc, imperf. 3 sg. învinețea; conj. prez. 3 să învinețească

învineți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețesc, imperf. 3 sg. învinețea; conj. prez. 3 sg. și pl. învinețească

ÎNVINEȚI vb. 1. (reg.) a murseca, a vâlcezi. (L-a ~ în bătaie.) 2. a se albăstri. (S-a ~ la față.)

ÎNVINEȚI vb. 1. (reg.) a murseca, a vîlcezi. (L-a ~ în bătaie.) 2. a se albăstri. (S-a ~ la față.)

a învineți mutra / spinarea cuiva expr. a bate pe cineva foarte tare.